Din oras

Lucrarile de reabilitare ale turnului Primariei muta angajatii a trei servicii in Sala Polivalenta

In urmatoarele zile vor demara lucrarile de refacere ale turnului Primariei Cluj-Napoca. Functionarii care isi desfasoara activitatea la etajul doi al cladirii de pe strada Motilor vor fi mutati in alte birouri. Cei mai afectati vor fi angajatii Serviciului Patrimoniu, Parcari si cei ai Registrului Agricol, care vor fi mutati, se pare, in birourile de la Sala Polivalenta. 

Dupa o pauza de mai bine de un an si jumatate, in care schelele metalice au acoperit coltul cladirii in care functioneaza aparatul administrativ al Primariei clujene, lucrarile de refacere ale turnului vor demara in mai putin de o saptamana. Refatadizarea va dura 18 luni, iar firma care va executa lucrarea este Euras SRL din Satu Mare si ii apartine omului de afaceri Mircea Letiu. Angajatii Primariei care isi desfasoara activitatea in birourile la etajul doi pe directia turnului vor fi mutati pentru o perioada de timp pentru a nu le fi afectata munca pe perioada desfasurarii lucrarilor. Angajatii primariei care isi au birourile in aripa cladirii care urmeaza sa fie reabilitata vor fi mutati, potrivit surselor Ziar de Cluj, in spatiile de birouri ale Salii Polivalente.

“Acum este perioada de organizare de santier. Vor incepe credem noi saptamana viitoare si vor dura 18 luni. Mai multe birouri de la etajul doi care sunt pe directia turnului trebuie sa se mute o perioada de timp. Nu chiar pe  toata perioada desfasurarii lucrarilor oficial inca nu a fost aleasa locatia insa primaria are mai multe cladiri. Departamentele care vor fi afectate si vor trebui sa se mute, vor fi cele ale Serviciului Patrimoniu, Serviciul Parcari si Registul Agricol aproximativ 40 de persoane. Se vor muta cu tot cu documente si mobilier”, au declarat reprezentantii Primariei.

Cladirea Primariei de pe strada Motilor nr. 3 a fost construita la sfarsitul secolului al XIX-lea, dupa planurile arthitectului Alpar Ignac, cu o fatada baroca de stil vienez si un turn de colt, cu ceas, care impresioneaza prin forta si sobrietatea degajate. Pe turn a fost aplicata stema Comitatului (prefecturii) Cluj, deoarece destinatia initiala a fost aceea de sediu al Comitatului Cluj. Contractul de reabilitare a turnului Primariei are valoarea de 1.587.349 de lei si a fost atribuit in urma unei achizitii directe prin selectare de oferte la care au participat inca trei firme alaturi de Euras SRL desemnata castigatoare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *