Justitie

Loredana Ungureanu câștigă procesul cu Petru Șușca, managerul SCJU Cluj

După doi ani de procese, medicul Loredana Ungureanu obține o a doua sentință în procesul cu managerul SCJU Cluj, Petru Șusca. Femeia l-a acționat în instanță pe manager pentru atacurile la adresa ei din cauza acțiunilor soțului, deputatul USR Emanuel Ungureanu. 

Tribunalul Cluj i-a dat câștig de cauză Loredanei Ungurean, constatând că acuzațiile lui Petru Șușca sunt nefondate. Scandalul a început în 2018, când managerul SCJU Cluj le-a spus jurnaliștilor că Emanuel Ungureanu are o vendetă personală cu el pentru că nu i-a angajat soția la SCJU și a redus numărul de gărzi la Dermatovenerologie. 

În motivare, se arată că Loredana Ungureanu este medic primar specialitatea dermatovenerologie în cadrul centrului medical Dermavision din anul 2011. A activat în calitate de medic specialist, calitate dobândită în anul 2011 cu media 9,77 până în anul 2016 , când a dobândit calitatea de medic primar cu media 9,88. În anul 2013 reclamanta a obținut titlul de doctor în medicină și este conferențiar universitar în cadrul UMF Cluj. 

Loredana Ungureanu arată că a fost încadrată în cadrul Spitalului Clinic de Urgen ț ă Cluj – Napoca în funcția de medic specialist cu contract individual de muncă cu timp partial pentru prestare gărzi la Secția clinică Dermatovenerologie, din data de 16 noiembrie 2011 până la data de 31 august 2014. Soțul reclamantei este deputatul Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, iar în această calitate, la data de 4 iunie 2018, acesta a participat la protestul tehnicienilor de radiologie și imagistică medicală, din cadrul Spitalului Județean Cluj, protest generat de anumite reduceri salariale.

Emanuel Ungureanu a participat la acel protest fiind invitat de alți angajați ai SCJU Cluj-Napoca nemulțumiți, pentru a sprijini în calitate de deputat categorii de salariați care se considerau nedreptățiți de modul în care conducerea spitalului a interpretat o ordonanță de guvern care le era favorabilă.

Emanuel Ungureanu și Petru Șușcă au avut un schimb de replici în perioada aceea, în fața jurnalliștilor, moment în care managerul SCJU Cluj-Napoca a afirmat următoarele: „Domnule Ungureanu, dumneavoastră transformați faptul că nu v-am angajar soția la Dermatologie într-o vendetă personală. Vă treziți tot timpul să filmați în acest spital. La Dermatologie sunt 11 medici pe 30 de locuri. Iar dumneavoastră din momentul în care am tăiat linia de gardă de la dermatologie,din momentul în care nu v-am angajat soția dumneavoastră, vă filmați toată ziua”. 

Mai multe despre scandalul cu pricina, aici: VIDEO Atac murdar al lui Petru Șușcă la adresa familiei deputatului Emanuel Ungureanu. Situația financiară a Tehnicienilor de Imagistică și Radiologie a rămas nerezolvată.

Judecătoria Cluj-Napoca i-a dat câștig de cauză Loredanei Ungureanu, în primăvara acestui an, însă managerul a făcut apel la sentință. Cea de-a doua instanță, Tribunalul Cluj, a pronunțat săptămâna aceasta a decizia definitivă, reconfirmând sentința de la fond și obligându-l pe manager să o publice într-un cotidian național și să achite suma de  1.440 lei – cheltuieli de judecată. 

De asemenea, judecătorii l-au ”condamnat” pe Șușcă pentru modul în care a ales să o atace pe soția deputatului.

„Prejudiciul înregistrat de reclamantă există în mod cert și constă în resimțirea de către aceasta a impactului produs de conduita pârâtului, și anume în lezarea reputației profesionale, faptele imputate fiind prin ele în sele de na tură să creeze un impact asupra competenței si probității profesionale a reclamantei, astfel că fapta ilicită a pârâtului, identificată mai-sus, a produs, în mod evident, un prejudiciu moral. Aceasta concluzie se impune cu atât mai mult cu c â t reclamanta, așa cum s-a reținut anterior, este conferențiar universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj- Napoca , având o carieră bine conturată, fără vreo legătură cu activitatea desfășurată de soțul său . Având în vedere că reclamanta deține o poziție importantă, respectabilă în domeniul în care activează, instanța apreciază ca prejudiciile de imagine aduse acesteia în mediul social în care își desfășoară activitatea sunt cu atât mai grave. Reclamanta a suferit un prejudiciu moral, reputația acesteia fiind pusă la î ndoială de pacienții și studenții săi. Totodată, gravitatea afirmațiilor făcute este amplificat ă de calitatea de manager a pârâtului, calitate care presupune respectarea riguroas ă a principiilor de etică și deontologie profesională , precum și folosirea unui limbaj cultivat, nejignitor și nonviolent”, a reținut instanța de fond. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *