Politica

Marcel Ciolacu: Sper ca în săptămânile următoare să trecem în Parlament o lege cu pensiile speciale care este constituțională și nu creează un haos în România. Dacă luăm ad literam ce ne-am asumat în PNRR depopulăm justiția, armata, serviciile, sistemul de ordine publică

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, la Europa FM, că speră ca săptămânile următoare să fie votată în Parlament legea privind reducerea pensiilor speciale, care ”să fie constituțională și nu creează haos în România”. El a precizat că ”dacă noi luam ad literam ce ne-am asumat în PNRR depopulăm justiția, armata, serviciile”, și că va negocia cu Comisia Europeană. Cioalcu a mai spus că dacă este nevoie, va merge cu legilația de unde este comisarul european pentru a-l convinge de necesitatea unor reglementări speciale, invocând Franța care ar avea lege specială în ce privește armata, ordindea publică și serviciile. ”Nu poți să ieși la pensie la 45 de ani, când ești în maturitatea profesională. Toate aceste lucruri sunt prevăzute în modificare. Săptămâna viitoare coaliția trebuie să vină cu amendamente pentru a ne apropia de îndeplinirea jalonului. Altfel legea trece tacit prin Senat și nu mai pot fi depuse amendante. Acum legea nu este acceptată”, a mai declarat liderul PSD.

Redăm mai jos cele mai relevante fragmente din interviu:

Reporter: Am primit cea mai mică cotă de despăgubiri, când îl retrageți pe domnul Daea?

Ciolacu: Au trecut în jur de 13 milioane de tone de cereale prin România din Ucraina, cu costuri și la fermieri. Normal că cei din Ucraina au vrut să grăbească vânzarea. România a trecut cu bine acest examen. Cel mai important este că era un instrument a lui Putin această declanșare a unei crize și alimentare, în Nordul Africii, cei mai dependenți de grânele din Ucraina. Suma venită de la Comisie a fost o sumă ridicolă față de efortul nu numai al României și al Poloniei și al Bulgariei și al Cehiei și al Slovaciei. Țările cele mai afectate. S-au făcut anumite criterii care au dezavantajat România, dar și Ungaria nici o despăbubire, Cehia nici o despăgubire. Nu am avut nici o discuție cu domnul Daea și a dat anumite explicații.

Nu mai stau miniștrii la ușa partidului câte trei ore. Am avut discuții telefonice. Suma mi se pare mult prea mică. Faptul că am rămas printre cele trei state care au primit o anumită sumă, zece milioane, este un lucru bun. Așteptările fermierilor erau mult mai mari. Cred că în acest moment statul român trebuie să intervină. Cred că fermierii așteaptă soluții.

Cioloș nu e un etalon pentru mine dacă nu vă supărați. Când era Comisar subvenția în România era de 100 de euro, în Franța de 400 de euro.

Problema e că nu încălzește pe nimeni dacă vinovatul este domnul Daea sau nu. Până la rotația guvernamentală, părerea mea e ca până atunci să lăsăm miniștri și ministerele să funcționeze. Analiza miniștrilor e atributul primului ministru. În luna mai vom face pe fiecare ministru în parte o analiză concretă. Eu cred că statul român are o obligație față de fermieri, trebuie să venim cu o soluție de suplimentare a acestei sume. Nici această abordare când vine subvenția și ne convine este bună Europa, când vin banii pentru secetă este bună Europa, iar acum să începem să atacăm ori UE ori Comisia ori miniștri.

Simplu fapt că trei state au rămas în afara jocului, că suma a fost atât de mică, ar fi trebuie o aprofundare cu Comisia. Marea problemă a mea este că blocăm un minister dacă anunțăm intempestiv anumite mișcări. Haideți să avem toate elementele, cu certitudine că vom avea decizia corectă.

Rep: Nu credeți că aceste acuzații cresc anti-europenismul românesc?

Ciolacu: La fel am pățit și cu Schengen. Nu există vinovați, există numai explicații. Noi trebuie să ne schimbăm dacă vrem să fim auziți la Comisia Europeană. Dacă faci criterii, faci și simulări. Dacă faci simulări, ai fi văzut că trei state rămân pe dinafara despăgubirilor.

Să încercăm măcar acum, după 32 de ani, să învățăm să nu mai greșim, nici în abordările cu Schengen, nici în abordarea cu Comisia Europeană.

Cred că aici ar trebui toți liderii politici, iar în exteriori să avem aceeași voce.

Rep: Nu vă îngrijorează că România e antieuropeană?

Ciolacu: Comunicăm în fiecare zi după o întâlnire importantă cu domnul Ciucă, niciodată nu s-a întâmplat așa ceva. Trebuie extins și cu liderii din opoziție.

Despre decizia UEFA în cazul steagului Ungariei Mari

Era o știre care intriga în mod profund ca și formulare. Nu este încă lămurită. Este un fake news pe jumătate. Federația de Fotbal al unui stat vecin și prieten a promovat o știre. La fel cu canalul Bâstroe, ministerul infrastructurii din Ucraina a spus că are o adâncime pe site, ministrul Grindeanu a reacționat.

Nu vă supărați, a fost la ceea ce a scris o Federație de Fotbal a Ungariei. Dacă și Federația de Fotbal ar fi scris așa ceva, exista o reacție.

Rep: Cum facem cu pensiile speciale, care sunt o nucă extrem de tare?

Ciolacu: Avem o lege trecută prin Parlament, nu vă ascund că și azi am avut o întâlnire cu domnul prim-ministru și miniștri de resort. Căutăm soluțiile cele mai bune. E o discrepanță mare între practica din UE, mă refer la pensiile magistraților, la pensia din apărare, ordine publică și siguranță națională și ce ne-am asumat noi în PNRR. Discuțiile cu Comisia trebuie să fie foarte echilibrate.

Dacă noi luam ad literam ce ne-am asumat în PNRR depopulăm justiția, armata, serviciile. Eu nu-mi doresc acest lucru. Poate au făcut-o din neglijență, din neștiință. Nu-i o decizie politică ușoară. În spațiul public este o mare ură împotriva pensiilor speciale, îndreptățită.

Faptul că ai mai mult la pensie decât ai avut în activiate, faptul că îți faci calcule în ultima zile, tot felul de modificări legislative în funcție de cum a convenit cuiva, a creat un val masiv de urăm împotriva acestor pensii. Armata are pensie de serviciu. Franța are lege specială în ce privește armata, ordindea publică și serviciile.

Nu poți să ieși la pensie la 45 de ani, când ești în maturitatea profesională. Toate aceste lucruri sunt prevăzute în modificare. Săptămâna viitoare coaliția trebuie să vină cu amendamente pentru a ne apropia de îndeplinirea jalonului. Altfel legea trece tacit prin Senat și nu mai pot fi depuse amendante. Acum legea nu este acceptată.

Pensiile parlamentarilor nu sunt pe această lege.

Avem de venit cu noua lege a pensiilor, unde să închidem inechitățile, cred că acolo vom avea abordarea cu primarii și parlamentarii. Este o lege distinctă. Din punctul meu de vedere, realitatea țării îți impune să ai o altă abordare, la Parlament nu trebuie să existe nici un fel de pensie specială. Sunt ferm convins  că vom veni în coaliție cu o abordare corectă.  Am ajuns la o concluzie corectă: trebuie să înaintăm și să discutăm cu Comisia Europeană, pentru că noi ne-am asumat în PNRR ceva ce ar depopula total justiția, apărarea, ordinea publică și toate serviciile.

Exclud să pierdem vreun ban din PNRR indiferent din jalon. Eu înțeleg și Comisia că nu dorește un precedent. Dar sunt mult prea multe argumente. Vom merge și vom avea un dialog concret. Mergem cu legislația din Germania.

Unii care au fost întâmplător în anumite funcții în statul român au făcut niște greșeli. Dacă este nevoie mergem cu legislația de unde e comisarul. Să vedem dacă va spune că legislația nu este bună.

Dacă venim corect, cu argumente, cum nu trebuie să depopulezi anumite sisteme, nu putem renunța la acest lucru. Creăm un haos în România. Câțu și cel de la MIPE au putut să-și asume o asemenea tâmpenie.

Sper ca în săptămânile următoare să trecem în Parlament o lege cu pensiile speciale care este constituțională și nu crează un haos în România, care este predictibilă. Cei care vor să se pensioneze să știe că gradual vor fi anumite modificări.

Plafonarea prețurilor la RCA

Am fost unul dintre cei care au cerut plafonarea.

Dacă-i așa deșept președintele Consiliului Concurenței de ce nu vine să conducă România. Are tupeul să-și dea cu părerea? Cum e psoibil să ai patru falimente în același domeniu?

Măcar ASF a avut bunul simț să vină în Parlament și să dea expliații.

CEC și Eximbank trebui să-și asume. Statul român nu mai are această pârghie.

Unde a fost Consiliul Concurenței când a văzut că cineva ocupă 80% din piață având un pres redus? Apoi a avut un preț redus. Să nu existe așa ceva.

Rotativa guvernamentală

Este o premieră în politică. Este un lucru convenit printr-un protocol politic. Avem un acord știut de un an și jumătate. Știam acest lucru și eu, și domnul Ciucă, și domnul Boloș, și domnul Grindeanu. Este un acord politic.

Sunt ferm convins că guvernul viitor va funcționa mai bine. De ce nu l-am întrebat pe domnul Iohannis cum a numit până acum opt prim miniștri în opt ani?

E prima rotație convenită între liderii celor mai mari partide și ne punem acum întrebarea.

PSD a schimbat vreo trei premieri.

Este un acord politic pe care îl asumăm ca oameni politici. Rotația va fi rapidă, foarte lină, va avea rațiuni statale, nu politice. Toate schimbările pe care le vom face între ministere.

Este un exercițiu democratic pe care -l facem.

În condițiile actuale eu nu văd premisele unor alegeri anticipate. Dacă decizia unei coaliții este de avea anticipate trebuie să ne adresăm românilor dacă ei sunt dispuși. Să forțăm niște anticpate pe o șmecherie tipic oamenilor politici, eu nu voi merge.

În acest moment avem o coaliție politică. Pasul următor ar fi o alinață. Alianța presupune liste comune, candidați comuni. Dacă asta este așteptarea românilor, foarte posibil să o facem. Problema e că nu poate să o facă doar PSD sau doar PNL. Eu nu exclud nimic. Eu ce nu pot să vă spun e că nu decid eu, dedice partidul.