In vizor

Membrii comunității musulmane din Cluj: „Indiferent că prim-ministrul e musulman, creștin sau evreu, trebuie să își facă datoria față de țară! Suntem frați, trebuie să ne iubim, să fie pace între noi!”

Liviu Dragnea a anunțat ieri mult așteptata propunere a PSD pentru funcția de premier: doamna Sevil Shhaideh, fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cunoscută drept o apropiată a președintelui PSD. Pentru că doamna Shhaideh este de religie musulmană, Ziar de Cluj i-a vizitat astăzi, la Moscheea din Cluj, unde este și sediul Ligii Islamice și Culturale, pe membrii comunității religioase din care, în sens larg, face parte și Sevil Shhaideh. 

Jamal, un membru al acestei comunități, ne-a oferit un punct de vedere referitor la probabilitatea ca România să aibă un prim-ministru musulman, explicându-ne în ce mod și-ar putea pune amprenta religia asupra mentalității și comportamentului doamnei Shhaideh:

„Prim-ministrul trebuie să își facă datoria față de țară! Asta e important! Indiferent că e musulman, că e creștin, că e evreu, că e ortodox, să conducă țara spre bine! Asta e opinia mea personală și a tuturor musulmanilor din Cluj! Comunitatea noastră are în jur de 100 de membri permanenți, stabiliți aici, plus studenții, care sunt în tranzit, vin, stau 2-5 ani și pleacă mai departe. 

Prim-ministrul trebuie să își facă datoria! Cultura sau religia nu contează din acest punct de vedere, religia te afectează pe tine, relația dintre tine și Dumnezeu! Dar, ca prim-ministru… este o funcție care te face responsabil pentru dezvoltarea României și prim-ministrul trebuie să își facă treaba, să conducă țara aceasta spre bine! Dacă prim-ministrul va influența în bine sau nu mersul țării depinde de persoană! El este luat ca atare, ca un cetățean român. Doamna este un cetățean român care s-a născut aici, get-beget! Și, am înțeles, din ce am citit în ziare, că și-a făcut până acum datoria destul de bine! Deci, e un om onest, un om înțelept, un om care conduce cu frica lui Dumnezeu! 

Care e diferența, dacă ești un om religios? Diferența este că mie mi-e frică de Dumnezeu! Deci, când vrei să furi, nu te vede Poliția sau nu te vede lumea, dar, când ești tras la răspundere și știi că e cineva care te vede tot timpul… ți-e frică de Dumnezeu! Deci, el îți impune să fii corect! Religia musulmană îți impune să fii corect față de toți: față de musulmani, față de creștini, față de evrei, față de toată lumea! Trebuie să fii corect față de toată lumea! Deci, nu că e creștin, hai și…! Nu! Suntem asemenea, suntem din aceiași tată și mamă, suntem frați pe undeva! Tot din Adam și din Eva suntem! Suntem frați, trebuie să ne iubim, trebuie să fie pace între noi! Deci, religia îți impune niște lucruri: trebuie să faci pace, trebuie să oferi, să ajuți oamenii! Ce ție nu îți place, altuia nu-i face! Acesta este comportamentul unui om religios. Degeaba faci rugăciune toată ziua, dacă nu ai comportament curat! Nu este acceptat! Trebuie să ai comportament! Îi doresc doamnei Sevil Shhaideh să își conducă spre bine țara!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *