Editorial

Diferența dintre „azil” și „centru de îngrijire” e ca aia dintre „orfelinat” și „case de tip familial”

Părinții meu au crescut amândoi la orfelinat. E inedit, credeți-mă, ca doi orfani sa se fi cunoscut in aceeași „casa de copii” si sa se fi si căsătorit. Si mai inedit este ca au crescut doi copii faini ca noi, ca nu au divorțat si ca nu s-au apucat de băutură sau jocuri de noroc.

Dar orfelinatele in care au crescut părinții mei le-au imprimat cele mai grele amintiri. Discutam despre anii cei mai grei ai României, de la finele anilor 1950, când orfanii nu erau o prioritate, când rusii abia de se căzneau se plece din Romania, când comunismul își apăsa si mai tare ghearele pe trupul tarii. Lipsuri, ignoranta, zero iubire, niciun sprijin din partea nimănui.

Astăzi, pentru ca m-a marcat pentru vecie povestea părinților mei, vizitez des „casele de tip familial” din Romania si nu îmi vine sa cred ce schimbări enorme sunt: tutorii sunt parca părinți, condițiile de viață sunt incredibile, atmosfera din aceste adevărate case este una calda si sigura.

Am scris de-a lungul carierei mele de jurnalist cel puțin trei anchete devastatoare despre nenorociri enorme care au avut loc de-a lungul anilor 90 sau 2000 in azilele de bătrâni din Romania: abuzuri fizice si morale, furturi de proprietăți, bătrâni drogați cu medicamente sau călcați pe demnitate. Era datoria mea sa dezvălui cine erau vinovații si sa știți ca au plătit cu vârf si îndesat.

Si aici lucrurile s-au schimbat. Foarte încet. Dar s-au schimbat.

Au apărut multe centre de seniori moderne in Romania. Asta însă cu modernitatea, deși e importanta, mă lasă rece. Cred ca mai important e ca in interiorul acestor centre de îngrijire e sa găsești, pe lângă funcționalități si condiții moderne, si niscaiva suflet si interes uman pentru vulnerabilitatea unor semeni aflați într-o stare mai precara de sănătate sau măcinați de singurătate.

Chiar recent mă gândeam la ce as face eu in privința asta. Mi-am vizitat de câteva zile părinții. Sunt destul de in vârstă si încă in putere. Dar nu se știe cum va fi finalul vieții lor. Daca voi fi pus in situația de a alege un centru de seniori pentru unul dintre ei sau amândoi, ce as face?

Pana sa mă gândesc eu mai apăsat, ca la un semn, a apărut o solicitare prieteneasca din partea unui vechi amic din Alba Iulia care s-a decis sa facă acest pas cu mama sa si care m-a rugat sa „verific” un asemenea centru de seniori din Cluj – Bloom Senior Living, situat undeva in Someșul Rece. No, eu cum sunt ziarist de investigații, atent la detalii si pasional, am fost practic documentaristul lui.

Si, in drum spre Someșul Rece, iar am avut timp sa mă gândesc.Dragostea pentru părinții noștri este infinită, dar uneori cea mai profundă formă de iubire se manifestă prin decizii care ne sfâșie inima.

Când realizăm că persoana care ne-a crescut, ne-a ocrotit și ne-a dat totul are nevoie de mai mult decât putem noi oferi, sufletul ni se umple de emoții copleșitoare. E normal, e omenesc, e dovada că suntem ființe care iubesc profund.

Fiecare dintre noi își amintește momentele în care părintele era stâlpul nostru de susținere – mâna caldă care ne mângâia când eram bolnavi, vocea blândă care ne citea povești, surâsul mândru la fiecare realizare a noastră.

Acum, când rolurile s-au inversat, când ei sunt cei care au nevoie de sprijin constant, inima ne șoptește să fim acolo pentru ei așa cum au fost și ei pentru noi.

Dar dragostea autentică înseamnă să recunoaștem când îngrijirea specializată devine nu doar o opțiune, ci o necesitate. Nu e vorba despre ce ne dorim noi, ci despre ce au ei nevoie cu adevărat.

Nu e vorba ca nu „am putea” sa ii „ținem”, întrebarea e „știm cum” sa o facem?

Fiindcă o viață împlinită la bătrânețe are alte nevoie decât una la tinerețe.

Un centru specializat oferă ceva ce noi, cu toată dragostea și devotamentul nostru, rareori putem asigura: îngrijire medicală permanentă, supraveghere constantă, terapie specializată și – poate cel mai important – o comunitate întreagă dedicată bunăstării lor.

Cancerul e o groznicie, si Alzheimerul la fel, dar, va conjur, nu subestimați singurătatea. Un cancer sufletesc teribil.

Oamenii de la Bloom Senior Living au bifat cu verde toate nedumeririle mele. Nu e reclama acest text, nu mă ocup cu tâmpenii. E un subiect prea sensibil si sa mă apuc acum sa va „combin”.

Pur si simplu, am atâta experiență de viață in munca de investigații încât sa îmi dau seama cine e sincer si cine e fals, cine transmite încredere si cine o arde cu teatru comportamental.

La Bloom, in afara de dotările excepționale, am întâlnit o „fata” si un „băiat” – Eni si Istvan – profesioniști in branșa asta care au bifat ani in sir la rândul lor in centre similare in Statele Unite, unde piața e matura si cu ultra standarde.

Înțeleg de la ei ca Bloom Senior Living va deveni curând un lanț de centre si ca mai sunt alte doua locații in construcție: Războieni Cetate, jud Alba – care se va deschide in vara acestui an si Techirghiol, județul Constanta, cu deschidere in 2026.

Cumva asta mi se pare fain ca acest lanț dorește sa acopere toate vârstele si nevoile vârstnicilor si starea lor: Someșul Rece cu vârstnici independenți, fiind primii in tara cred care vin cu acest concept, iar celelalte oferind si zona de semipaleativ si paleativ.

Alături de Eni si Istvan, exista un grup de oameni care nu se vor opri aici si care vor sa adune suficiente fonduri pentru a deschide cat mai multe locații in tara, realizate după starea si perioadele pacienților (din punctul de vedere al vârstei).

Gândiți-vă la căldura cu care o asistentă experimentată poate ajuta la micul dejun, la răbdarea unui terapeut ocupațional care lucrează zilnic pentru menținerea abilităților cognitive, la energia pozitivă a specialiștilor în activități sociale care creează momente de bucurie și conectare. Acești profesioniști nu înlocuiesc dragostea familiei – ei o completează cu expertiza și dedicarea lor.

O sa ziceți ca pot fi si bla-bla-uri de marketing ale lor. Eu nu fac marketing aici, nici pentru ei sau Bloom Senior Living, ci va descriu experiența mea in a-i verifica, in a-i „simți” si, pana la urma, va conjur sa o faceți si voi cu oamenii ăștia si cu centrul asta, pentru ca așa e normal si așa e corect pentru a șterge temerile voastre.

Dar se cuvin câteva precizări din partea mea.

E esențial sa proiectam ideea de a contracta un centru de îngrijire de acest gen gândind-ne 110% la EI, la părinții/bunicii noștri, nu la NOI.

În centrele moderne de îngrijire pentru seniori, fiecare zi are scopul ei, fiecare moment este o oportunitate de interacțiune și stimulare pozitivă.

Să alegem un centru de îngrijire nu înseamnă să renunțăm la rolul nostru de fii și fiice iubitori.

Este esențial să înțelegem că în centrele de calitate, personalul nu oferă doar îngrijire medicală – ei creează un mediu în care demnitatea și individualitatea fiecărui rezident sunt respectate. Fiecare persoană are propria poveste, propriile preferințe și rutine, iar cei mai buni îngrijitori știu să respecte și să încorporeze aceste aspecte personale în îngrijirea zilnică.

Dilema morală? E enormă. Romania a fost alterata de comunism in prostia asta ca e o tâmpenie sa îți „dai” mama sau tatăl la „azil”, in Occidentul civilizat, e un semn de respect pentru nevoile reale ale părintelui care pot fi nu numai medicale, ci si sociale, sufletești.

A recunoaște că avem nevoie de ajutor specializat nu este un semn de eșec sau de lipsă de devotament. Este o decizie matură, izvorâtă din dorința sinceră de a oferi celui drag cea mai bună îngrijire posibilă. Este un act de curaj și de iubire necondiționată să punem nevoile lor înaintea propriilor noastre dorințe emoționale.

Vinovăția și îndoiala pot încerca să ne copleșească, dar trebuie să înțelegem că
aceasta este esența iubirii mature – să avem puterea de a face ce este mai bine pentru cei dragi, chiar dacă acest lucru ne cere să ne depășim propriile temeri și atașamente.

Este un act de dragoste profundă, care cere curaj, înțelepciune și capacitatea de a vedea dincolo de momentul prezent, către binele superior al persoanei pe care o iubim atât de mult.