Politica

Marcel Ciolacu: „Retailerii vor scădea preţurile alimentelor de bază”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că prețurile la alimentele de bază vor scădea semnificativ și că retailerii au transmis o primă listă cu produsele vizate.

„Asta înseamnă o scădere garantată a prețului la unele produse de bază din gama celor indispensabile populației și aici ne referim clar la: pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, legume și fructe proaspete.”, a declarat premierul.

Prim-ministrul a spus și că productorii nu vor fi afectați.

„Și vreau să subliniez foarte clar va fi o scădere care nu va pune presiune pe producătorii români. Cred că românii merită din plin un asemenea gest sub forma unui efort comun al statului și al mediului privat.”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 10,64% în mai 2023 de la 11,23% în aprilie 2023, asta, deși mărfurile alimentare s-au scumpit cu 18,73%, cele nealimentare cu 5,15%, iar serviciile cu 11,16%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.