Din oras

Magazin de viniluri in centrul Clujului

Primul magazin de viniluri s-a deschis la Cluj de curand, pe bulevardul Eroilor, anunta clujulcultural.ro in exclusivitate. Mai mult, exista si o sectiune Vintage Sounds, practic un magazin de pickupuri, magnetofoane, amplificatoare si boxe. Ziar de Cluj reda integral povestea primului magazin de viniluri, publicat de site-ul clujulcultural.ro

O incapere mica, cocheta, aranjata. Tavanul e boltit, asa cum sunt majoritatea incaperilor cu iz medieval din Clujul Vechi. Perfect pentru ceea ce doi pasionati colectionari s-au gandit sa faca la Cluj. Peretii sunt tapetati cu coperti de discuri si , mai ales, chiar cu…discuri! Cu viniluri, cum se spune in jargonul muzical! Da, vechile discuri, vechile placi, pe care extraordinara revolutie tehologica aproape le-a scos din uz! Dar nu de tot si, iata, ca revin tot mai mult in atentie.

Este tot mai la moda sa asculti pe viniluri muzica, asa cum o faceam inainte de cd-uri, dvs-uri sau stick-uri, unde totul e stocat si mai usor de manevrat. Sau de YouToube.com. Insa pasionatii nu au disparut, colectionarii nici atat!

Vinilul revine la Cluj si nu oricum!

S-a deschis primul magazin de viniluri, Dusty Sounds, pe Bvd. Eroilor 31, in gang (mai jos de Hotel Meteor)! Si nu doar singur, ci insotit de Vintage Sounds, un magazin de pickupuri, magnetofoane, amplificatoare si boxe. Ai viniluri dar nu ai la ce sa le asculti, ti s-a stricat vechiul pickup, cel de pe vremuri? Nu e nici o problema, cu un drum practic impusti doi iepuri deodata! Iti cumperi si vinilul preferat dar si aparatul pe care sa il asculti.

Sa ascultam povestea chiar de la initiatori, unul din Targu Mures, investitor principal, si unul din Cluj!

“Am deschis magazinul fara tam tam, de Craciun. Spatiul este inchiriat. Magazinul Dusty Sounds isi propune sa satisfaca un vechi microb: auditia muzicala pe disc vinil analog. Este o diferenta majora fata de digital, care inseamna CD, DVD; minidisc, mp3. Suntem toata ziua la magazin, luni – vineri de la 10 la 19 si sambata de la 11 la 16. Duminica avem repaos. Ne-am promovat prin intermediul retelei Facebook, avem pagina a magazinului. Si din vorba in vorba. Clujenii incep sa ne cunoasca. Toata lumea e uimita de magazin. De la cum arata la ce vinde si la ce poate face un potential cumparator in el. Aici nu doar rasfoiesti discuri vinil originale, raritati unele din ele, dar chiar poti sa le asculti, ca sa te convingi ca discul nu e zgariat, ca nu “sare”. E o chestiune de hobby pentru noi si de pasiune inainte de ce inseamna o afacere” explica responsabilul magazinului pentru clujulcultural.ro.

De la povesti pentru copii la… rock, metal sau blues

Magazinul Dusty Sounds prezinta o gama larga de discuri vinil, fapt ce ii confera unicitate. Aici poti cumpara discuri cu povesti pentru copii, hard rock, pop rock, pop, metal, punk, post punk, country, progresiv, blues & rock”nroll, hiphop, dub, jazz, world music.

“Foarte bine au fost primite discurile cu povesti pentru copii. Avem colaborari cu gradinite, vine lume tot mai multa dupa asa ceva. Preturile la toate discurile din magazin sunt acceptabile. Practic avem discuri vinil de la 1 la 150 de lei. Orice disc poate fi probat, ascultat, la pickupuri profesionale si la casti de calitate. E un magazin complet, credem noi, si speram sa avem succes cu el. Discurile sunt aduse din diferite surse dar mai ales import Occident. Exista un reviriment al pickupurilor in acest moment si al ascultarii de muzica pe pickup”, spun proprietarii.

La Flying Circus Pub din Cluj de exemplu se mixeaza muzica doar pe…viniluri!

Cand incepi sa te uiti pri rafturi nu te mai poti dezlipi de aceste discuri! De la AC-DC la Chick Coreea, si de la Metallica la Iris, practic in acest magazin gasesti cam orice doresti in materie de muzica pe vinil. Iar dincolo, in fundul gangului, ai sansa sa cumperi “scule” bune marca Tesla, Akai, Dual, Grundig!

“Este si o senzatie de placere pentru noi cand vine cate un pasionat si vede calitatea discurilor. S-au vazut pe piata destule tepe, cu discuri scumpe comercializate pe la targuri si oboare dar care atunci cand incerci sa le asculti dupa ce ai platit o suma considerabila pe ele sunt zgariate si practic inutilizabile. Trebuie avut mare grija” avertizeaza proprietarii Dusty Sounds.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *