Analiza

„Marșul pentru viață”, slalom între dreptul la viață și dreptul femeilor de a decide când să dea naștere unui copil

„Marşul pentru Viaţă” este un eveniment care se desfăşoară anual, în mai multe oraşe din România, în jurul datei de 25 martie (sărbătoarea religioasă „Buna Vestire”) şi este organizat de asociaţii ale societății civile care compun mişcarea Provita, în colaborare cu instituţii şi comunităţi religioase.

Conform organizatorilor, „scopul principal al „Marşului pentru Viaţă” îl reprezintă susținerea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane începând cu momentul concepţiei şi până la moartea naturală. Totodată, este o afirmare a familiei tradiționale și a valorilor acesteia, care sunt temelia unei societăți solide și sănătoase.” Participanții la acest marș militează pentru interzicerea avorturilor, considerând avortul, chiar dacă este permis de lege, drept o crimă.

Ziar de Cluj i-a sunat pe reprezentanții Fundației „Clinica Pro-Vita”, principalii organizatori ai Marșului pentru Viață, pentru a îi întreba de ce consideră că avortul încalcă dreptul la viață, ținând cont de faptul că această procedură medicală este permisă, în mod legal, până în săptămâna a doisprezecea de sarcină. Pe un ton răstit, autoritar, medicul David Ille ne-a răspuns:

„Întrebarea aceasta este o întrebare care de-a dreptul mă șochează. Domnule, o grămadă de lucruri care pot să fie legale, dacă dumneavoastră cineva vă ia viața, înseamnă că vă dă dreptul la viață? Avortul încalcă dreptul la viață. Acesta este răspunsul. Vreți detalii? Ce detalii vă trebuie dacă un copil care se concepe nu are dreptul să trăiască? Cineva decide și acel cineva e o singură persoană care decide într-o situație de criză, decide că copilul nu se poate naște. E un drept care se respectă, considerați?
 
De ce este permis? Pentru că s-a creat presiunea socială și oamenii au făcut lobby pentru asta, dar nu pentru că asta ar respecta dreptul la viață! Deci, cineva care e omorât fără drept de apel, oricum nu poate avea un drept de apel, înseamnă că nu-i dai dreptul să trăiască! 

(Dacă ar fi interzise avorturile – n.r.) ar fi o problemă extraordinară dacă femeile ar apela la avorturi făcute de moașe sau de alte persoane neautorizate. Fără discuție că ar fi o dramă. Dar dacă se compară câte femei au murit în timpul interzicerii avorturilor față de câți copii mor după, numărul e catastrofal. Nu știu (o statistică – n.r.), acum încerc să caut niște statistici și să văd pentru că se vehiculează că e vorba de 10 000 de femei, dar e o poveste care nimeni nu știe exact. Pe perioada când s-au interzis avorturile, se zice că au fost 10 000 de femei, dar eu am încercat să verific în anuarul statistic și nu am găsit astfel de date, nu știu de unde le-a scos cineva de pe mânecă. În anuarul statistic al României există mai multe categorii, există sănătate, populație, de obicei la populație erau trecute cifrele astea. Există la sănătate o rubrică care se numește «decese prin sarcină, naștere și lăuzie», unde teoretic ar trebui să fie acele numere de persoane care au decedat. Dar numerele sunt subțiri de tot. Din datele pe care le am, într-un an au decedat undeva la 100 de persoane față de sute de mii de copii care au fost avortați. Numai în 1990 au fost avortați 992 256 de copii. M-ați înțeles, diferența? 

Eu nu am vorbit de niciun fel de interzicere, eu am spus că România se caracterizează prin faptul că bate recordul în Europa la numărul de avorturi. Noi nu avem niciun fel de responsabilitate în a face astfel de acțiuni, în timp ce în Polonia se face scandal internațional, că Polonia are 2500 de avorturi pe an, noi avem la ultima statistică 77 806 avorturi. 

Eu am întrebat, pentru că aici avem mereu astfel de cazuri și eu mereu le pun această întrebare: doamnă, nu vreți să fie copilul adoptat? Nu credeți că ar fi mai bine să îi dați voie să fie adoptat decât să îl lichidați? Și răspunsul e: nu! Deci e inconveniența cauza majoră a avorturilor în România, nu alte lucruri! Sărăcia și chestiile astea, astea nu sunt în picioare! Inconveniență este că le deranjează viața, că nu sunt pregătite, că le-a abandonat partenerul, că sunt la școală, că nu știu ce, tot felul de inconveniențe! Ele nu vin la noi să facă avorturi că noi nu avem nicăieri anunțat că noi facem avorturi, ele vin aici pentru că beneficiază de un test de sarcină gratuit, beneficiază de ecografie gratuită și așa ajung să înțeleagă sau să asculte o altă perspectivă. 

Noi facem educație sexuală, din păcate educația prinde mai greu decât o procedură din-asta, așa că lucrurile sunt mai complicate. 

Eu nu sunt responsabil de marș decât în Cluj. Marșurile vor continua pentru că asta este o modalitate prin care noi încercăm să conștientizăm populația că există variante la avort și că nu trebuie neapărat să omori un copil ca să îți rezolvi problema. Moartea nu e niciodată o soluție, numai nu știu pentru cine vede că moartea e o soluție! Moartea e finalizarea tuturor soluțiilor, e abandonul sau falimentul tuturor soluțiilor. Eu militez pentru viața copiilor. Eu nu militez pentru avort sau împotriva avortului, eu militez pentru viața copiilor, eu sunt pediatru. 

Eu militez pentru viața copiilor nenăscuți. Asta e militarea mea, eu spun că acolo este o viață, acolo e o ființă umană și toate celelalte sunt lucruri care trebuie să decurgă de acolo. 

Trebuie să îi întrebați pe ei (pe medici – n.r.) ce consideră (medicina – n.r.), oamenii consideră tot felul de lucruri, dar eu nu consider ce consideră ei. Eu consider că viața începe la concepție, că acolo avem o ființă umană și că acea ființă umană e ființă umană din momentul în care s-a conceput și chiar în România avem legi care confirmă că de fapt acolo e o ființă umană. Vă dau un exemplu: dacă o femeie e însărcinată și soțul decedează și trebuie să se facă succesiune pentru copii, se cuantifică și copilul din burta mamei. Nu contează ce vârstă are, dacă mama declară că e însărcinată, copilul acela e cuantificat ca și membru în succesiunea respectivă. Deci înseamnă că noi avem situații în care spunem că, da, copilul e o ființă umană dacă e în burtă la mama lui, dar, când e vorba de avort, nu mai e ființă umană, atunci e altceva! Nu știu ce poate fi altceva un copil în burtă la mama lui decât un copil și o ființă umană! 

Eu cred că rațiunea de bază pentru care oamenii se implică este pentru că acolo e vorba de o viață și noi, ca și societate, ar trebui să apărăm viața oricărui individ. Pe mine mă interesează viața, nu celelalte lucruri! Eu am spus că pe mine mă interesează viața. Dacă mă întrebați dacă am convingeri religioase, sigur, asta e o altă întrebare și vă pot răspunde. În primul rând (interzicerea avorturilor – n.r.) e bazată pe considerente medicale. Eu sunt un pediatru care înțeleg că viața începe la concepție. Sunt toate dovezile științifice de partea mea. Oricine spune altceva trebuie să ne arate pe ce se bazează când spune că acolo nu e o ființă umană. Pe lângă asta, eu cred că viața e darul lui Dumnezeu, dacă chiar vreți să auziți și afirmația asta. Și cred că Dumnezeu ne-a dat și mie și dumneavoastră viață. Și, pentru asta, eu pledez pentru viață, dar rațiunile mele sunt înrădăcinate în dovezile științifice și în convingerile mele religioase!”, a declarat medicul David Ille, pentru Ziar de Cluj. 

Ziar de Cluj l-a întrebat pe prof. univ. dr. Dan Mihu, şeful Clinicii Obstetrică-Ginecologie „Dominic Stanca” din Cluj-Napoca, dacă consideră că avortul încalcă dreptul la viață:

„Este o întrebare foarte dificilă. Dacă apreciem sau considerăm această metodă a avortului din foarte multe puncte de vedere, din punct de vedere medical, din punct de vedere religios, din punct de vedere etic, lucrurile sunt foarte complexe și nu cred că la această întrebare a dat cineva până acum un răspuns. Acum sigur că depinde ce considerăm viață. Viața considerăm viața prenatală, considerăm viața postnatală? Pentru că sunt două etape. Două etape, într-adevăr, care se continuă. Adică, etapa vieții prenatale este continuată de etapa vieții postnatală. Sigur că, teoretic, produsul de concepție, din momentul în care se formează oul și din momentul în care apare nidația, deci, propriu-zis, demarează starea de gestație, este considerată viață. Însă lucrurile acestea sunt aspecte filosofice. Cred că nu neapărat aspecte medicale.”

La întrebarea: „începând cu ce perioadă a sarcinii poate fi considerat embrionul ființă umană?”, prof. univ. dr. Dan Mihu a răspuns:

„Teoretic, poate fi considerat viață, dar iarăși ține de aspectul filosofic mai mult și de aspectul care nu e neapărat un fundament medical pentru că, din momentul în care oul se formează, oul și, ulterior, după nidație, pentru că noi considerăm că starea de gestație, sarcina propriu-zis începe în momentul în care oul se nidează în cavitatea uterină… Asta se întâmplă cam la aproximativ 5-6 zile după fecundație, care are loc în trompă. Din acel moment este o vietate, deci se dezvoltă, trăiește, se nutrește, are cord, deci, practic, considerăm că este, nu neapărat o ființă, pentru că termenul de ființă este un pic mai dificil de definit. Dar este viață.

Nu cred că avorturile ar trebui să fie interzise, pentru că în final eu consider că orice femeie are dreptul și libertatea de opinie pentru a decide când anume trebuie să aducă pe lume un copil. Când anume, în ce moment al devenirii ei, în ce moment al evoluției ei. Și, atunci, cred că dacă s-ar interzice avortul, s-ar îngrădi categoric această libertate de decizie a femeii. Deci eu nu consider că în 2017 ar trebui să ne întoarcem înainte de 1990 când eu, la vârsta pe care o am acum, eram medic, și atunci am asistat la drame care s-au petrecut și, de fapt, toată lumea, după 1990, când a apărut această nouă lege, care a liberalizat avortul la cerere, a considerat că este de fapt o eliberare a conștiinței femeilor. Nu cred că trebuie să revenim, să regresăm și să interzicem.

Să determinăm pacientele ca să nu recurgă la această metodă este altceva. Dar nu prin legiferare. Nu văd consecințe pozitive ale interzicerii avortului, în sensul că probabil că am reveni la primele întrebări, că de fapt nu ar fi această suprimare a unei vieți care există. Acesta este aspectul pozitiv. Cred că acesta este singurul aspect pozitiv care ar exista. Dar ar genera foarte multe aspecte negative pentru că, în primul rând, femeia s-ar simți încătușată din nou, adică ea este obligată să procreeze, fără să mai existe această posibilitate de a alege această alternativă. Să nu credeți că o femeie care recurge la un avort la cerere o face de bunăvoie și, dacă suferința fizică a acestei paciente putem noi să o atenuăm foarte mult astăzi prin metode de analgezie pe care le folosim în timpul manoperei, suferința psihică este mai greu de tratat de către noi pentru că, de multe ori, suferința aceea psihică a unei femei care, din anumite motive, pe care numai ea le poate ști cu adevărat, pentru că noi nici nu întrebăm aceste paciente și nici nu cred că este problema noastră să le întrebăm, oricum decizia este destul de grea pentru ele, încât ele nu trebuie să fie certate atunci când vin pentru această manoperă, consiliate eventual, dar nu certate, pentru că, într-un final, decizia le aparține lor. 

