Eveniment

MEMORIUL Blocului pentru Locuire: „Criza epidemiologică este și o criză socială și locativă”/Venit minim decent și locuințe sociale adecvate

În contextul epidemiei COVID-19 și al crizei economice ce se agravează de la o zi la alta, la inițiativa Blocului Pentru Locuire, un număr de 53 de organizații și peste 100 de persoane cu experiență în domeniile solidarității sociale și sprijinului pentru grupuri vulnerabile, adresează Președinției și Guvernului României Memoriul „Actuala criză epidemiologică este și o criză socială și locativă. Urgență maximă: venit minim decent și locuințe sociale adecvate pentru persoanele cele mai afectate”

Pe această cale sunt revendicate măsuri legate de nevoia de a asigura accesul efectiv al tuturor la drepturile constituționale privind traiul decent. 

Criza provocată de răspândirea pandemiei a făcut ca problemele locative ale persoanelor defavorizate să devină stringente, iar aceasta și din cauza impactului negativ în privința accesului cetățenilor la propria locuință. În Cluj aceste probleme au devenit tot mai evidente, iar accesul tinerilor la propria locuință sau identificarea unei chirii la un preț accesibil au devenit, practic, imposibile.

În acest context, Blocul Pentru Locuire a adresat un Memoriu Președintelui României, dar și Guvernului liberal-militar Ludovic Orban, prin care solicită adoptarea unor măsuri excepționale, de natură a sprijini accesul cetățenilor cu posibilități reduse la propria locuință. Iar acest lucru ar deveni posibil și prin asigurarea unui venit minim decent garantat. 

Care este justificarea unei asemenea solicitări?

„Criza cu care ne confruntăm este fără precedent și impune măsuri excepționale. Această criză ne afectează pe toți. Dar ne afectează în mod inegal. Și asta nu doar din cauza efectelor sale imediate, ci și pentru că rata sărăciei și inegalitatea de venit au fost întotdeauna foarte mari în România. Pentru a contracara adâncirea sărăciei, precum și a inegalităților sociale și economice, este nevoie de măsuri speciale pentru susținerea persoanelor cele mai afectate de această criză multiplă. 

Se impun următoarele măsuri sociale și locative:

1. Acoperirea serviciilor și beneficiilor sociale și a diverselor ajutoare în timpul stării de urgență pentru toate persoanele din grupurile vulnerabile, așa cum sunt definite acestea în Legea asistenței sociale, precum și a nevoii de personal a direcțiilor de specialitate, prin alocarea din bugetul central a unor sume adecvate tuturor primăriilor, respectiv Direcțiilor de asistență socială și medicală din țară, în funcție de nevoile locale. 

2. Îmbunătățirea sistemului de asigurare a venitului minim garantat prin:

a) creșterea plafonului venitului minim garantat, în vederea asigurării tuturor persoanelor resursele financiare necesare pentru a acoperi valoarea coșului minim pentru un trai decent;

b) modificarea de urgență a condițiilor de alocare a venitului minim garantat, în sensul de a facilita accesul la acest drept tuturor persoanelor care au venituri la nivelul venitului minim pe economie sau sub acesta; eliminarea tuturor condițiilor care privează persoanele cu venituri mici de obținerea venitului minim decent;

c) elaborarea de urgență a unor proceduri rapide și simplificate de accesare a venitului minim garantat conform celor de mai sus;

d) respectând condițiile de mai sus, venitul minim garantat din România, care acum abia asigură supraviețuirea în sărăcie și este foarte restricționat, ar putea deveni venitul minim decent propus acum un an Comisiei Europene de către Comitetul Economic și Social European.

3. Măsuri privind accesul la locuire și la utilități prin:

a) creșterea numărului de locuințe sociale prin diverse mijloace (construcție, reconversie, expropriere, etc), astfel încât ele să răspundă nevoilor locale reale;

b) adoptarea modelului “locuință înainte de toate” (housing first) în distribuirea de locuințe sociale și susținerea persoanelor beneficiare printr-un pachet integrat de măsuri sociale și medicale, pentru cât timp au nevoie de ele;

c) susținerea unei ordonanțe guvernamentale cu privire la interzicerea și prevenirea tuturor evacuărilor care lasă persoanele evacuate fără alternative locative adecvate, dincolo de perioada stării de urgență;

d) susținerea implementării sistemului de tarife sociale pentru utilități în relație cu furnizorii de apă, curent electric și gaz, în vederea asigurării accesului la aceste servicii și pentru consumatorii vulnerabili – conform definiției din Legea energiei: „clientul vulnerabil este clientul final aparținând unei categorii de clienți casnici care, din motive de vârstă, sănătate sau venituri reduse, se află în risc de marginalizare socială și care, pentru prevenirea acestui risc, beneficiază de măsuri de protecție socială, inclusiv de natură financiară”.

Pentru cine? Pentru persoanele care:

– aveau câștiguri salariale la nivelul salariului minim pe economie, iar acum, din cauza stării de urgență, și-au pierdut locul de muncă, intrând în șomaj sau în șomaj tehnic, astfel încât veniturile lor s-au redus și mai mult;  

– din cauza stării de urgență nu se pot deplasa pentru a face muncile informale sau ziliere din care își asigurau traiul de pe-o zi la alta;

– s-au întors recent în România și nu au cum să își găsească acum un loc de muncă;

– s-au confruntat cu sărăcia și excluziunea socială, încă de dinainte de izbucnirea crizei, fiind neglijate de către politicile sociale și de dezvoltare ale României;  

– aflându-se în situațiile de mai sus, nu-și pot plăti utilitățile și/sau, după caz, chiriile, fiind în risc să fie date afară din locuință și să devină persoane fără adăpost;

– nu au resurse pentru a achiziționa sau închiria o locuință de pe piață;

– sunt găzduite temporar în centre de adăpost sau centre rezidențiale; 

– din cauza lipsei de alternative locative, sunt nevoite să continue să trăiască în locuințe neconvenționale, fără acces la utilități, în condiții de supraaglomerare, sau în mediu toxic, sau în riscul de a fi evacuate din spațiile sau de pe terenurile pe care le ocupă fără acte.     

Fondurile pentru măsurile sociale și locative revendicate se pot asigura prin:

1. Utilizarea fondurilor europene din programele POCU și POR, în mod special ale axelor prioritare privind incluziunea socială, combaterea sărăciei, dezvoltare locală în zone marginalizate, investitiții în structuri de sănătate și sociale, acțiuni pentru îmbunătățirea mediului urban.

2. Distribuirea fondurilor de mai sus în afara mecanismului de concurs de proiecte, astfel încât să se asigure, că ele ajung acolo unde este nevoie de ele, și nu doar acolo unde există capacitate administrativă sau firme de consultanță care pot să scrie proiecte câștigătoare.

3. Impozitarea progresivă a veniturilor. 

4. Crearea unui fond de solidaritate pentru locuințe sociale prin taxarea marilor averi și profituri, precum cele ale dezvoltatorilor imobiliari și băncilor, acumulate de-a lungul ultimelor decenii din afaceri imobiliare. Astfel, ei ar contribui acum la acoperirea nevoilor de locuire ale oamenilor, după ce, de-a lungul mai multor decenii, au beneficiat de sprijin din partea statului – inclusiv prin faptul că statul a lăsat acoperirea acestor nevoi în mod preponderent pe seama pieței (foarte slab reglementate) de locuințe. Crearea și utilizarea acestui fond de solidaritate ar putea să fie un important element al demersului mai larg, foarte necesar, de reconstituire a fondului locativ de stat – ca parte din politica guvernamentală de creștere a investițiilor publice în servicii publice”, se arată în Memoriul adresat Președintelui și Guvernului României de Blocul Pentru Locuire.

Varianta completă a Memoriului poate fi accesată aici.

BLOCul pentru Locuire este o rețea de grupuri și asociații ce luptă pentru împuternicirea și organizarea politică a comunităților împotriva injustiției locative.

Din BLOC fac parte: Asociația E-Romnja, Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, Căși Sociale Acum!, Dreptul la Oraș, RomaJust.

CITEȘTE ȘIManifestul Blocului pentru Locuire: „Epidemia reflectă și agravează criza locuirii”

 

 

 

 

 

 

sursa foto: captură austrocasa.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *