In vizor

Legea care interzice fumatul in toate spatiile inchise a fost adoptata de deputati

Camera Deputatilor a adoptat astazi legea privind interzicerea fumatului in toate spatiile inchise. Aurelia Cristea anunta: „Sunt extrem de fericita, este cel mai frumos dar de Craciun pe care l-am primit de la colegii mei! Si NU, nu se va mai fuma niciunde in spatiile inchise din Romania!”.  

Proiectul de lege a fost votat cu 164 voturi „pentru”, 20 voturi „impotriva” si 26 de abtineri. Camera Deputatilor este for decizional, asadar legea va merge la presedinte Klaus Iohannis pentru promulgare. Daca va fi promulgata, aceasta va intra in vigoare dupa ce va aparea in Monitorul Oficial. 

Initiatoarea legii, deputatul PSD Aurelia Cristea, a spus ca nu a facut altceva decat sa preia legea antifumat de la deputatul PSD Manuela Mitrea si sa amendeze legea, in urma un demers de dezbatere publica inspirat din bunele practici ale statelor europene. 

„De 8 luni, aproape 9 luni, m-ati auzit vorbind continuu despre aceasta lege si despre nevoia de protectie a sanatatii, a noastra, dar in special a copiilor si copiilor copiilor nostri. Aceasta lege a pornit de la doamna deputat Manuela Mitrea. Nu am facut decat sa amendez aceasta lege si impreuna cu 250 de ONG sa facem un demers de dezbatere publica inspirat din bunele practici ale statelor europene”, a declarat initiatoarea legii, conform Hotnews.ro.

Proiectul de lege modificat 

Proiectul de lege a fost modificat saptamana trecuta in cadrul Comisiei de Sanatate din Camera Deputatilor, intr-o scurta sedinta convocata imediat dupa discutarea bugetului de stat pe sanatate, pentru ca legea sa poata fi trimisa in plen la votul final inainte de terminarea sesiunii parlamentare. 

Deputatii din comisie au adoptat astfel un raport de inlocuire in sensul eliminarii amendamentului care prevedea „interzicerea afisarii produselor din tutun in locurile obligatorii de trecere”. Sesizarea a fost facuta de Consiliul Concurentei si a fost motivul invocat atunci cand legea a fost brusc scoasa de ordinea de zi de la vot final de pe 25 noiembrie.  

Aceasta propunere legislativa dateaza din 2011 si a fost modificata prin mai multe amendamente pe 16 noiembrie. Cel mai important amendament se refera la definirea spatiului public inchis, care conduce practic la interzicerea fumatului in aproape toate spatiile publice inchise. Exceptie fac penitenciarele de maxima siguranta si zona de tranzit a aeroporturilor internationale – aici se vor amenaja spatii destinate exclusiv fumatului.  

De asemenea, legea prevede ca fumatul sa nu mai fie permis in locurile de joaca sau alte spatii destinate copiilor, inchise sau deschise. Mai mult, in aceste spatii va fi interzisa utilizarea inclusiv a tigarii electronice.  

Se interzice complet fumatul si in institutiile medicale, de invatamant, de stat si private, precum si cele destinate protectiei si asistentei copilului. Persoanele fizice care nu vor respecta legea vor fi putea fi sanctionate cu amenda de la 100 la 500, in timp ce persoanele juridice vor putea primi amenzi cuprinse intre 5.000 si 15.000 de lei, dar si suspendarea sau inchiderea activitatii. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *