In vizor

Marcel Bonţidean afirmă una, biroul mass media alta. Pe cine să mai credem?

Modalitatea prin care  sunt induşi în eroare clujenii la emisiunile radio, la care participă reprezentanţii primăriei, o demonstrează chiar şeful poliţiei locale, Marcel Bonţidean. Acesta a afirmat că poliţiştii din subordinea sa nu au acţionat şi sancţionat şoferii care parchează neregulamentar  în cartiere. Răspunul oferit de către reprezentanţii Serviciului Mass Media, în urma unei solicitări pe Legea 544/2001,  contrazic afirmaţiile şefului de la locală. 

Marcel Bonţidean a declarat în direct în 23 februarie, la singura instituţie  media unde Emil Boc îi permite să participe ( Radio Napoca FM), că poliţiştii locali nu au intervenit pentru a sancţiona şoferii care parchează neregulamentar în cartierele oraşului de 5 stele, Cluj-Napoca.

“Nu avem o normă în a ridica maşini. Din 9 februarie şi până în prezent ( 23 februarie – n red) am ridicat 165 de autoturisme care erau parcate neregulamentar. Mergem pe solicitări ale cetăţenilor şi ne axăm pe zona intersecţiilor pe carosabil, pe trotuare. Nu facem faţă la câte sesizări avem de la cetăţeni. Nu am acţionat în cartiere. Am avut doar o singură acţiune în zona cartierului Mănăştur în zona sensului giratoriu de la Izlazului cu Primăverii, în rest am acţionat în special pe zona centrală”, a afirmat Marcel Bonţinean la Napoca FM  în 23 februarie.

Cu o zi înainte de “minciuna” lansată în direct de Marcel Bonţidean,  Ziar de Cluj a cerut în baza Legii 544  numărul sancţiunilor aplicate de poliţiştii locali atât în certiere cât şi în zona centrală. Surprinzător, răspunsul primit după două săptămâni de aşteptare, deşi raportul respectiv era întocmit încă de la începutul lunii februarie, arată că subordonaţii lui Bonţidean au amendat la greu în cartierele Clujului. Poliţiştii locali au întocmit  aproape 300 de procese verbale de constatare a contravenţiei.

“În perioada 01.01.2017-31.01.2017 au fost întocmite sancțiuni în următoarele domenii de activitate, în toate cartierele municipiului, după cum urmează :
     -26 PVCC pentru nereguli constatate în domeniul  urbanism
     – 37 PVCC pentru nereguli constatate în domeniul protecției mediului
     – 88 PVCC pentru nereguli constatate în domeniul  comercial
În zona centrală a municipiului s-au aplicat 1.101 sancțiuni pentru contravenții privind parcările.  În cartierele municipiului s-au aplicat 297 sancțiuni pentru parcări neregulamentare, respectiv parcări ocupate abuziv de către alte persoane/autovehicule decât titularul abonamentului de parcare repartizat.

 

În perioada 9-15 februarie 2017, prima saptamana dupa ce s-a dat „startul”, au fost ridicate 87 autovehicule, conform OG nr. 965/2016. Pentru ridicarea autovehiculelor s-au folosit 2 autospeciale de ridicat.

„Autovehiculele au fost ridicate de pe străzile I. Haţieganu, V. Babeş, M. Eminescu, Cuza Vodă, S. Brassai, P-ţa M. Viteazu, Şt. L. Roth, Calea Dorobanţilor, F.J.Curie, B-dul 21 Decembrie 1989, Constanţa, I. P.Voiteşti, B. P. Haşdeu, Ploieşti, Croitorilor, E. Racoviţă, Agricultorilor și strada Lalelelor”, ne-au răspuns reprezentanţii primăriei, cu greu și întârziere, unei solicitari. Ultimele două străzi sunt situate în Mănăștur, respectiv zona Piaţa Abator.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *