Politica

Ministerul Finanţelor vrea să crească salariul minim cu 200 de lei, fără impozitare

Salariul minim pe economie, de 2.550 de lei brut pe lună în prezent, ar putea fi crescut, voluntar, de către angajatori, cu 200 de lei pe lună, fără ca suma să fie impozitată suplimentar.

Măsura ar avea impact pentru 1,6 milioane de salariaţi care în prezent câştigă salariul minim pe economie, aceştia reprezentând 32% din totalul celor 5 milioane de salariaţi din economie.

”Ministerul Finanţelor a elaborat actul normativ necesar pentru îndeplinirea mãsurii adoptate în cadrul programului guvernamental ”Sprijin pentru România”,”200 de lei în plus pentru salariul minim (creştere voluntarã scutitã de taxe)”.

Este propusã neimpozitarea şi neincluderea în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lunã, reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor, pentru creşterea voluntarã a salariului de bazã minim brut pe ţarã garantat în platã, prevãzut în contractul individual de muncã.

Reglementarea regimului fiscal derogatoriu are ca scop combaterea consecinţelor sociale negative cauzate de creşterea preţurilor”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Finanţe.

Directivă europeană: Salariul minim în statele europene va fi de 60% din salariul mediu brut. În România va ajunge la 3.500 lei

Astfel, de la 1 iunie 2022, pentru suma rezultatã din majorarea salariului de bazã de la nivelul salariului de bazã minim brut pe ţarã garantat în platã, respectiv 2.550 lei lunar, fãrã a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.750 lei lunar, nu se datoreazã impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.

”De aceastã mãsurã vor beneficia şi persoanele nou angajate în perioada cuprinsã între data intrãrii în vigoare a ordonanţei de urgenţã şi pânã la 31 decembrie 2022, inclusiv, pentru care nivelul salariului de bazã lunar brut stabilit potrivit contractului individual de muncã, fãrã a include sporuri şi alte adaosuri, este de 2.750 de lei”, se mai arată în document.

În prezent, pentru un salariu brut de 2.550 de lei pe lună, costul total al angajatorului este de 2.607 lei pe lună.

La un salariu brut de 2.750 de lei pe lună, costul angajatorului ar fi de 2.812 lei pe lună.

Dacă angajatorii care au angajaţi plătiţi cu salariul minim majorează salariile angajaţilor, voluntar, cu 200 de lei de la începutul lunii iunie, nu vor plăti la stat suma suplimentară de 205 lei, rezultată din diferenţa de contribuţii prin trecerea de la pragul de 2.550 la 2.750 de lei brut pe lună.