In vizor

Miroase a ilegalitate la rampa de la Pata Rât? 10.000 TONE de gunoi din Italia sunt arse la Cluj-Napoca. În ce condiții s-a autorizat stația de piroliză?

Scris de 1,385

O stație de piroliză pentru distrugerea termică a deșeurilor din Cluj-Napoca a fost înființată la Pata Rât, ca urmare a supraîncărcării rampei temporare de deșeuri a Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP). Această instalație este destinată exclusiv deșeurilor din municipiu, dar cu toate acestea de aproape o jumătate de an, ar fi început să apară pe platforma temporară a RADP și deșeuri plastice din Italia, deșeuri care sunt neutralizate în stația de piroliză. Este interesant de ce RADP primește deșeuri din Italia din moment ce rampa nu face față necesităților orașului și este nevoie de trimiterea deșeurilor și în Oradea.

Jurnaliștii de la Adevărul au intrat în posesia unor fotografii care arată baloți cu inscripții în limba italiană, ceea ce sugerează clar proveniența străină a acestora. Martorii citați de publicația amintită anterior spun că baloții au fost aduși cu camioanele la rampa RADP, începând cu luna septembrie 2019. În total, ar fi ajuns în Cluj aproximativ 7.000 mc de deșeuri din plastic, adică aproximativ 10.000 tone. 

Depozitarea deșeurilor și arderea în stația de piroliză este destinată exclusiv gunoaielor din municipiu, potrivit autorizației de mediu emisă în 2015 de către Agenția pentru Protecția Mediului Cluj pentru rampa temporară a RADP. Autorizația este valabilă până în septembrie 2020.

Pe lângă depozitarea și neutralizarea deșeurilor din Italia la Pata Rât care miroase a ilegalitate, ne punem întrebarea cum s-a emis autorizația de mediu pentru stația de piroliză în condițiile în care în raportul privind impactul asupra mediului, întocmit de către o firmă angajată de RADP, sunt precizate câteva elemente importante care arată că rampa și toate instalațiile pentru distrugerea deșeurilor sunt posibile surse de poluare. Primul aspect la care se face referire sunt casele de la Pata Rât, situate în imediata apropiere a rampei.

“Terenul are o suprafață totală de 23128 mp și este ocupat parțial cu activitatea de sortare care deservește platforma temporară de deșeuri. În apropierea amplasamentului nu există arii naturale protejate (pe o rază de 4 km). Cei mai apropiați receptori sensibili sunt casele de la Pata Rât, situate la o distanță de 800 de m de amplasament, pe direcția nordică”, scrie în raport.

Potrivit aceluiași document, sunt poluate și apele din vecinătatea rampei.

“Cele mai apropiate cursuri de apă sunt râul Someș, situat la nord de amplasament, la o distanță de circa 2,5 km și râul Zăpodie, situat la circa 500 m vest, între amplasament și acesta fiind situat depozitul de deșeuri. Scurgerea dominantă este către pârâul Zăpodie. Calitatea apei pârâului Zăpodie prezintă o înrăutățire în aval de perimetrul depozitului, înregistrându-se depășiri ale concentrației maxime admise de lege la toate elemente analizate, ajungând la clasa V”, este precizat în raport.

În raport mai scrie că prin natura activității ce se desfășoară în cadrul instalației de tratare termică a deșeurilor, sursele punctiforme generatoare de poluare a aerului provin din activitatea de producție, singura sursă de emisie dirijată este reprezentată de coșul de dispersie pentru gazele de ardere rezultate din combustia gazului utilizat în arzătoarele reactorului, în scopul furnizării temperaturii necesare procesului de piroliză.

Conform raportului, rampa temporară poate constitui o sursă de de poluare a aerului, deși estimările arată că acestea vor fi nesemnificative. De asemenea poluarea fonică poate afecta negativ populația.

Piroliza reprezintă descompunerea termică a materialului organic, eliminându-se compuși, cum ar fi oxigenul, CO2, aburul etc. În intervalele de temperatură cuprinse între 150-800oC se elimină materiile volatile, iar compușii de carbohidrați se descompun.

Vom reveni cu punctul de vedere al conducerii RADP Cluj-Napoca și al Agenției pentru Protecția Mediului. 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 13 hours Politica
    Ciolacu, despre pensiile speciale: Îmi menţin părerea că trebuie o reformă şi am să o duc până la capăt. Întrebat dacă noile propuneri să nu se aplice pentru pensiile în plată: Înseamnă că nu mai vorbim de o reformă
  • Acum 14 hours Politica
    Flancat de Salad Box și Canta, Ovidiu Săcară rămâne președinte al PSD Cluj-Napoca
  • Acum 16 hours In vizor
    ZĂHĂRELUL: Oferta finală a Guvernului pentru profesori: cresc de la 1 iunie salariile cu 1.000 de lei brut lunar pentru cadrele didactice și 400 de lei pentru personalul nedidactic. Majorarea cerută de sindicate până la salariul mediu pe economie, etapizată pe trei ani. Întâlnire premier-sindicate la ora 19.00
  • Acum 19 hours In vizor
    UNII NU AU CE PUNE ÎN FARFURIE, ALŢII DAU DIN BURIC ÎN BALI: Vicepremierul Kelemen Hunor și liderul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților vor pleca pentru o săptămână în Indonezia, la Bali, unde vor vizita unele ”obiective economice și culturale”. Se cere diurnă majorată cu 20% și o treime din bani dați în avans
  • Acum 20 hours In vizor
    Individul care înjură pe Facebook, Iulian Cristache, de peste 15 ani preşedinte al unei obscure Federaţii a “asociaţiilor de părinţi”, se bagă în seamă în problema grevei profesorilor
  • Acum 20 hours In vizor
    Greva profesorilor continuă. Sindicatele anunță că au decis să NU accepte un acord, chiar dacă e semnat de președintele Iohannis
  • Acum 20 hours Sanatate
    CUI FOLOSEŞTE PUNEREA DE POALE ÎN CAP DINTRE CEI DOI DEPUTAŢI PSD PE SPINAREA BOLNAVILOR DE CANCER? Rafila: “Patriciu Achimaș Cadariu, a refuzat orice dialog”. Achimaș Cadariu: “Alexandru Rafila se ocupă de denigrări și distruge lucruri la care nu se pricepe”
  • Acum 20 hours PubliNews
    Vrei să vezi cele mai spectaculoase rase de pisici? Vino în acest weekend la Iulius Mall, unde are loc WCF International Cat Show!
  • Acum 22 hours In vizor
    HUEDIN: O MIZERIE DE ȘCOALĂ. AlinTișe, președintele CJ Cluj și directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, fac pase cu pisica moartă a responsabilității
  • Acum 22 hours Eveniment
    GREVA PROFESORILOR prelungește încheierea mediilor şi înscrierea la BAC la clasele a XII-a
  • Acum 22 hours General
    A început protestul polițiștilor din penitenciare: Aceștia refuză să intre la serviciu timp de patru ore și nu vor ieși cu deținuții la muncă
  • Acum 23 hours Analiza
    Klaus Iohannis i-ar fi convocat la Cotroceni pe Ciucă și pe Ciolacu. Poate pentru a ”găsi” bani pentru stingerea conflictului cu sindicatele din Învățământ. Dar ce se întâmplă dacă își dă Ciucă demisia, că nu sunt bani, iar Ciolacu nu vrea să-i preia funcția (că nu sunt bani)?
  • Acum 2 days In vizor
    Iohannis ar gira și el ceva, dar încă nu știe ce. Liderii de sindicat i-ar trăda nițel pe sindicaliștii din stradă. La cum arată lucrurile, va fi precum a mai fost și mai presus de atât. Adică FÂS!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE