Pana si patronilor de la Maimuta Plangatoare li s-a consolidat in cap ideea ca sunt proprietarii unui restaurant de top. Asta fiindca si ei, si publicul, au confundat traficul crescut in locatie cu ideea ca de aia vin, fiindca se gateste spre Michelin. In fapt, mancarea la Maimuta Plangatoare este de plans. Avea dreptate maxim Andrei Gheorghe aratand cu degetul spre acest restaurant.
Am mancat acolo, acum o saptamana, niste oua Benedict (pe siteul analfabetilor de la Maimuta apare „Benedicte” si „Capresse”, un corijent la romana si gastronomie o fi autorul, caci e plin de greseli). Nici la cotetul din gara nu am mancat mai prost. O insailare de produse gatite brut, ca la tara: o chifla mototolita, niste oua lalai, un „beicon” taiat cu toporul si un sos Hollandaise cu gust ranced, lipsit de orice delicatete.
Am zis, bre, poate am nimerit prost, poate era prea de dimineata si o fi gatit femeia de serviciu. Am revenit cateva zile si am incercat niste spaghetti cu fructe de mare. Proasta alegere, un produs gatit groaznic, de o penibilitate si o prezentare incredibila.
Si atunci m-am luminat, m-a lovit fulgeru-ntelegerii ca pe-o frapiera uitat pe terasa: De aia plange Maimuta. Ii e si ei rusine ca stapanii sai o ard oenologic cu prezentari de vinuri, uitand ca restaurantul este locul unde vii sa mananci, crasma e pentru baut.