Din oras

Mesajul unui străin către Emil Boc: „Ai îndemnat oamenii să se programeze online, dar toți cei cu care am vorbit sunt în așteptare, fiind nevoiți să vină în ziua alocată celor fără programări”. Emil Boc s-a spălat niţel pe mâini: „Din păcate, totul este în mâinile autorităților naționale, la Ministerul de Interne”. Adică la „dottore” Bode

După aproape 1 an, COZILE de la Oficiul pentru Imigrări din Cluj NU au dispărut. Mesajul unui străin către Emil Boc descrie perfect gargara administrativă din „Oraşul smart”. Smart pe vorbe aruncate în vând la emisiuni de propagandă politică.

  • Un străin aflat la Cluj a făcut o postare pe Facebook, cerându-i primarului Emil Boc să ia inițiativă în ceea ce privește ritmul lent de la ghișeul Oficiului Român pentru Imigrări, de la parterul Iulius Mall, unde zeci de persoane din străinătate vin zilnic pentru a obține permisul de ședere.

„Noi, imigranții, ne-am bucura de o oarecare atenție pentru a diminua presiunile de la ghișeu.

Emil Boc, ai îndemnat oamenii să se programeze online, dar toți cei cu care am vorbit sunt în așteptare, fiind nevoiți să vină în ziua alocată celor fără programări. Coada este prea lungă pentru a fi rezolvată într-o singură zi.

Majoritatea oamenilor pleacă și se întorc câteva ore mai târziu în speranța că s-a ajuns la numărul lor, dar, din ce am observat, durează între 20 și 30 minute de persoană”, se arată în mesajul acestuia.

330175807 575977414433895 6875996215199293430 n

Potrivit spuselor sale, au fost mai mulți imigranți care au venit și 5 săptămâni la rând și care nu au reușit până în prezent să-și depună documentele. O parte dintre aceștia a dormit în mall.

„Găsiți o modalitate de a aloca mai multe resurse pentru a accelera ritmul!”, adaugă autorul postării.

El trage un semnal de alarmă despre care s-a mai discutat anterior. În toamna anului trecut, străzile din apropierea mall-ului erau pline de străini care făceau nopți albe în frig pentru a prinde loc la ghișeu, astfel încât să primească permisul de ședere în țară, dar fenomenul a început să se manifeste încă din primăvară, agravându-se în octombrie din cauza lipsei de personal – există doar cele 2 ghișee de la parterul mall-ului pentru toți străinii care vin la Cluj.

Emil Boc s-a spălat pe mâini de situaţie la sfârșitul anului trecut, declarând, totuşi (că nu l-a costat decât câteva cuvinte azvârlite în vânt), că va face tot posibilul să remedieze situația.

Din păcate, totul este în mâinile autorităților naționale, la Ministerul de Interne. Noi, ca autorități locale, nu avem ce să facem.

Voi transmite mai departe și voi discuta această situație cu autoritățile naționale pentru a o rezolva. Am înțeles că, fiind cetățeni care nu aparțin de UE, trebuie să fie atenți la fiecare detaliu, mai ales în contextul inspecției Schengen din România în această perioadă.

Voi face tot ce pot ca să ajut”, se arată în răspunsul anterior al primarului, potrivit lui Aaron Roberts, membrul al grupului de Facebook dedicat studenților străini din Cluj-Napoca.

Președintele PATRIR (Institutul Român pentru Pace), Kai Brand-Jacobsen, a organizat mai multe întâlniri pentru a crește vizibilitatea problemei cu care se confruntă străinii din Cluj. În ciuda acestora și a sprijinului Primăriei, se pare că potențialele soluții identificate de membrii comunității nu au au fost aplicate, sau nu au fost eficiente.

 

Sursa foto: Lucas Paulger/Facebook