Lapte şi miere, ambrozie şi nectar – tot la patru ani auzim, de 30 de ani, aceeaşi litanie a bunăstării colective care se va abate asupra bieţilor de noi, cetăţenii, dacă vom pune ştampila pe cine trebuie.
Dacă nu, nu. Deşi toţi fac aceleaşi promisiuni despre bunăstare.
Bunăstarea cui ? Aceasta-i întrebarea. Că, dacă consultăm TOP-urile „Capital” din anii care au trecut de când Capitalismul de Cumetrie s-a abătut asupra noastră, găsim doar bunăstarea lor, a tuturor pârliţilor României care s-au avântat în politică cu ce aveau pe ei („ce-i pe mine şi-n dulap, când mă-mbrac, zici că mă mut”), iar azi nu-i mai poţi găsi printre atâtea proprietăţi şi conturi.
Iar dacă ne uităm la Ţară, vedem că, de când ne tot ameninţă cu bunăstarea, nici luminiţa de la capătul tunelului nu mai pâlpâie. În 30 de ani, bunăstarea promisă nu ne-a adus decât un spital ridicat cap coadă, cel de la Mioveni şi vreo 700 de kilometri de autostradă – cam cât s-ar fi târât un melc care ar fi avut şansa să trăiască atât de nesimţit de mult precum această nouă clasă de NimeniKlaturişti. Ne-a adus, în schimb o îndatorare de 47% din PIB – una absolut necesară pentru a întreţine salarii bugetare şi pensii nesimţit de speciale.
Liberalii ne asigură, în programul lor de guvernare de până în 2024, de creşterea nivelului de trai. Aceasta ne va fi asigurată de majorarea veniturilor salariale nominale nete cu un ritm mediu anual de circa 10,7% în perioada 2021-2024.
Citez din programul de guvernare liberal: „Acest lucru înseamna că salariului mediu net pe economie va ajunge în 2024 la circa 4.800 lei, în concordanţă cu o creştere a câştigului salarial mediu brut la 7.725 lei.” Bla-bla-bla, limbaj de lemn economic din care aflăm că „politicile economice de dezvoltare aplicate vor asigura o inflaţie în scădere temperată spre 2% la finalul anului 2024, apropiată de ţinta BNR, ceea ce va duce la evitarea erodării puterii de cumpărare prin majorări de preţuri”.
Deocamdată, anul de graţie 2020, salariul minim în România este de 461 de euro brut (2.230 de lei), faţă de o medie europeană de aproximativ 1.100 de euro. România are al patrulea cel mai mic salariu minim (brut) din Uniunea Europeană, la mai puţin de jumătate faţă de media salariului minim (brut) din Uniunea Europeană. Deci, până la „net”-ul de 4800 de lei pe lună în patru ani, va mai curge multă apă pe Apa Sâmbetii şi iar va fi fiind într-o zi de Joi, după Miercurea Ciuc…
Apoi, până lămurim şi care sector, cel de stat sau cel particular („burjuii”), se va bucura de mierea salariului mediu net de 4.800 de lei, să le spunem şi acestor aburitori (dintr-un lung şir de aburitori politici, de toate culorile ideologice politice care s-au perindat pe la guvernare în 30 de ani) că acum, în clipele acestea în care şi-au bătut şi continuă să-şi bată joc de români prin modul în care au gestionat „lupta” împotriva COVID-19, de n-a rămas sector economic neinfectat, intubabil şi de pus pe perfuzii, un român, de unul singur, are nevoie de 2.818 lei net pe lună pentru un trai decent. Este valoarea lunară a coșului minim de consum pentru un trai decent.
Într-un an de guvernare liberală (ghinionul lor că au crezut în cântecul de sirenă al Klaunului şi compania de securişti şi s-au repezit la guvernare luând peste bot pandemia de COVID-19), valoarea cheltuielilor necesare unui trai decent (casă, masă) au crescut cu 4,7%. Faţă de anul trecut au crescut cheltuielile românilor cu locuința (plata ratei sau a chiriei) cu 8,8%. Vrei să mănânci? Dai cu 5% mai mult față de 2019. O gospodărie formată din 4 persoane, doi adulți și doi copii, are nevoie de 7.278 de lei pe lună, față de 6.954 de lei anul trecut și 6.762 de lei în 2018. Iar salariul minim nu asigură nici jumătate din necesar.
Citez din datele Institutului Naţional de Statistică: „De 3 ani, de când se calculează valoarea coșului minim de consum, salariul minim net nu a depășit 47% din valoarea coșului pentru o persoană singură.”
Prin urmare, dintr-un salariu minim, un român nu se întreţine decent nici măcar pe jumătate. Iar dacă consultăm datele de la Inspecția Muncii aflăm că (citez): „În aprilie 2020 s-au raportat 5.300.000 de contracte pe salarii mai mici decât valoarea coșului minim pentru un trai decent (respectiv mai mici de 4.817 lei brut, cât e necesar pentru a câștiga un net de 2.818 lei).”
Prin urmare, în anul de graţie 2020, la o lună înainte de obştescul său sfârşit, cu economia pe perfuzii, avem o societate în care 83% din contractele de muncă sunt sub nivelul coșului minim necesar pentru a asigura un trai decent.
Aceasta este premisa de pe bazele căreia ni se promite, din nou, o economie sănătoasă.
Ori, sănătatea unei economii constă în capacitatea de a produce bunăstare pentru majoritate, nu doar pentru unii. Aşa cum se întâmplă de 30 de ani!
Pentru noi, laptele și mierea s-au terminat chiar înainte de a începe câinii să umble cu covrigii în coadă…
Şi, gata!