Ori, dacă această legislație care permite astăzi în țara noastră avortul la cerere, este liber consimțământ, este liber consimțit de către pacientă, ar fi abrogată, cred că ar exista foarte multe aspecte negative vizavi de această îngrădire a posibilității pacientei și a femeii în general să decidă și cred că am reveni la avorturile provocate care, eu chiar și când le predau studenților cursul cu avortul, când le prezint câteva aspecte legate de avorturile provocate, le spun că aceasta ține mai mult de istoria medicinei pentru că nu ne mai confruntăm, însă, spre curiozitatea lor, le prezint acestor tineri care nu au trăit vremurile de dinainte de 1990, pur și simplu pentru istoria medicinei. Dar nu cred că în 2017 dorim să ne întoarcem la istoria medicinei, ci trebuie să progresăm. Cred că abrogarea acestei legislații sau încercări de îngrădire a acestor posibilități de decizie ale pacientelor ar fi cu efecte nefavorabile și chiar devastatoare pentru că, oricum, 1990 nu este foarte departe de 2017. Și știm ce a trăit această populație în acea perioadă. 

Eu consider că această metodă de realizare a unui avort în condiții de securitate medicală pentru pacientă, diminuând la minim riscurile care decurg din această manoperă, sigur că manopera aceasta are și ea niște riscuri, sunt mult mai mici aceste riscuri comparativ cu acele riscuri care ar fi generate de un avort provocat delictual. Ori eu cred că dacă legislația ar crea niște îngrădiri pentru femei și nu ar mai conta neapărat libera lor consimțire la această sarcină, ne-am întoarce practic la acele avorturi provocate. Oricum o pacientă, o femeie care nu își dorește o sarcină, face orice ca să renunțe la acea sarcină. Și atunci eu consider că, în acest moment, faptul că ea poate să vină într-un serviciu de obstetrică-ginecologie să realizeze această manoperă în condiții de siguranță pentru ea este mult mai favorabil decât situația în care ea totuși nu ar dori această sarcină și practic ar recurge la alte mijloace empirice care ar crea niște consecințe foarte severe, cu riscuri majore pentru starea ei de sănătate și potențialul ei fertil ulterior. Deci consider că tot avortul efectuat în condiții de siguranță în spital este metoda mai sigură pentru paciente decât dacă s-ar recurge la vechile metode de dinainte de 1990 pe care noi le-am trăit și le-am știut foarte bine. Ori cred că în acest moment rămâne valabilă această afirmație cum că o femeie care nu dorește o sarcină va face orice ca această sarcină să nu existe și multe femei înainte de 1990 au plătit această perseverență cu viața. 

Avortul până la 12 săptămâni este permis pe considerente medicale pentru că până la 12 săptămâni este posibil ca întreruperea acestei sarcini să fie realizată printr-un chiuretaj. Sigur că la ora actuală avem și avortul medicamentos. Deci există și mijloace medicamentoase care pot fi utilizate, pe care putem să le recomandăm pacientelor cu sarcini foarte mici, în primele 2, până la primele 5-6 săptămâni de amenoree, poate fi și acest avort medicamentos. Adică, se administrează aceste medicamente care practic induc o sângerare care elimină sarcina. Dar asta este valabil pentru sarcinile foarte mici. Până la 12 săptămâni se poate face acest avort prin chiuretajul aspirativ sau chiuretajul clasic pentru că până la acea vârstă de gestație este posibil din punct de vedere tehnic să realizezi o dilatare și să expulzezi produsul de concepție prin această aspirare. După 12 săptămâni, când produsul de concepție are anumite dimensiuni, nu mai este posibilă această manoperă, de aceea o pacientă poate să solicite o întrerupere de sarcină până la 12 săptămâni. După 12 săptămâni vorbim despre avort terapeutic, care se realizează în alte condiții, nu prin chiuretaj, printr-o inducere medicamentoasă a avortului care se realizează pentru anumite condiții materne sau fetale care, practic, nu permit continuarea acelei sarcini. De exemplu, o afecțiunea a mamei care este în potențial risc pentru ea în relație cu sarcina sau o anumită medicamentație pe care pacienta este obligată să o administreze în perioada sarcinii în relație cu o anumită boală care afectează produsul de concepție sau o anumită anomalie morfologică fetală incompatibilă cu viața, aceasta recomandă avortul terapeutic.”

Foto: Facebook.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *