Au mai zis-o pe asta cu lista de așteptare acum 2 săptămâni și nu s-a întâmplat nimic. Așteptăm cu interes să funcționeze ceva după 15 martie.
Lista de așteptare în platforma de programări pentru vaccinarea anti-COVID va funcționa din 15 martie, iar programarea efectivă la vaccin se va face direct din listă, a declarat duminică seară coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. El spune că după 15 martie se vor putea programa și persoanele din etapa 3 (populația generală), iar vaccinarea propriu-zisă va începe, cel mai probabil, în aprilie.
Medicul a explicat, la Digi 24, că prin operaționalizarea acestei liste de așteptare, din 15 martie, persoana care va intra în platformă va avea posibilitatea să opteze pentru un centru în care să se vaccineze și să vadă câte persoane sunt în față.
El a spus că operaționalizarea acestei liste de așteptare a fost amânată pentru a activa toate cele peste 750 de centre de vaccinare din țară.
„Dacă operaționalizam mai devreme lista de așteptare reduceam foarte mult din opțiunile persoanei. Din 15 martie această listă va fi disponibilă și fiecare persoane o va putea accesa și se va putea înscrie.
După ce lista de așteptare va fi disponibilă, ocuparea unui loc în platformă, adică programarea efectivă pentru vaccinare, se va face doar din această lista de așteptare. Platforma va avea opțiunea de a notifica în primul rând persoanele din listă și se va așteapta 24 de ore pentru confirmare din partea acestora”, a explicat medicul militar.
După 15 martie se vor putea programa la vaccinare persoanele din etapa 3
El spune că după 15 martie se vor putea programa și persoanele din etapa 3 (populația generală), iar vaccinarea propriu-zisă va începe, cel mai probabil, în aprilie.
„În ceea ce priveşte etapa a treia, posibilitatea de programare a persoanelor va fi disponibilă chiar după 15 martie, şi acest lucru e important, în momentul în care va fi disponibilă acea listă de aşteptare, iar vaccinarea respectivă probabil va debuta în luna aprilie”, a afirmat Gheorghiţă.
„De mâine vor fi cel puţin 30.000 de persoane vaccinate în fiecare zi”
Coordonatorul campaniei de vaccinare a susținut că de luni, 1 martie, vor fi vaccinate cel puţin 30.000 de persoane în fiecare zi şi vor fi zile în care se va depăşi cifra de 40.000 de oameni vaccinați.
„A fost o scădere cauzată de numărul limitat de doze din luna februarie, în sensul în care pe baza calendarului de livrare am blocat locurile la programare după 11 februarie şi am deschis noi locuri din 1 martie.
De mâine vor fi cel puţin 30.000 de persoane vaccinate în fiecare zi, vom avea zile în care vom depăşi 40.000 de persoane vaccinate. Această scădere din ultimele zile nu este cauzată de scăderea adresabilităţii persoanelor, ci a fost generată de lipsa programărilor care la rândul ei a fost cauzată de o indisponibilitate a dozelor”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.
De la debutul campaniei de vaccinare în România, în 27 decembrie, numărul total al persoanelor vaccinate cu cel puțin o doză a ajuns la 915.761, dintre care 707.295 au fost vaccinate cu Pfizer, 77.812 cu Moderna, iar 130.654 cu AstraZeneca.