Rautacisme

Mare minune la Cluj! Au reînceput pe bune lucrările la podul Porțelanului

În aceste zile asistăm la Cluj-Napoca la o mare minune administrativă și inginerească, fiindcă podul Porțelanului, pe care îl credeam dus pe apa Someșului și a Sâmbetei, este  din nou în șantier. În șantier pe bune, nu doar pe vorbe radiofonice și pe panouri informative!

Data teoretică a reînceperii construirii acestui pod a fost 26 aprilie, însă la modul practic doar o lună mai târziu, în 26 mai, au apărut la fața locului și excavatoarele, care au și râmat puțin pământul sărat, semn că se lucrează, în sfârșit!

Primul șantier pentru ridicarea acestui pod a debutat în aprilie 2019, însă edificarea colosalei piese de infrastructură a fost zădărnicită de sarea din sol, nedescoperită de studiile geotehnice încropite a la Cluj.

Trei ani mai târziu, lucrările au reînceput pe bune, urmând a fi finalizate în 26 noiembrie, anul acesta. Le vom urmări îndeaproape, ca pe o mare minune realizată de Primăria condusă de Emil Boc!