
Dîncu a fost citat copios de agenția rusă de presă TASS. Negocierea reprezintă singura şansă pentru ca Rusia să facă pace cu Ucraina, a opinat ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, pe 8 octombrie, într-un interviu pentru Prima TV. Propaganda de la Moscova a citat in extenso declarațiile lui Dîncu.
Conflictul înghețat, un plan bun
”Războiul va mai continua (…) singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia.
Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită, să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Vasile Dîncu.
Potrivit acestuia, Rusia are resurse să prelungească războiul. „Ideal ar fi să se ajungă la o situaţie de negociere, chiar dacă s-ar ajunge la un conflict îngheţat, negocierea tot ar face mai mult bine decât ceea ce se întâmplă acum, distrugerea de vieţi omeneşti, de bunuri”, a explicat Dîncu.
Rusia aprobă declarațiile lui Dîncu pe care agenția rusă de presă, TASS, îl citează copios
- Declarațiile ministrului Apărării din România au fost preluate instantaneu de către TASS, agenția de presă de stat de la Moscova (articolul, aici). În aceeași zi, pe 8 octombrie, ideile lui Dîncu au apărut și pe gazeta.ru (articolul, aici), care a citat TASS. Trei zile mai târziu, pe 11 octombrie, TASS a revenit cu o știre potrivit căreia președintele Klaus Iohannis a criticat ieșirea lui Dîncu (articolul, aici).
Deputatul Alexandru Muraru (PNL), care deține și calitatea de consilier onorific al premierului Ciucă, a declarat recent, la RFI România, că ”alegațiile” ministrului Apărării, Vasile Dîncu, au făcut ”jocul Rusiei” și ”au fost folosite împotriva NATO”. Muraru a evitat să spună clar dacă Dîncu trebuie să demisioneze, dar a amintit că liberalul Sorin Cîmpeanu a plecat ”rapid” după ce a făcut ”o greșeală”.
În cele din urmă, premierul Ciucă nu a cerut nici o demisie iar, în prezent, Vasile Dîncu este în continuare ministru al Apărării în România.