Din oras

Locuitorii din cartierul Europa spun că Primăria le-a pierdut actele de preluare a unei străzi

Scris de 445

Sătui de noroi și gropi, clujenii de pe George Valentin Bibescu din cartierul Europa au trimis numeroase cereri și sesizări pentru preluarea străzii lor în domeniul public, dar fără rezultat.

Când spui Europa, primul lucru care îți vine în minte este ordinea și civilizația, însă cartierul ce îi poartă acest nume este de departe de civilizația așteptată. Străzile arată mai rău ca ulițele de la țară și sunt pline cu gropi. 

Străzi desfundate și fără canalizare fac parte din peisajul cartierului Europa, cu case pompoase și alură aristocratică. Locuitorii sunt mulțumiți că odată ce s-au mutat la casă au liniștea pe care și-au dorit-o atunci când stăteau la bloc. Se pare că prețul care-l plătesc pentru liniște sunt gropile și noroiul de pe străzi.  

Un caz mai aparte este pe strada George Valentin Bibescu, una dintre străzile private din cartier. După cum arată mai toate arterele private, și pe Bibescu lipsește asfaltul, iar gropile și noroiul sunt la ordinea zilei. Locuitorii nu au nici iluminat public. Deși au trimis sesizări peste sesizări la Primărie, nimeni nu i-a luat în seamă, strada arată dezastruos în continuare. 

Europa este unul dintre cartierele noi din Cluj-Napoca, așa că nu este de mirare că Primăria nu a ajuns încă să asfalteze mare parte din străzi. Arterele din acest cartier sunt multe dintre ele private. Din acest motiv administrația publică locală nu poate interveni cu lucrări de niciun fel. Dar, nici nu este foarte interesată să preia străzi. În 10 ani, o singură stradă a fost preluată din domeniul privat în domeniul public. 

Am vorbit cu unul din localnicii cartierului, despre lipsa asfaltatului de pe Bibescu. Omul ne-a explicat cum a reușit Primăria să piardă actele pe care le-au trimis.

“Din păcate este o problemă care se prelungește de mai mulți ani, deoarece s-au făcut cereri și sesizări la Primăria Cluj-Napoca. Atunci când s-au construit casele, fiecare a cedat pentru drum câte un metru jumătate, pentru a îndeplini toți termenii ceruți de Primărie pentru a putea prelua strada din proprietate privată în proprietatea domeniului public. Însă după ani de zile de așteptări, unicul răspuns pe care l-am putut primi a fost, că actele au fost pierdute. Așa că unica noastră speranță ce ne rămâne este să ne recuperăm drumul ca proprietate privată și să-l asfaltăm, plus să punem barieră la intrare, ca să nu mai circule mașinele mari de tonaj, și altele. Faptul că am ajuns să ne pierdem actele în Primărie dovedește încă o dată atitudinea și seriozitatea cu care sunt tratați localnicii acestui oraș. De aici rezultă necesitatea asfaltării drumului”, a declarat unul dintre locuitorii de pe George Valentin Bibescu.

Până când Primăria Cluj-Napoca se va îndura de locuitorii de pe această stradă sau le va găsi actele, oamenii nu au decât să conviețuiască cu gropile, noroiul și bălțile ce apar ca “ghioceii” după ploaie și pietrișul aruncat la nimereală. Iar șoferii trebuie să se bucure că au ocazia să facă offroad chiar în oraș, la o aruncătură de băț de propria casă. Și pietonii pot să testeze cele mai noi modele de cizme de cauciuc, care se încadrează perfect în peisajul de pe Bibescu. 

Pe lângă această problemă a drumului, localnicii se plâng și de lipsa iluminatulul de pe stradă și a trotuarelor, care îi pun de fiecare dată la încercare când au de parcurs strada cu căruciorul pentru copii.

Abia așteptăm ziua în care va intra cartierul Europa în… Europa.  

Am transmis o solicitare scrisă către Biroul Mass-Media din cadrul Primăriei cu privire la situația străzii Valentin Bibescu. Când vom primi răspunsul, vi-l vom comunica și dvs. Este foarte probabil ca acest lucru să se întâmple peste o lună, dacă luăm în calcul obiceiul angajaților Biroului Mass-Media de a răspunde solicitărilor presei cu foarte mare întârziere. 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 13 hours Eveniment
    Un cutremur de magnitudine 5,3 a avut loc în județul Arad, la adâncimea de 6,4 km. S-a resimțit în România, Croația, Ungaria și Serbia
  • Acum 14 hours In vizor
    Cum se subminează Educația? Prin prostia disperată a slugoilor puși miniștri. Mediile vor putea fi încheiate cu doar două note pe disciplină – proiect
  • Acum 18 hours General
    SE MIȘCĂ ȘI SĂNĂTATEA: Grevă japoneză și miting de protest în Piața Victoriei
  • Acum 18 hours Vocea ta
    Szakats Istvan: ”Dragi bieți useriști. Îmi pare rău că mă repet, dar mă doare. Vă bateți joc de Cluj și de clujeni”
  • Acum 19 hours Politica
    GUVERNUL E DISPUS SĂ FACĂ ORICE, NUMAI SĂ NU DEA SALARII DECENTE PROFESORILOR: Probele de competență de la BAC ar putea fi echivalate cu notele din timpul liceului, dacă orele nu încep până la finalul săptămânii – a anunțat ministrul Educației
  • Acum 19 hours Jos palaria
    JOS PĂLĂRIA! Purtătorul de cuvânt al BOR: ”O țară în care profesorii sunt timp de decenii subsalarizați, ignorați și chiar batjocoriți este una care se autosabotează”
  • Acum 21 hours Eveniment
    POATE, DE DATA ACEASTA, VEȚI FI INTERESAȚI: Municipalitatea lansează în consultare publică stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2024
  • Acum 22 hours General
    Se fac înscrieri pentru Evaluarea Națională deși calendarul exemenelor ar putea fi afectat de greva din școli
  • Acum 22 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj: ”Un plan de guvernare care a întârziat 10 ani. Să fie primit!”
  • Acum 23 hours Vocea ta
    MUNICIPIUL CARE NU E ÎN CENTRU, NU EXISTĂ! Hai, Măiestrică, într-un exercițiu de PR, de data aceasta util comunității, pune mâna pe coasă (sau pe par) și rezolvă situația
  • Acum 23 hours Politica
    Gabriela Firea anunţă o HG pentru combaterea hărțuirii la locul de muncă: Se întâmplă cazuri revoltătoare
  • Acum 23 hours In vizor
    Banii pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice în Regiunea Nord-Vest s-au terminat în 3 minute
  • Acum 23 hours General
    O maşină hibrid a luat foc în Leghia, judeţul Cluj. În interior a fost găsit un corp carbonizat
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE