Din oras

Mihnea Iuoras renunta la functia de subprefect pentru vicepresedintia PNL Cluj

Scris de 570

Subprefectul Mihnea Remus Iuoras a anuntat in urma cu cateva momente ca demisioneaza din functia de subprefect al judetului Cluj. Senatorul PNL Marius Nicoara a declarat pentru Ziar de Cluj ca acesta este vizat pentru functia de vicepresedinte PNL Cluj.

Iouras a declarat intr-un comunicat de presa ca demisioneaza pentru ca “am promis liderilor fostei Uniuni Social Liberale de la nivelul judetului Cluj ca voi ocupa aceasta functie pana dupa alegerile europarlamentare, pentru a asigura desfasurarea acestora in cele mai bune conditii”.

“Consider ca mi-am indeplinit cu profesionalism si aceasta ultima sarcina de serviciu”, declara Iuoras.

Un alt motiv invocat este declaratia premierului Ponta, care ii ameninta cu demiterea pe membrii PNL din toate functiile ocupate in administratia centrala si locala.

“Consider, in aceste conditii, ca e normal, firesc si onest sa parasesc aceasta functie”, precizeaza fostul subprefect al Clujului.

Mihnea Iuoras a lasat la finalul comunicatul adevaratul motiv al demisiei sale, faptul ca a fost solicitat de catre senatorul Marius Nicoara sa se alature “noii echipe de conducere a PNL Cluj, pentru a reconstrui miscarea liberal clujeana grav afectata, din pacate, in ultimele zile, de evenimente pe care le stim cu totii”.

“Mihnea Iuoras este luat in calcul de mine sa fie vicepresedinte al PNL Cluj. Pentru functia de presedinte, ca si pentru soarta lui Ioan Petran (presedintele PNL Cluj-Napoca – n.red.) in partid, se va decide la Bucuresti”, a declarat Nicoara, pentru Ziar de Cluj.

Mihnea Iuoras are 34 de ani, a fost vicepresedinte la nivel national in cadrul Organizatiei de Tineret a PNL si subsecretar de stat si vicepresedinte al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor. O alta functie pe care acesta a ocupat-o in PNL a fost cea de vicepresedinte al Curtii de Onoare si Arbitral a partidului. Iuoras a fost nevoit sa demisioneze din PNL in momentul numirii sale ca subprefect. 

Foto: Facebook



ULTIMA ORĂ

  • Acum 8 hours In vizor
    Însuși El, Excelența Sa, Emil Boc, în Marea Înțelepciunea Sa s-a gândit că e frumos să se apuce de modernizări și să pună la pământ statuia lui Iuliu Maniu, fix cu câteva zile înainte de comemorarea a 70 de ani de la moartea sa în închisoarea de la Sighet
  • Acum 10 hours PORTRET
    DACĂ ȘI NEA’ CEAȘCĂ TĂIA ACCESUL GRATUIT LA ÎNVĂȚĂMÂNT (care e înscris și acum în Constituție), mai ajungea Dîncu din Runcu Salvei să se joace de-a politicianul? Vicepreședintele PSD susține privatizarea învățământului preuniversitar
  • Acum 10 hours Din oras
    Cu lucrările nerecepționate, dar trecut ca reușită a măreței administrații ”Bociene”, Parcul Tineretului – Pădurea Clujenilor, intră în renovare
  • Acum 16 hours Din oras
    Viral pe Tik Tok: O cămilă paște-n Cluj
  • Acum 16 hours Din oras
    URMEAZĂ STAȚIA OSĂ METROUL, PRELUNGIREA LICITAȚIEI cu încă o lună
  • Acum 16 hours In vizor
    NOROI ARENA. Jucătorii Rapidului: ”Un teren jalnic. Aveam noroi până la genunchi”. ”U” Cluj, o remiză jalnică
  • Acum 18 hours FOTOGRAFILA
    ”Strâmtoratul” buget al Clujului își permite aruncarea banilor pe apa Someșului navigabil
  • Acum 1 day Editorial
    Prostoii visează la anticipate. Din 1991 aud cuvântul acesta, dar n-am participat decât la ”anticipăpate”. Care ar fi șansele?
  • Acum 1 day Din oras
    BRAVO, EMIL BOC, PARTIDUL COMUNIST ROMÂN ÎȚI MULȚUMEȘTE: Statuia lui Maniu, dată jos cu excavatorul. Finanţatorul statuii, academicianul Emil Borzo: ”Sunt şocat”
  • Acum 1 day Straineze
    SLUGA MOSKOVEI, Viktor Orban, preia retorica Rusiei: ”Dacă trimiți arme Ucrainei, (…) indiferent ce spui, ești în război”
  • Acum 2 days General
    10 ani cu Ziar de Cluj
  • Acum 2 days Politica
    Ciolacu anunță politica fiscală a PSD: Companiile mari să plătească la fel ca și micile companii un impozit de cel puțin 1% din cifra de afaceri. Impozitul pe dividende e prea mic față de Germania
  • Acum 2 days Din oras
    “Încă o mizerie marca prof. Ștefan Florian” – un neurochirurg din generatia noua il face praf pe “vedeta” Spitalului Transilvania, detinuta de Abu Arif Khaled. Florian, ratatul moral al medicinei clujene
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE