Sport

Mândrie pentru Luceafărul 2010 Cluj. Un jucător de doar 6 ani va da probe la Real Madrid: „Un lucru excepţional pentru noi”

Luceafărul 2010 Cluj-Napoca se mândreşte, din această săptămână, cu cel mai important eveniment din istoria clubului, axat, în principal, pe grupele de copii şi juniori.

Devid Raul Vasilache (foto stânga), atacant la grupa 2009 a şcolii clujene, a fost chemat în probe tocmai la Real Madrid. Antrenorii de la grupele de copii şi juniori ale marelui club spaniol au rămas impresionaţi de calităţile micuţului fotbalist român, pe care l-au urmărit până acum doar pe un DVD, iar recent au trimis o invitaţie oficială prin care l-au chemat la probe pe atacantul legitimat la Luceafărul. Devid Raul este fiul lui Ciprian Vasilache, fost jucător în Liga I inclusiv la Rapid, acum component al formaţiei FCM Baia Mare, şi va merge la Madrid în luna martie.

„Devid Raul va participa la un stagiu de pregătire la Real Madrid, acolo unde va pleca luna viitoare. În funcţie de ce randament va da ar putea sta o săptămână sau două, va merge şi unul dintre părinţi cu el, însă jucătorul va fi monitorizat permanent. El joacă pe postul de atacant, are nişte calităţi excepţionale la vârsta lui, viteză, o tehnică în regim de viteză foarte bună, de altfel cluburile mari chiar caută acest lucru, poate asta e cea mai importantă calitate. Chiar la turneul de la Braşov pe care l-am avut recent, la grupa lui de vârstă, a fost golgheter înainte de ultimul meci, împreună cu încă un băiat. Oricum, din mii, poate sute de mii de DVD-uri din toată lumea trimise către cei de la Real, aceştia să-l aleagă chiar pe el este şi noroc, dar şi talent, pentru că trebuie să ai şi nişte calităţi ca să impresionezi”, a declarat, pentru CJSport.ro, fondatorul şcolii de fotbal clujene, Adrian Truşcă, cel care este antrenor inclusiv la grupa din care face parte şi Devid.

Pentru clubul înfiinţat în urmă cu aproape şase ani, invitaţia venită de la Real Madrid reprezintă cu adevărat un prilej de mândrie, acest lucru motivându-i şi mai tare pe antrenori pentru a continua munca începută aici în 2010.

„La 6 ani şi ceva să ai un copil acceptat în pregătire la Real Madrid este un lucru excepţional inclusiv pentru antrenori, pentru club sau chiar pentru ţară, pentru că sunt puţine astfel de cazuri, mai ales la vârsta asta. Lucrăm cu acest băiat de aproape un an, tatăl său l-a perindat şi pe la alte cluburi, iar întâmplarea a fost că a ajuns şi la noi. Împreună l-am adus la un nivel foarte bun, iar această invitaţie de la Real este şi o recunoaştere a calităţii muncii noastre, pentru că avem şi noi rezultate foarte bune la nivel de copii şi juniori. Este o bucurie mare de tot, o realizare care ne dă o putere de muncă în plus pentru noi. Sunt sigur că pe acest băiat îl vom duce la un nivel şi mai ridicat, asta dacă ni-l mai dă Real Madrid”, a mai spus, zâmbind, Truşcă (46 de ani), fotbalist cu peste 100 de meciuri la nivelul primei ligi.

De altfel, acesta încă este jucător activ la formaţia de seniori a Luceafărului, care activează în Liga a IV-a, acolo unde face cuplu pe linia de fund chiar cu fiul său, Răzvan. Alături de Adrian Truşcă, antrenori la grupele de copii şi juniori ale Luceafărului mai sunt Paul Dîrjan şi Adrian Gherman, cei trei fiind ajutaţi şi de către directorul sportiv, Tiberiu Poraczky.

foto: Facebook/Luceafarul 2010 Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *