Din oras

Locul din oras in care sute de clujeni isi risca zilnic integritatea corporala. Primaria asteapta primavara pentru a solutiona problema

Ignoranta reprezentantilor administratiei locale fata de starea deplorabila a scarilor care faciliteaza accesul dispre partea sudica de pe Dealul Cetatuii este deja cunoscuta clujenilor. De mai bine de 20 de ani nu s-a investit un leu pentru refacerea lor.  De aceeasi atitudine de delasare dau dovada reprezentantii Primariei atunci cand vine vorba de pasajele pietonale din cartiere. Construite imediat dupa Revolutie, scarile care fac legatura dintre cartierul Gradini Manastur si Plopilor au inceput sa o ia la vale, iar reprezentantii administratiei locale stau la caldura si asteapta vara pentru a le repara. In tot acest timp sute de persoane, marea lor majoritate in etate, risca sa isi rupa picioarele in fiecare zi. 

De ceva vreme scarile care fac legatura dintre cartierul Gradini Manastur si Plopilor au inceput sa o ia la vale. Din cauza ca reprezentantii administratiei locale isi petrec mai mult timp prin birourile caldute acestia nu reusesc sa observe locurile din oras in care cetatenii risca in fiecare zi sa isi rupa picioarele. Recent o clujeanca a sesizat faptul ca pe singura cale de acces pietonala, care face legatura intre cartierele Plopilor si Gradini Manastur a aparut o adevarata capcana pentru cei care doresc sa scurteze drumul coborand scarile respective. Betonul din care sunt formate treptele s-a macinat de-a lungul anilor, iar fierul ruginit iese prin gheata amestecata cu noroi. 

“Luati masuri pentru refacerea scarilor degradate de pe strada Ospatariei la intersectia cu strada Plopilor, deoarece din cauza ca doua trepte alaturate sunt distruse, pot aparea accidente. Aceasta strada asigura legatura intre cartierul  Gradini Manastur si cartierul Plopilor, inclusiv legatura cu Parcul Babes, Sala Polivalenta, si cartierul Grigorescu, fiind intens circulata”, a reclamat Ana Veres pe site-ul domnuleprimar.ro

Zi de zi, sute de persoane utilizeaza aceasta cale de acces, mare parte fiind persoane in varsta. Cu toate acestea reprezentantii Primariei Cluj-Napoca au afirmat ca problema va fi remediata imediat ce vremea va permite betonarea treptelor cu probleme, cel mai probabil la vara.

“Punctual, pe aceste cai de acces se intervine cu lucrari de intretinere. Remedierea problemei sesizate va fi realizata cand vremea va permite. Lucrarile vor fi efectuate de catre RADP cel mai probabil in primavara”, au afirmat reprezentantii biroului mass media din cadrul Primariei Cluj-Napoca. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *