In vizorUncategorized

Legionarul Ionuț Țene face politica pro Georgescu din interiorul funcției de amploaiat al Primăriei lui Boc

Trump, Georgescu, pseudo-pandemia COVID-19, Green Deal, LGBT și legionarism. Valorile europene la Cluj-Napoca, pe mâini bune?

„Jurământul de investitură al președintelui ales Donald Trump ca și discursul domniei sale este istoric. Vine cu schimbări și cu promisiuni incredibile care păreau de necrezut acum nu câțiva ani, acum câteva luni, într-o lume prinsă în ghearele globalismului și al progresismului, al cezurii digitale, această închisoare mai mare, mai ales după pseudo-pandemia de COVID-19.
Este un discurs care ne întoarce la normalitate, la ea și el, la scoaterea LGBT din agenda oficială – o agendă extraordinară și revoluționară și (trebuie să o recunoaștem) care a dat speranță întregii lumi, unei lumi care vrea libertate, o lume care vrea normalitate.
De asemenea, renunțarea la Green Deal – pentru că toate acestea, trebuie să înțelegem foarte bine, vă spun ca istoric, sunt instrumente ideologice în mâna unor elite care conduc țări, organizații internaționale, care își impun voința.
De ce au folosit Green Deal-ul, LGBT-ismul și alte astfel de lucruri, pentru a controla societatea, pentru a o manipula, pentru a cenzura și, de fapt, pentru a o conduce și a avea puterea absolută.
Fiind alături de Donald Trump, e important să susțină aceasta societatea, și o politică a normalității în America și în lume și mai ales în Europa și mai ales la noi în țară, în România, dar într-un entuziasm ponderat. Trebuie să fim vigilenți pentru că nici ceilalți nu stau deoparte.
Această schimbare, această resetare nu poate fi oprită, inclusiv în România și în Uniunea Europeană și în România. Este o chestiune de timp, mai mult sau mai puțin, pentru a se produce schimbarea.
E fără îndoială că noi trăim în acest entuziasm. Se observă foarte bine din început de decembrie și în ultima lună, fantastic, în stradă oamenii, o sete de libertate, o dorință de schimbare, o trezire în conștiință, așa cum spunea și domnul Călin Georgescu, a românilor care nu poate fi oprită.
Observați că ei nu mai ies pe stradă, nu poți să faci reformă, nu poți să dai oameni afară cum vor să facă acum Bolojan sau Ciolacu și o să vedeți, din păcate pentru ei, poate din fericire pentru noi, ei vor dispărea politic.
Sistemul a vorbit mereu de pericolul legionar. La 80 de ani, de la Republica Populară, de la, în fine, rebeliunea legio… sau ce vreți dumneavoastră să spuneți, vine și spune „pericolul legionar”. Ce legionar? Este de râsul lumii.
Deci, acest sistem în durata lumii este profund taliban-comunist. De aceea, această luptă a celor care vor libertate înseamnă de fapt o luptă pentru democrația și libertatea României. Că asta s-a întâmplat în decembrie 2024.
Sistemul pentru prima oară, e adevărat și pe fenomenul acesta Trump extraordinar care a venit în America, a simțit că pierde și ghearele sistemului s-au ascuțit. Nu a mai contat să edulcoreze, să anuleze.
Sigur, ei dacă ar putea, ne-ar băga înapoi în lagăre. Dar nu mai pot, pentru că nu. E așa cum e. E Trump, îi… îs alte legi. Dar sistemul e același.
Și asta vreau să se înțeleagă foarte bine. Sigur, sub o altă formă, sub o altă… dar e același sistem comunist, neocomunist, cu care dumneavoastră ați luptat și ați ieșit în iunie 1990, domnul Roncea, pe stradă cu Marian Munteanu și cu ceilalți.
Deci e același sistem. Dar sistemul pierde. De aceea le e frică, de aceea au scos jandarmii. Și oricum… se va schimba pentru că o spun ca istoric: totdeauna este o resetare ciclică și la ora actuală oricât ar amâna-o în mai, că doar au amânat alegerile până în mai și vor încerca, nu le pot amâna la nesfârșit cât putem noi vota.
Asta am vrut să spun.”
Ionuț Țene istoric, Șeful Biroului Învățământ, Cultură, Culte, Sport din Primăria Cluj-Napoca

Publicat în 24.01.2025 pe activenews.ro, în dialog cu Pr. Bogdan Florin Vlaicu și Victor Roncea.