Din oras

Mănășturenii acuză: Degeaba se modernizează stația de la Minerva, dacă în spate se deschid săli de păcănele

Clujenii din Mănăștur sunt sătui să vadă la tot pasul săli de jocuri de noroc. Aceștia s-au bucurat că stația Minerva se modernizează și au scăpat de mizerie și oameni dubioși. Bucuria nu a ținut mult, deoarece sălile de jocuri atrag tot felul de indivizi.

„Degeaba se încercă modernizarea zonei prin renovarea stației dacă în spatele ei se construiesc păcănele. Tot ce vrei să auzi: înjurături, sticle de bere, fluieraturi”.

„Pentru că nu era suficientă mizerie și oameni dubioși la Minerva, a mai apărut și această sală de jocuri. Sunt 2, una lângă alta.Și mai multă siguranță acum, noaptea, pe stradă.”, se revoltă clujenii.

Nemulțumirea locuitorilor din Mănăștur izvorăște din faptul că zona Minerva este una intens circulată de elevi care se pot lăsa tentați de aceste săli de jocuri.

„Minerva este un dute-vino de elevi care merg la școală, tineri care ar trebui să meargă la serviciu și nu mai ajung din cauza locațiilor ăstora care iau banii românilor. Parcă nu ar fi destulă suferință în familii”, semnalează un alt clujean.

Cetățenii speră ca inițiativa anunțată de premierul Ciolacu, prin care sălile de jocuri și casele de pariuri să fie mutate în afara orașelor, să fie pusă în practică cât mai repede.