Politica

Marcel Ciolacu: Prim-ministrul Rutte poate face ca acest drum atât de lung al țării noastre către Schengen să se apropie de final printr-o susținere publică a aspirațiilor noastre. Am respectat toate detaliile tehnice. Suntem europeni loiali

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, care este și liderul Camerei Deputaților, scrie, într-o postare pe Facebook, că premierul olandez, Mark Rutte, care va vizita, miercuri, România, oate face ca ”drumul lung către Schengen” să se apropie de final printr-o susținere publică a aspirațiilor noastre”. Ciolacu subliniază că România a respectat toate detaliile tehnice și că ”suntem europeni loiali” și că singurul lucru care stă în cale este voința politică. ”Sper că prim-ministrul Olandei va arăta că este solidar cu românii și ne așteptăm ca vizita domniei sale să reprezinte pentru România urarea de bun-venit ca membru cu drepturi depline al spațiului Schengen”, mai scrie în final președintele Camerei Deputaților.

Redăm mai jos integral postarea lui Marcel Ciolacu:

„Ca lider al partidului care a dus România în NATO și UE, le cer tuturor politicienilor români să lase deoparte, pentru o perioadă scurtă de timp, orgoliile și atacurile politice interne pentru a ne putea concentra pe atingerea celui mai important obiectiv strategic de politică externă a României în acest final de an: aderarea la spațiul Schengen!

Intrăm într-o perioadă în care fiecare zi se poate dovedi decisivă pentru România. Mâine, de exemplu, se va afla în țara noastră prim-ministrul Olandei, domnul Mark Rutte, țară de a cărei poziție depinde în mare măsură succesul acestui obiectiv național. În numele Parlamentului României, îl salut pe premierul Rutte și îi urez bun-venit în țara noastră!

Știu că domnia sa va merge să vadă ce înseamnă în mod real că România este acum în prima linie de apărare a Europei. Odată cu ultima escaladare a violenței din partea Rusiei asupra civililor nevinovați din Ucraina, acum mai mult ca niciodată trebuie să strângem rândurile în Europa pentru a ne apăra cetățenii, suveranitatea și democrația însăși.

Acum este timpul – de fapt, este un moment prea mult așteptat – ca UE să accepte pe deplin intrarea României în spațiul Schengen. Prim-ministrul Rutte poate face ca acest drum atât de lung al țării noastre către Schengen să se apropie de final printr-o susținere publică a aspirațiilor noastre. Am respectat toate detaliile tehnice. Suntem europeni loiali. Singurul lucru care stă în cale este voința politică.

Sper că prim-ministrul Olandei va arăta că este solidar cu românii și ne așteptăm ca vizita domniei sale să reprezinte pentru România urarea de bun-venit ca membru cu drepturi depline al spațiului Schengen.”