In vizor

Lovitură dură pentru Hotelul Univers T al Consiliului Județean Cluj: 2020, primul an pe pierdere

După 20 de ani de profit constant, Hotelul Univers T, al cărui unic acționar este Consiliul Județean Cluj , a ajuns pe pierdere. Anul trecut, hotelul a avut un profit net de peste 4,3 milioane lei, în 2018 profitul net a fost de peste 3,5 milioane lei, iar în 2017 profitul net era de 2,3 milioane lei. În anii 2015 și 2016, profitul net al companiei a depășit 5,9 milioane lei, respectiv 5,1 milioane lei.

2020 este primul an în care Univers T este pe pierdere din cauza pandemiei. Potrivit unui raport al societății, pentru anul 2020 este previzionată o pierdere de 567 mii lei.

„Acest lucru se datorează efectelor pandemiei COVID – 19 reflectată în scăderea veniturilor din activitatea de bază ale societății, activitatea din industria HoReCa fiind una dintre cele mai afectate. Impozitul pe profit a crescut cu 30,69 mii lei de la 588,17 mii lei la 557,48 mii lei, în cursul anului 2020 adăugându-se la baza de calcul și veniturile din contractele de închiriere încheiate”, scrie în raport.

Veniturile totale, prin rectificare se diminuează cu 3,8 milioane lei, însemnând o scădere cu 37% față de BVC aprobat, de la 10,2 milioane lei la 6,4 milioane lei, influențate de scăderea veniturilor totale din exploatare cu 3,8 milioane lei, de la 10,2 milioane lei la 6,4 milioane lei. Veniturile din producția vândută scad cu 1,9 milioane lei reprezentând: venituri din servicii prestate și venituri obținute din redevențe și chirii. Începând cu trimestrul II societatea și-a desfășurat activitatea în condiții speciale instituite prin restricții de ordin economic, social și administrativ, fiind puternic afectată în realizarea veniturilor.

Din redevențe și chirii se înregistrează o creștere a cotei de asociere cu Iulius Mall datorită fluctuației cursului valutar, iar pe de altă parte a scăzut valoarea chiriilor încasate pe terenurile de tenis și pe sala fitness pentru perioada suspendării activității.

Veniturile din vânzarea mărfurilor scad cu 1,5 milioane lei, ajungând la 1 milion lei; această categorie cuprinde veniturile din alimentația publică realizate de restaurantul hotelului, care s-au diminuat din cauza anulării evenimentelor programate.

Cheltuielile totale prin rectificare se diminuează cu 2,3 milioane lei, însemnând o scădere cu 25,42% față de BVC aprobat. Cheltuielile de exploatare scad cu 2,4 milioane lei, respectiv cu 27,28% de la 9 milioane lei la 6,5 milioane lei.

Programul de investiții, dotări și surse de finanțare suferă modificări ca urmare a suspendării contractelor de execuție și achiziție necesare, datorită declanșării pandemiei generată de virusul SARS-CoV-2, astfel: pentru lucrările de renovare/modernizare pentru camerele de hotel și spațiile comune de acces se propune suma de 1,7 milioane lei adică 50,79% din suma 3,3 milioane lei, prevăzută în BVC.

Consiliul Județean Cluj este acționar unic al Univers T SA. Compania este administrată de Ioan Varodi, Daniel Vaman, Liviu Pulbere, Stelian Rareș Rusu, Ildiko Nagy. În 2019, firma avea 54 de angajați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *