Intrebat de sine, individul hipermodern recunoaste ca a atins un grad apreciabil de fericire. Aceasta e situatia si in privinta vietii sexuale, noua francezi din zece declarandu-se satisfacuti de viata lor sexuala.
Totusi, exista un decalaj intre aceste raspunsuri si unele fenomene care indica o crestere a dificultatilor si a frustarilor. Tulburarile de erectie si ejacularea precoce sunt problemele a 20 % si, respectiv, 25 % dintre francezi; 25 % dintre barbati si 46 % dintre femei acuza o diminuare a libidoului; 18 % dintre tinerii intre 20 si 24 de ani si acelasi procentaj dintre persoanele de 60-64 de ani n-au avut niciun partener sexual in cursul ultimelor 12 luni; 13 % dintre barbati intre 20 si 24 de ani si 18 % dintre femeile de aceasi varsta n-au avut nicio relatie sexuala in ultimii cinci ani (1998). La capatul a catorva ani de viata de cuplu, doar un individ din doi se declara foarte satisfacut. O treime dintre cupluri nu mai au deloc sau aproape de loc relatii sexuale. Hotarat lucru, sub domnia sexului biruitor, “oropsitii sortii” sexuale si cei uitati de zeul Eros constituie multimi deloc neglijabile.
Judecand lucrurile de pe aceste pozitii, asupra “revolutiei sexuale” a fost aruncata anatema pentru ca ea nu este capabila sa ne asigure fericirea promisa. Este oare corect? In realitate, revolutia sexuala apare atat ca un succes, cat si ca un esec. Bilantul ei este paradoxal: numarul persoanelor care se bucura de o sexualitate fericita, decomplexata, diversa e mai mare, dar, in acelasi timp, a crescut si numarul celor care se simt dezamagiti si frustati. Fericirea erotica este mai accesibila pentru femei si homosexuali, dar multiplele manifestari de mizerie sexuala nu inceteaza sa dezminta triumfalismul sondajelor si al promisiunilor de satisfacere a simturilor.
In cele din urma, suntem martorii nu atat a esecului revolutiei sexuale, cat a limitelor categoric de nedepasit pe care le intampina proiectul politic de implinire libidinala universala. A fost o iluzie sa se creada ca el putea sa progreseze la infinit, sa inainteze neintrerupt, ireversibil, pretutindeni, catre fericirea erotica. In societatile individualiste in care viata s-a eliberat de obbligatiile colective, excluderile, frustarile si insatisfactiile nu sunt niste anomalii, ci niste realitati inevitabile rezultate din insasi dinamica individualizarii. De indata de indivizii se autoguverneaza, ei sunt niste subiecti decizionali dar si, fatal, niste victime supuse legilor dragostei si ale intamplarii, ale legaturilor si ale despartirilor. Legi ale concurentei interindividuale, libere inclinatii si aversiuni ale indivizilor, iata ce anume poate duce si la aparitia unor inevitabili “perdanti”.
Este imposibil sa concepem fericirea in domeniul erotic ca fiind produsul mecanic al unei eliberari colective atata vreme cat ea depinde de gradul de seductie al indivizilor, de preferintele si gusturile individuale, de alchimia particulara a trupurilor si sufletelor.
Sa nu ne amagim: ceea ce impiedica implinirea sexuala nu sunt normele atletice ale sexului, ci, mult mai simplu, absenta vietii sexuale, singuratatea, dar si diminuarea dorintei celuilalt, neintelegerile la nivelului cuplului, dezamagirile in iubire. Implinirea in viata sexuala nu este conditionata numai de numarul orgasmelor: ea tine si de puterea dorintei de celalat, de legaturile de complicitate, de farmecul seductiei, de intensitatea sentimentelor pentru partener. Adica tot atatea fenomene pe care timpul le pune, in general, la mare incercare. Astfel, satisfacerea erotica descreste in functie de durata cuplului, de banalitatea zilelor, de rutina relatiilor, de ranile suferite de fiecare membru.