Din oras

Liviu Neag susține că va vinde bilete și abonamente în valoare de 27,6 milioane de euro. Și că va investi în autobuze în valoare de 120,6 milioane euro. Dar mita, pardon, subvenția, cât mai este subvenția?

Păi, să vă zicem noi mai întâi cât a fost subvenția în 2016: 66 de milioane de lei. Din această sumă, 30 de milioane reprezintă bugetul pentru dezvoltare, iar 36 de milioane de lei sunt necesari pentru funcționare. Și în anii trecuți CTP a fost subvenționată cu aproximativ 35 de milioane de lei pe an pentru gratuitățile șomerilor, pensionarilor, elevilor și studenților. În 2017, subvenția a fost de 39.104.000 lei. Anul acesta, numai pentru a acoperi jumătate din costurile unui abonament de transport în comun pentru 280 000 de studenți, Consiliul Local Cluj-Napoca a votat acordarea a 7.560.000 de lei. Decizia a fost luată fără a lua în calcul un studiu al eficienței măsurii din anii trecuți și-i va obliga pe studenții care doresc să beneficieze de această reducere să se înscrie într-una dintre asociațiile incluse în actualul regulament –  asociații în sinecură pe lângă primarul Emil Boc.

Acestea fiind stabilite, vă informăm că miercuri, consilierii locali sunt chemați să aprobe într-o şedinţă extraordinată, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca.

Potrivit documentului, CTP Cluj-Napoca SA a estimat veniturile totale bugetate în anul 2018 de 142,5 milioane lei, din care veniturile din transportul de călători se ridică la suma de 127,3 milioane lei.

În anul 2017, Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA a efectuat transport de călători în unităţile administrativ teritoriale Cluj-Napoca, Apahida, Baciu, Chinteni, Ciurila, Feleacu şi Floreşti.

“Comparând veniturile din transportul de călători s-a înregistrat o creştere a acestora în 2017 faţă de 2016 cu 2,43% (121,3 milioane lei în 2017 faţă de 118,4 milioane lei în 2016). În condiţiile în care în ambii ani comparaţi s-a efectuat transport pe aceleaşi localităţi, creşterea se datorează atragerii unor clienţi noi spre transportul public de persoane şi pe fidelizarea altor clienţi (clienţi ocazionali care preferau biletele şi acum folosesc abonamente). Această tendinţă de creştere a veniturilor din transport faţă de anul precedent a devenit o constantă a ultimilor ani, astfel că şi pe anul 2018 estimăm o creştere a acestor venituri. În condiţiile în care tarifele cu care operează Compania de Transport vor rămâne la fel pe parcursul anului, prin aplicarea acestui procent de 2,43% veniturilor din transport de călători pe anul 2017, rezultă un venit prognozat din această categorie în anul 2018 de 124,3 milioane lei. La această sumă se mai adaugă sumele ce vor fi primite de la Primăria Cluj-Napoca pentru sistemul de ticketing. Astfel, în bugetul primăriei pe anul 2018 a fost prevăzută pentru compania noastră suma de 3 milioane lei privind deficitul de cash al sistemului de ticketing. Sistemul de ticketing fiind integrat în sistemul de transport de călători, veniturile din deficitul de cash se vor adăuga la veniturile estimate, rezultând venituri prognozate din transportul de călători în anul 2018 de 127,3 milioane lei”, susține conducerea companiei de transport.

În ceea ce priveşte partea de cheltuieli, în anul 2017 cheltuielile de natură salarială au fost prognozate în buget în suma de 60,7 milioane lei, iar pentru anul 2018 s-a planificat în buget suma de 77,2 milioane lei.

„Dacă extragem din această creştere a cheltuielilor de natură salarială pe anul 2018 influenţa trecerii obligaţiilor de la angajator la angajat – mai exact suma de 12,2 milioane lei – rezultă o creştere comparabilă în 2018 de 5,1 milioane lei. Din această sumă 2 milioane reprezintă o creştere a salariilor ca urmare a creşterii numărului de angajaţi în anul 2018. Anul trecut numărul mediu de angajaţi a fost de 1356, iar pentru anul 2018 numărul mediu de salariaţi a fost prognozat la 1410. Tot datorită acestei creşteri a salariaţilor s-a planificat şi o creştere a cheltuielilor cu tichetele de masă cu 125.000 lei”, se arată în documentul citat.

Conducerea CTP Cluj-Napoca spune că pentru anul 2018 s-au bugetat cheltuieli pentru investiţii în sumă totală de 555,6 milioane lei. (120,6 milioane euro):

 – 15 autobuze articulate Mercedes în valoare de 21,3 milioane lei. „A fost semnat cu câştigătorul licitaţiei un acord cadru, precum şi două acorduri subsecvente care prevăd livrarea celor 15 autobuze până în data de 9 martie. Sursa investiţiei este din creditul bancar contractat de CTP Cluj-Napoca”, transmite CTP.

 – 60 autobuze nearticulate în valoare de 59,5 milioane lei. „Sursa investiţiei este din creditul bancar contractat de CTP Cluj-Napoca. S-a organizat licitaţia în 2017, aceasta a fost anulată, s-a reluat şi momentan este în desfăşurare. Se estimează sosirea autobuzelor spre sfârşitul anului”, mai spune conducerea CTP Cluj-Napoca.

 – 12 autobuze articulate second-hand în valoare de 1,7 milioane lei din surse proprii şi tot din surse proprii 6 autobuze nearticulate second-hand în valoare de 600.000 lei.

Pe lângă acestea, Primăria Cluj-Napoca a precizat deja că a demarat procedura de achiziţie a 22 de tramvaie (227 milioane lei) şi 50 de troleibuze (116 milioane lei) pe fonduri europene. Tot din fonduri europene ar urma să se achiziţioneze şi 19 autobuze electrice în valoare de 54 milioane lei.

Mai urmează staţii autobuze electrice în valoare de 800.000 de lei care vor fi puse în funcţiune în luna aprilie, sursa fiind fonduri de la Guvernul Elveţian, la fel ca cele 11 autobuze electrice în valoare de 32 milioane lei, care ar trebui livrate tot în luna aprilie.

CTP are în vederea şi modernizarea depoului de tramvaie Grigore Ignat, lucrări realizate tot din fonduri europene şi care se ridică la suma de 23,9 milioane lei, dar şi înlocuirea reţelei de contact pentru troleibuze în valoare de 9,4 milioane lei tot cu bani de la Uniunea Europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *