Politica

Legea conversiei creditelor în franci elveţieni a fost declarată neconstituţională de către CCR

Conform Mediafax, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a anunţat, marţi, că legea care ar fi permis persoanelor cu credite în franci elveţieni să-şi convertescă în lei datoria la banci, a fost declarată neconstituţională.

Curtea Constituţională a decis marţi că legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric este neconstituţională deoarece încalcă principiul bicameralismului, a precizat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

„Nu se poate face conversie la data la care s-a luat creditul. Solutia la data incheiererii contractelor e gresita. Principalul motiv pe care am respuns acesasta lege e încălcarea principiului bicameralismului”, a anunţat Dorneanu.

Legea conversiei creditelor în franci elveţieni, la cursul istoric, neconstituţională

O decizie era aşteptată încă din noiembrie 2016, dar a fost amânată de judecătorii Curţii Constituţionale pentru 18 ianuarie şi, apoi, pentru 7 februarie 2017.

Sesizarea a fost trimisă de Guvernul lui Dacian Cioloş la Curte pe 24 octombrie, după adoptarea de către Parlament a legii care prevede conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric. Dacian Cioloş, care era premier la acea dată, a precizat că Executivul a atacat legea la CCR pentru clarificări, nu pentru că este împotriva ei.

Conform ultimelor date ale Băncii Naţionale a României, în toamna anului trecut existau circa 40.000 de contracte de împrumut în franci elveţieni.

Situaţia tensionată din România a creat o fluctuaţie a monedei naţionale în raport cu principalele valute. Claudiu Cazacu, analistul-şef al XTB România a precizat, pentru MEDIAFAX, că cei mai afectaţi de aceste variaţii sunt cei care au credite în valută.

Reamintim faptul că, francul elveţian a închis anul 2016 la o paritate de 4,1998 lei, atingând marţi, şapte februarie valoarea de 4,2139 lei. În 2015, valoarea medie anuală a monedei elveţiene a fost de 4,1684 de lei pentru un franc, după ce în 2014 BNR cota un franc elveţian la 3,6592 de lei.

Pe de altă parte, săptămâna trecută, Raiffeisen Bank a făcut o ofertă clienţilor care doresc să convertească în lei creditele în franci elveţieni, anunţând un discount de 25% din sold. Banca a precizat că sunt eligibili clienţii cu un grad de îndatorare a familiei de peste 60%. Anterior, Raiffeisen Bank lansase o altă ofertă, prin care, clienţii obţineau pe loc o reducere de 10% şi încă 5% în următorii doi ani. Oferta era însă valabilă doar pentru clienţii cu un grad de îndatorare de peste 65%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *