Politologul Mihnea Stoica are deja proiecte de succes materializate, la doar 27 de ani. Absolvent de drept, dar și asistent cercetător în cadrul Universității Babeș Bolyai, tânărul s-a remarcat prin înființarea Centrului Cultural și Academic Olandez, în cadrul UBB Cluj, cu sprijinul Ambasadei Olandei, cu care a avut primul contact cu ocazia unui stagiu efectuat în timpul masterului. Ziar de Cluj a stat de vorbă cu Mihnea Stoica despre “miopia politică, una din multele patologii care au marcat evoluția României”. Despre lipsa de lideri politici „care să vadă dincolo de interesul lor sau al partidului pe care aparent îl conduceau”, despre „câți de puțini au fost politicienii care au înțeles că trebuie să se uite și peste umărul celor patru ani de mandat”. Asta și în contextul schimbărilor drastice din PSD Cluj, care pare să-și schimbe întreaga conducere cu o garnitură de tineri. Reamintim faptul că, săptămâna trecută, la Biroul Politic Executiv al PSD, președintele partidului, Liviu Dragnea, a decis numirea ca președinte interimar a tânărului consilier local Horia Nasra.
“Spectrul politic e curbat, așa că extremele aproape se ating. Stânga poate fi la fel de înspăimântătoare ca și dreapta”
Ziar de Cluj: De ce ar mai fi “stânga” o doctrină atractivă pentru cineva, acum când banii dictează aproape orice?
Mihnea Stoica: În științele politice, stânga și dreapta sunt așa-numiții reductori de complexitate ideologică. Ei adăpostesc, de fapt, conglomerate întregi de curente politice, de la cele mai blânde până la cele radicale. Orice individ are o viziune politică asupra lumii, fie că realizează în mod conștient acest lucru, fie că nu. Ei bine, modul în care fiecare considerăm că ar trebui îndreptată societatea în care trăim corespunde fie stângii, fie dreptei politice. Nu cred că putem privi această relație doar ca pe un raport tranzacțional de tipul cost-beneficiu. Relația fiecăruia dintre noi cu o ideologie e mult mai intimă decât atât. Ține de valorile cu care am crescut sau în care ne-am format. Nu e mai puțin adevărat că această concepție asupra societății are și o puternică dimensiune economică. Dar cred că e în natura omului ca mai degrabă să-l protejeze pe cel slab – iar psihologii pot explica mult mai bine acest reflex uman – ca atare mi-e greu să cred că stânga, campionă a protecționismului social, nu ar mai fi atractivă. Totul ține de conștientizarea acestui aspect, iar marea provocare pentru un politician, mai ales de stânga fiind, tocmai de aici pornește: trebuie să îi arate cetățeanului că, de fapt, viziunile lor converg. Pentru stânga acest proces a fost întotdeauna mai dificil decât pentru dreapta. Există studii care demonstrează această realitate, care se datorează faptului că, în atingerea obiectivelor sale, stânga lucrează mult cu instituțiile statului. Or, neîncrederea în instituții e mare, mai ales în România. Cred că, de fapt, aici e marea provocare pentru politicienii de astăzi și de mâine, cu precădere pentru cei de stânga: cum facem să restabilim încrederea în instituțiile statului? În cele din administrația publică, din sănătate, din educație și exemplele pot continua. Abia apoi ne vom putea aștepta ca politicile de stânga să fie apreciate la justa lor valoare.
Ziar de Cluj: Cum învățăm cetățenii că și politicile de stânga au o componentă economică sănătoasă, că există așteptări cu privire la fericire și prosperitate și dinspre stânga. Că și dreapta greșește atunci când exagerează cu mercantilismul? Că exagerările sunt, de fapt, greșite?
Mihnea Stoica: Cred că nu mai trebuie să demonstreze cineva că, mai ales în politică, exagerările sunt nocive. Ne-a demonstrat-o deja istoria, cu vârf și îndesat, prin experiențele de tristă amintire ale fascismului și comunismului. Atât stânga, cât și dreapta, au fețele lor hâde care, surprinzător, seamănă izbitor de mult. Nu știu ce-și imaginează unii, dar spectrul politic e curbat, așa că extremele aproape se ating. Deci stânga poate fi la fel de înspăimântătoare ca și dreapta. Ambele urmăresc atingerea fericirii și a prosperității, însă căile pe care aleg să ajungă acolo diferă adesea fundamental. De aceea, contează foarte mult unde înțelegem să calibrăm discursul și acțiunile noastre, ca politicieni. În ceea ce privește înțelegerea faptului că politicile de stânga au o componentă economică benefică, e suficient să privim puțin mai la vest de noi. N-am văzut vreo țară dezvoltată din Europa Occidentală care să nu aibă și politici sociale serioase, însă în același timp neagresive cu mediul de afaceri. Ca să nu mai vorbim de țările din nordul Europei, care apar adesea în topul celor mai prospere state. Nu am întâlnit pe cineva care locuiește acolo și care să nege beneficiile politicilor sociale pe care le implementează guvernele lor. Iată cum ajungem din nou la încredere, cheia succesului în politică.
Ziar de Cluj: De fapt, o întrebare mai corectă este cea despre doctrine: se ghidează partidele politice din România după doctrine, sau au o simplă înșiruire de cuvinte lipsite de conținut care să sune de “stânga”, sau de „dreapta”, sau, mai trist, de “centru”?
Mihnea Stoica: Ne întoarcem la întrebarea precedentă. ”Exagerarea” pe care a reprezentat-o comunismul în România a avut, printre multele sale efecte negative, nivelarea aspirațiilor politice. Momentul 1989 a găsit în România un popor din a cărui memorie colectivă nu lipseau conceptele de ”stânga” și de ”dreapta”, dar pe care, din păcate, românul nu le mai putea asocia cu mare lucru din punct de vedere practic, pur și simplu pentru că se afla după o pauză forțată de experiență democratică ce a durat mai bine de o jumătate de secol. Atunci cum am putea să ne așteptăm ca partidele create imediat după Revoluție să poată da conținut acestor concepte? În capitalismul sălbatic de atunci, pe care mi-l aduc aminte prea puțin pentru că eram copil, mă îndoiesc că îi preocupa pe mulți politicieni ceea ce am putea numi corectitudinea ideologică. Este un proces natural care, iată, abia după un sfert de veac începe, timid, să dea roade.
“Marea problemă este că populismul se transmite prin contagiune, fiind anticamera autoritarismului”
Ziar de Cluj: Comentați, în acest context, afirmația: și care este principala trăsătură a unui partid din România? Simplu: aceea că nu este partid. Nu doar că nu este un partid politic – dar nici măcar nu este un partid, ca organizație închegată și cu un scop comun. Este ca un grup de oameni care stă la semafor și vede zburând bancnote pe trotuarul opus. Sar toți să treacă strada, fără niciun respect pentru legi, pentru circulație. Problema e că mașinile accidentează. Deci le trebuie cineva care să fie în măsură să le arate o cale posibil de urmat printre acele mașini. dacă se poate, să mai și oprească circulația. Adică le trebuie un lider care să influențeze mediul și să-i conducă către bani. Nu contează deloc cine este liderul și cum gândește. În România nu există partide. Există doar lideri. Lideri și cozi în urma lor. Dacă sunteți de acord, de ce? Dacă nu, de ce?
Mihnea Stoic: Țin minte această afirmație care circula în mediul virtual acum câțiva ani, făcând deliciul internauților și nu numai. Însă cred că autorul se contrazice pe sine. Cum poate un lider care nu contează cine este și cum gândește să fie un lider în adevăratul sens al cuvântului? E adevărat că, din păcate, partidele din România au avut de prea puține ori lideri, oameni care să vadă dincolo de interesul lor sau al partidului pe care aparent îl conduceau. Se numește miopie politică și e una din multele patologii care au marcat evoluția țării noastre. Puțini au fost politicienii care au înțeles că trebuie să se uite și peste umărul celor patru ani de mandat. Tind să fiu, însă, ceva mai optimist decât cel pe care-l citați, cu atât mai mult cu cât afirmația lui surprinde un moment al istoriei noastre – indiferent cât de recente. Politica e orice doar statică nu; ea e un proces evolutiv, lucrurile se schimbă uneori cu o viteză incredibilă. Cred că, între timp, și alegătorii au devenit ceva mai atenți și mai sensibili cu privire la mișcările dinspre mediul politic. Iar comunicarea prin intermediul social media a contribuit mult în acest sens. Lucrurile nu mai sunt, astăzi, în dezordinea momentului în care a apărut afirmația. Probabil schimbarea se datorează – ca să duc mai departe metafora din afirmație – și apariției, în peisaj, a agentului de circulație (o plastică referire la procurorii DNA, trebuie să recunoaștem – n.r.). Dar, fără îndoială, mai e mult de lucru până să ajungem să afirmăm că partidele din România sunt ceea ce ar trebui să fie.
Ziar de Cluj: Nu cumva lipsa de educație politică a chiar politicienilor a dus la dezmățul de populism care se practică ca limbaj și atitudine în politica din România? Cum combatem populismul?
Mihnea Stoica: Lipsa de educație politică este cu certitudine sursa multor probleme care, de altfel, puteau fi de multe ori evitate. Iar aici nu mă refer doar la cazul României. BREXIT-ul, spre pildă, e tot efectul unui deficit în înțelegerea realităților politice și a efectelor pe care le poate declanșa opțiunea noastră electorală. La fel și valul acesta incontrolabil de populism care inundă scenele politice naționale și care ajunge, prin ele, pe podiumul european. Marea problemă este că populismul se transmite prin contagiune, fiind anticamera autoritarismului. Nu putem combate populismul decât dacă înțelegem ce anume îl generează. Studiez de ani buni fenomenul politic al populismului și singura metodă de a-l combate este stabilirea unui canal de comunicare eficient cu alegătorii, astfel încât aceștia să nu aibă impresia, pe bună dreptate de cele mai multe ori, că politicienii sunt rupți de realitățile cotidiene și de problemele pe care se așteaptă să le rezolve. Însă în politică lucrurile sunt rareori influențate doar dintr-o singură direcție. Sigur, culpa principală pentru actuala situație aparține politicului. Însă, pe de cealaltă parte, generalizările spre care suntem adesea înclinați pot fi la fel de periculoase. ”Toți politicienii sunt la fel” e o frază care pe cât de ușor de rostit e, pe atât de neadevărată și de păguboasă poate fi. Sunt ferm convins că, dacă vom privi cu mai multă atenție, vom vedea că politica ne poate surprinde și plăcut.
“Eu m-aș uita în primul rând spre sistemul electoral. Oferă el toate garanțiile că reprezentantul cetățenilor în deliberativul local, județean sau național va interacționa cu alegătorii și după câștigarea mandatului? Experiența ne spune răspicat că nu. În treacăt fie spus, acesta este și motivul pentru care mulți aleși își duc mandatele într-un anonimat total, afirmație valabilă și pentru Cluj”
Ziar de Cluj: Nu cumva fiecare partid politic și-a făcut câte o armată de susținători și a făcut tot posibilul să-i alunge pe cetățeni din zona interesului față de politică? De unde lipsa de interes a cetățeanului față de procesul de vot, față de propria sa reprezentare “doctrinară” de către un politician?
Mihnea Stoica: Mă îndoiesc că a fost o acțiune concertată. Însă aveți dreptate, prăpastia care s-a căscat între politicieni și cetățeni se datorează faptului că aceștia din urmă se simt excluși de la procesul decizional, care a devenit tot mai opac de-alungul timpului. Acesta este și motivul pentru care astăzi politica e percepută ca fiind o activitate strict între politicieni, ceea ce cred că realizăm cu toții că e total impropriu. Eu unul nu pot înțelege actul politic fără contribuția celui în interesul căruia politicianul trebuie să acționeze, și anume cetățeanul. Vedem adesea că mulți oameni sunt prea puțin interesați să-și cunoască drepturile în diferite privințe, pentru că pur și simplu nu văd care ar fi rostul să și le cunoască. Au impresia că totul se decide peste voința lor și că vocea lor oricum nu contează. Așa ceva e de neimaginat într-o democrație europeană, cum se vrea a fi România. La fel se întâmplă și cu votul. Ca să votezi trebuie să depui un anumit efort: trebuie să te interesezi unde votezi, care sunt candidații, care sunt platformele lor electorale, să urmărești măcar minimal activitatea lor etc. Teoria alegerii raționale ne spune că pentru a merge la vot, beneficiile acestui act trebuie să acopere costurile sale. Ei bine, românii pur și simplu nu văd care sunt beneficiile care ar putea acoperi costurile acestui act. Și atunci sper că nu ne miră lipsa generală de interes în orice are și cea mai mică legătură cu politica. Marea problemă este că exact astfel de contexte oferă mediul prielnic pentru manipulare. Însă e o discuție mai amplă, pe care probabil o vom dezvolta cu o altă ocazie.
Ziar de Cluj: Cum faceți să-i readuceți pe cetățeni înapoi în dezbaterea politică, să-i faceți să fie interesați de modul în care le sunt administrați banii, de modul în care le sunt croite legile, de viziunea comună față de viitor?
Mihnea Stoica: Am spus-o și cu altă ocazie că nu trebuie să reinventăm roata. Noi, românii, tindem să credem în ”excepționalismul românesc”, avem obiceiul să considerăm că ceea ce se ni se întâmplă nouă e unic și că nicio altă țară din lume nu s-a mai confruntat vreodată cu problemele pe care le avem noi. Nimic mai fals. Referitor la revigorarea dezbaterii publice, eu m-aș uita în primul rând spre sistemul electoral. Oferă el toate garanțiile că reprezentantul cetățenilor în deliberativul local, județean sau național va interacționa cu alegătorii și după câștigarea mandatului? Experiența ne spune răspicat că nu. În treacăt fie spus, acesta este și motivul pentru care mulți aleși își duc mandatele într-un anonimat total, afirmație valabilă și pentru Cluj. Atunci probabil un cadru legislativ electoral mai bine pus la punct ar putea să îl reponsabilizeze pe politician să fie mai atent la doleanțele alegătorilor și, în același timp, să îi acorde alegătorului motive suplimentare să se prezinte la vot, să se intereseze ce fac aleșii săi, cum pot fi contactați și cum pot fi, în cele din urmă, trași la răspundere. Ca să nu mai spunem că actuala lege electorală, cu toate că s-a reîntors la proporționalitate – ceea ce, din multe puncte de vedere, e de salutat, descurajează în continuare partidele mici. Cred că esența democrației e reprezentativitatea. Nu poți să ai pretenția ca cetățenii să fie interesați de actul politic dacă ei nu se simt reprezentați, dacă simt că vocea lor nu contează. Când vom înțelege că deasupra comunicării dintre partide stă comunicarea dintre alegător și politician, atunci vom vedea, cu siguranță, oameni mai interesați de modul în care sunt administrați banii și de toate celelalte aspecte pe care le menționați.
“Cred că lipsa notorietății nu e o problemă, cel puțin în această fază. Însă au mai spus-o și alți colegi de-ai mei tot cam de-o vărstă cu mine, că tinerețea nu e, în sine, o virtute. Sunt sigur că ați întâlnit și dumneavoastră tineri cu mentalități care îi concurează îndeaproape pe cei îmbătrâniți în rele. În asta constă, de fapt, riscul unui proces de întinerire radicală. Dar în speța de față nu cred că va fi cazul”
Ziar de Cluj: Sunteți în PSD Cluj în fața unei provocări: aveți un președinte nou, tânăr, necunoscut practic – și perspectiva unei înoiri drastice la nivel de Birou Politic Județean. Cum vă veți folosi de o asemenea șansă? Și de ce zic șansă, din cauza faptului că în partidele politice din România polituca de acdre se face netransparent, de obicei șefii numindu-și în preajmă oameni care să nu-i incomodeze. Am avut mai înainte o dicuție exact pe această temă.
Mihnea Stoica: Întinerirea clasei politice e un proces absolut normal, așteptat deja de foarte mult timp peste tot în țară. Sper că n-a venit, totuși, prea tărziu. Mă văd nevoit, în acest context, să fac referire la campania care tocmai s-a încheiat. Chiar la începutul ei, cineva ne transmitea nouă, candidaților mai tineri, sub formă de reproș, că suntem necunoscuți. Ei bine, eu unul chiar am luat-o ca pe un titlu de glorie. Nu tocmai aceasta era cerința principală a oamenilor, indiferent că au ieșit sau nu în stradă? Nu cereau ei oameni noi, indivizi pe care nu i-au văzut obsedant la televizor și care n-au mai avut legătură cu politicul? Tocmai de aceea, cred că lipsa notorietății nu e o problemă, cel puțin în această fază. Însă au mai spus-o și alți colegi de-ai mei tot cam de-o vărstă cu mine, că tinerețea nu e, în sine, o virtute. Sunt sigur că ați întâlnit și dumneavoastră tineri cu mentalități care îi concurează îndeaproape pe cei îmbătrâniți în rele. În asta constă, de fapt, riscul unui proces de întinerire radicală. Dar în speța de față nu cred că va fi cazul. V-o spun cu toată sinceritatea: am cunoscut în PSD Cluj mulți tineri de toată isprava, cu o pregătire solidă în domeniile lor, care fac politică pur și simplu pentru că vor să dea înapoi ceva societății în care s-au născut sau în care au ales să trăiască. E generația pe care a promovat-o în primul rând doamna deputat Aurelia Cristea. Rămâne ca timpul, în perspectivă scurtă de această dată, să demonstreze dacă s-a procedat corect sau nu.
Ziar de Cluj: De final, să chestionăm profesorul în meseria sa. Cum vedeți evoluția sistemului educațional post-decembrist? Care este prognoza dumneavoastră cu privire la educație, învățământ? Să aveți puterea de decizie cum ați proceda? Pornim de la premiza că fără educație, nimic nu e. Nimic bun.
Mihnea Stoica: Întrebarea dumneavoastră îmi aduce aminte de o afirmație atribuită lui Titu Maiorescu. Premierul antebelic al României a afirmat, la un moment dat, că ”mai bine ne lipsim de educație decât să avem o educație proastă”. Sigur, făcea referire la sistemul educațional, care trebuie să fie performant dacă vrem să vedem și rezultate. Din păcate, așa cum știm cu toții, sistemul de învățământ post-decembrist a fost mereu subfinanțat. Chiar un ministru clujean al educației a ales să renunțe la fotoliul său de la Palatul Victoria datorită procentului infim din PIB alocat educației. Și, dacă vă aduceți aminte, asta se întâmpla înaintea declanșării crizei economice. Fără o finanțare serioasă, educația nu are cum să iasă din situația nefericită în care se află. Vă invit să ne uităm, din nou, la țările Europei Occidentale. Olanda, spre exemplu, are cele mai bune universități din Uniunea Europeană și majoritatea se înscriu în topurile mondiale. Sistemul educațional preuniversitar din Finlanda e lăudat peste tot în lume pentru deschiderea sa față de nou. Dar au ajuns la această performanță datorită finanțării foarte bune. Totul ține de priorități. Un proiect de țară serios ar trebui să stabilească prioritățile României, să știm unde concentrăm eforturile bugetare și din ce direcții să ne așteptăm la rezultate în următorii ani. Iar una din priorități va trebui să fie educația, altfel lucrurile pur și simplu nu au cum să se schimbe. Însă cu toate neajunsurile sale, iată că educația din România găsește, nu de puține ori, sclipiri de geniu, copii care ne fac mândri cu rezultatele lor la olimpiade și tineri absolvenți care sunt angajați la companii de top din țară și din străinătate. Asta demonstrează că resursa umană e extraordinară, atât elevii și studenții, cât și cadrele didactice. Cred că realizăm cu toții care ar fi rezultatele dacă ar exista și o finanțare pe măsură.