Locurile de joacă din Cluj-Napoca, create de Primăria lui Emil Boc, sunt nu doar inutile, ci și periculoase. După ce v-am arătat locul de joacă în pantă din Gruia și cel de lângă calea ferată din Someșeni, astăzi vă prezentăm locul de joacă de pe strada Observatorului, din care copiii pot fugi direct pe drumul aglomerat sau într-un stufăriș nămolos:
În înțelepciunea sa, Primăria le-a trântit clujenilor și acest loc de joacă, doar ca să mai bifeze încă unul (sau, probabil, încă o alocare de bani publici în contul unor firme private). Locul nu are gard nici la strada principală, nici la stufărișul din spate:
La fel ca alte locuri de joacă periculoase, și acesta este lipsit de „clienți”, fiindcă niciun părinte responsabil nu și-ar lăsa copilul să se joace aici:
Nu doar Ziar de Cluj a remarcat această anomalie administrativă, ci și un clujean, care a postat pe Facebook următorul comentariu:
„Unul dintre minunatele locuri de joacă pe lângă care trec zilnic Autobuzele Electrice! Gardurile nu există către Observatorului, probabil, explicația este ca să nu limiteze vizibilitatea către Autobuzele Electrice ale tovarășului Boc.
P.S. Ce mă deranjează cel mai tare este că nu văd zone de wi-fi și pubelele nu sunt smart sau legate la Instagram.”