Liviu Man, director şi proprietar al Trustului de presă Gazeta are un dialog extrem de interesant cu privire la războiul din Ucraina cu Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române. Nu este o discuţie despre dreptate (şi, oricum, într-un conflict armat, adevărul moare primul), ci despre catastrofa umanitară declanşată de acest conflict, despre crime de război. Preluăm integral interviul publicat de ziarul Gazeta de Cluj:
Liviu Man: În calitate de istoric și academician cum vedeți invadarea Ucrainei de către Rusia?
Ioan Aurel Pop: Această invazie a Ucrainei, declanșatoare de război, este o catastrofă umanitară provocată de Rusia. Aici și acum nu mai este vorba despre cine are dreptate, despre ce vină au ucrainenii sau rușii, despre ce soartă au avut și au românii trăitori în Rusia, URSS sau Ucraina, ci pur și simplu de crime de război. Niciun om rațional nu și-ar fi putut imagina, la atâtea decenii după Al Doilea Război Mondial, bombardarea orașelor, a cartierelor locuite de civili, a școlilor, a spitalelor, a adăposturilor cu mame și copii etc. și nici declanșarea acestui exod de milioane de ucraineni porniți spre vest, în căutarea liniștii, a păcii, pentru salvarea vieților lor. Și totul să fie pornit din decizia unui singur om, îmbătat de putere și eternizat în funcție, Vladimir Putin! Nu mă pricep la dreptul internațional, dar cred că este vorba despre crime contra umanității, fiindcă sunt afectate de acest război zeci de popoare, zeci de state sau – în limbaj anglo-american – de națiuni. Rusia a dus, din secolul al XVIII-lea încoace, indiferent de metamorfozele sale, de felurile în care s-a reorganizat și s-a numit, o politică imperială expansionistă și a promovat o educație imperială în rândurile copiilor și adolescenților ei, al întregii populații. Iar această educație a devenit cu timpul politică de stat. Evident, nu întreg poporul a marșat la asta, dar, în general, acest imens efort al elitei a dat rezultatele scontate, sădind în minți și inimi ideea superiorității sufletului slav rus față de Occident, ideea că Occidentul este inamic și că trebuie combătut. Putin a folosit la maxim acest fond și l-a chiar supralicitat, atacând un popor-frate, pe care îl vrea cu orice preț îngenunchiat.
L.M.: Acest război înseamnă sfârșitul lumii unipolare dominate de Occident, aici înțelegând SUA și UE, și certificarea multipolarității lumii actuale?
I.A.P.: Este posibil să fie așa. Mi-e greu să spun cert, pentru că istoricii buni știu să descifreze trecutul și să înțeleagă mai realist prezentul. Cu viitorul se ocupă alții, dar, în esență, numai Dumnezeu știe. Teoretic, o lume multipolară bazată pe tratate sigure și pe reguli respectate, ar trebui să fie mai stabilă și mai bună decât una bipolară. Practic, ce constatăm, însă? Că lumea bipolară din trecut (SUA-URSS), de pe timpul „Războiului Rece” și al „Cortinei de Fier”, a fost mai sigură pentru noi, românii, din punct de vedere al binomului pace-război. Pe de altă parte, dacă Occidentul se va baza pe măsuri înțelepte, dacă nu se va face pact China-Rusia și dacă o nouă conducere va chivernisi rațional treburile la Moscova, sunt șanse de pace statornică în viitor. Eu mă gândesc la națiunile mici, care sunt mereu „cantități neglijabile”, sunt trecute la „pagube colaterale” și care nu au veleități de dominare, fiind victime ale spiritului expansionist al celor mari.
L.M.: Când credeți că se va termina acest conflict?
I.A.P.: Greu de spus! Poate că în momentul în care se va înțelege un mesaj simplu: când pacea este amenințată nu se răspunde prin război, ci prin organizarea păcii! A spus-o marele nostru om politic și savant (a fost și membru al Academiei Române) Nicolae Titulescu. Eu sper să se termine în zile, maxim o săptămână, dar cine știe?
L.M.: Deschide acest conflict ușa unui nou război rece între Occident și Rusia sau, eventual, între Occident și axa Rusia – China?
I.A.P.: Se poate și asta, dar este greu de spus cert. De axa Rusia-China mă tem și nici nu mi-o imaginez funcționând la modul optim. Rusia va fi blamată de Occident pentru mult timp de-acum încolo, dacă se îndeplinesc câteva condiții. Poate cea mai importantă este asigurarea independenței energetice a Occidentului în raport cu acest colos de la Răsărit, ceea ce este foarte greu de făcut. Faptul nu este valabil și pentru ucraineni, care își vor urî cu o ură înverșunată „fratele mai mare” pentru cel puțin un secol de-acum încolo. Eu nu știu cum își imaginează Putin și anturajul său că, după instaurarea păcii, poporul ucrainean va colabora senin cu cei care le-au distrus căminele, orașele, viața tihnită, le-au omorât copiii, părinții, frații etc. Va fi probabil un „Război Rece” dur, întreținut și de marea neîncredere în orice angajament al Rusiei (care a încălcat cu seninătate tratatele semnate, menite să garanteze integritatea Ucrainei).
L.M.: Ce trebuie să facă România în acest vremuri tulburi?
I.A.P.: România ar trebui să redevină repede un lider regional, să aibă o politică externă coerentă, să promoveze diplomați serioși și credibili. Ceea ce, în condițiile actuale, este greu de realizat, fiindcă ne-am compromis în chestiuni simple, am tot dat înapoi, am lăsat inițiativele pe seama altora, ne-am înconjurat de incompetență și neseriozitate. Un diplomat bun se face după o ucenicie de 10-12 ani. Noi angajăm tineri „merituoși” și-i facem diplomați în exterior după câteva luni petrecute în „centrală” sau îi trimitem de-a dreptul de ambasade ori în misiuni, fără nicio pregătire. Or România are nevoie de predictibilitate în politica externă, de inițiative realiste, de aliați fideli. Cine să facă toate acestea, dacă nu profesioniștii, după ce elita politică stabilește strategia. Care elită politică? Cea emanată de anumite grupuri de interese și cea în care românii nu au nicio încredere? Dacă vom scăpa de politica externă făcută după ureche și vom lăsa profesioniștii să-și facă treaba, mai sunt ceva șanse. Noi nu suntem o mare putere, fapt pentru care deciziile noastre sunt judecate după altă grilă. Noi nu putem pretinde „vecinătate apropiată” fidelă ori neutră și nici nu putem încălca angajamente (ca Rusia), dar putem face fronturi comune cu anumiți vecini, putem avea inițiative concertate cu țări de talia noastră, putem să fim mai serioși în cadrul UE și NATO. Oricum, ca istoric, i-aș conștientiza pe români că atunci când i-a mers bine Rusiei, noi am fost la pământ și invers, când nouă ne-a mers bine, Rusia era îngenuncheată.
L.M.: Care este opinia dumneavoastră vizavi de interzicerea culturii ruse pe marile scene ale Europei?
I.A.P.: Chestiunea ține de absurd și demonstrează o lipsă crasă de cultură a liderilor europeni. Actele acestea se înscriu în grila „progresismului”, neomarxismului și boicotului față de creația tradițională (cancel culture; woke culture). Cultura rusă nu are nimic în comun cu acest război crunt, declanșat de liderii actuali ai Rusiei și nu de Tolstoi ori de Ceaikovski! Iar artiștii ruși contemporani nu sunt – din câte văd – partizanii războiului ori ai lui Putin, dar nu ce să facă. După părerea mea, războiul și cultura nu trebuie amestecate, fiindcă gestul nu conduce la nimic bun. În tristețea asta generală, dacă ne mai putem bucura de muzica lui Rahmaninov sau de piesele lui Cehov, suntem niște privilegiați ai sorții. Ce realizăm alungând cultura? Dăm apă la moară războiului.