Vocea ta

Lucrări de mântuială în Baronie, chiar la gardul Primăriei

Cei din Primăria Cluj-Napoca nu văm lucrările prost făcute nici când sunt în curtea proprie. Cum să avem așteptări ca cineva să vadă dalele prost puse de pe Universității?

Un clujean reclamă faptul că pe strada I.C. Brătianu la ieșirea auto din curtea Primăriei de pe Eroilor, dalele s-au deplasat de la loc în urma unor lucrări și nimeni nu a luat nicio măsură pentru a remedia situația.

„E plin Clujul de lucruri făcute de mântuială. Mai mici sau mai mari. Dar când asemenea mizerii sunt chiar la gardul Primăriei, și nimeni nu ia nicio măsură (căci situația este veche!), te întrebi pe bună dreptate cât de mult îi interesează pe cei din Primărie aspectul orașului. Undeva pe strada IC Brătianu, vizavi de clădirea Universității și la ieșirea auto din curtea Primăriei vechi, unii au săpat o canalizare (din câte se vede, pentru clădirea Primăriei vechi de pe Eroilor). Problema e că strada IC Brătianu a fost modernizată acum câțiva ani prin proiectul „Orașul Comoară”, iar trotuarul pavat cu dale de piatră. Dar pentru orice lucrare în subteran, acele dale de piatră trebuie scoase. Aici e problema. Ele se vor scoate cu ranga, ciobindu-le, apoi nu vor mai putea fi puse la loc dacă muncitorii nu lucrează cu simț de răspundere. Iar aici, se vede treaba, muncitorii au făcut o treabă de mântuială… La gardul Primăriei! Dar nimeni nu vede”, a reclamat clujeanul.

Din păcate aproape toate zonele pietonale unde au fost puse dale au astfel de probleme. În Piața Unirii acestea sunt un adevărat pericol, dar și pe străzile nou renovate, Universității și Kogălniceanu, deși acestea nici măcăr nu au fost recepționate încă. Clujenii cred că de asta au și fost transformate în străzi pietonale, ca să ascundă lucrările de proastă calitate.