Din oras

Mâine este 19 aprilie. Sperăm să primim invitaţie la tăierea panglicii noului gazon de pe Cluj Arena, conform promisiunii cu privire la termenul limită de finalizare a lucrărilor. Între timp, U Cluj mai bagă o tură pe stadionul de la Mediaş

Cum scriam în 13 aprilie, zi cu ghinion: ”Șepcile roșii” speră ca lucrările de la gazonul de pe Cluj Arena să fie gata la data promisă: 19 aprilie 2023. Sperăm și noi, alături de ei.

De curiozitate am accesat pagina de social media a Eco Garden, dar ultima postare este din 25 ianuarie 2021.

Ori îi doare-n cot de comunicare, deh, s-or fi molipsit de la primarul Emil Boc, ori se consideră pe undeva pe la Jibou, Beclenuţ pe Someş, sau alt târg din acesta de provincie unde-şi pot bate nesimţirea de târgoveţi.

Dar, cine ştie, mâine, 19 aprilie, avem surpriza şi este gata gazonul.

Între timp, suporterii Universității Cluj-Napoca prin intermediul Şepcilor Roşii i-au transmit preşedintelui CJ Cluj că pe ei nu îi interesează comunicatul cu “vizita de lucru” efectuată pe stadionul Cluj Arena:

„Pe noi ne interesează să vă țineti de cuvânt și să vă dovediți competența”.

Un banner a fost afişat de ultraşii Universităţii Cluj pe stadionul Cluj Arena unde se desfăşoară lucrările de înlocuire a gazonului. Aceştia spun că aşteaptă ca promisiunea ca gazonul să fie înlocuit până în data de 24 aprilie să fie îndeplinită. Au mai rămas 5 zile până atunci dacă se va lucra şi sâmbăta şi duminica.

„Domnule Alin Tișe , pe noi ne interesează să vă țineti de cuvânt și să vă dovediți competența! Ne interesează să fie terminate lucrările la timp și gazonul să fie corespunzător pentru joc, conform promisiunilor și angajamentelor asumate de dumneavoastră!

Domnule Tișe, pe noi ne interesează ca “U” să își joace meciurile ACASĂ, la Cluj, pe Stadion Dr. Mircea Luca (Cluj Arena), înconjurată de toți suporterii și de toată dragostea pe care noi o putem dovedi pentru Simbolul Unor Inimi Românești!

Locul Univerității este acasă, în Cluj-Napoca, în cel mai frumos loc de pe pământ, pe Stadion Dr. Mircea Luca, alături de toți aceia care respiră si trăiesc în Alb și Negru! Acest lucru trebuie să se materializeze începand cu 24 Aprilie, când “U” are programat următorul meci din postura de gazdă. Haide „U”!”, i-au transmis lui Alin Tişe Şepcile Roşii.

Deocamdată, la muncă sunt doar 3 muncitori, iar din punctul de vedere al suporterilor, „cu aşa elan este puţin probabil ca lucrările să fie gata la termen”.

Conform informațiilor și angajamentelor publicate de Consiliul Judetean Cluj, în data de 29 martie 2023, lucrările de schimbare a gazonului pe Stadion Dr. Mircea Luca (Cluj Arena), trebuie să se împlinească în maxim trei săptămâni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 29 martie, așadar în data de 19 aprilie 2023, fiind împlinite cele 3 săptămani, lucrările trebuie să fie încheiate.

Prin urmare, aşteptăm invitaţia.