In vizor

La Penitenciarul Gherla, un sistem modern care permite audierea deținuților prin videoconferință a fost folosit de 5 ori în 2 ani. De ce nu este utilizat și sunt cheltuiți bani pe transportul condamnaților

La Penitenciarul Gherla, în urmă cu aproape doi ani a fost montat un sistem de videoconferințe, care a costat 13.000 euro și prin intermediul căruia deținuții pot fi audiați în instanță. Sistemul este aproape nefolosit pentru că legea este extrem de restrictivă, iar instanțele preferă să îi vadă în carne și oase pe deținuți, deși legea le permite să ceară audierea deținuților prin videoconferință. În aceste condiții, penitenciarele cheltuie în continuare bani pe transportul deținuților, chiar și pe distanțe de sute de kilometri, deși sunt la un click distanță de economisirea banului public.

2,6 milioane lei (577.000 euro) au fost cheltuiți în urmă cu șapte ani pentru montarea în penitenciare a unor sisteme de videoconferință, care permit audierea deținuților în instanță fără ca aceștia să se mai deplaseze. Acești bani au fost cheltuiți aproape degeaba pentru că în majoritatea penitenciarelor, sistemul de videoconferință este foarte puțin folosit.
La Penitenciarul Gherla, sistemul a fost montat în 10 decembrie 2015 și a costat 58.500 lei (13.000 euro). De atunci, până acum nu a fost folosit aproape deloc.

“De la data la care a fost montat sistemul de videoconferințe, în cadrul Penitenciarului Gherla, au avut loc cinci audieri, dintre care patru de către instanțele de judecată”, se arată într-un răspuns la solicitarea săptămânalului Cluj 100%.

De ce nu este utilizat mai des acest sistem, care ar scuti penitenciarele de o cheltuială în plus cu transportul deținuților la instanțe, mai ales dacă este vorba despre distanțe mari de sute de kilometri? Legea permite audierea deținuților doar în anumite condiții, nu când vrea conducerea penitenciarelor sau deținutul. De asemenea, instanțele de judecată pot cere audierea deținuților prin videoconferință.

„În baza acestui protocol, Penitenciarul Gherla a încheiat un protocol subsecvent cu Curtea de Apel Cluj. Având în vedere faptul că unitatea penitenciară nu poate solicita audierea prin videoconferință a persoanelor private de libertate decât în situații speciale, numărul audierilor este relativ scăzut. Totuși, în situația în care o persoană privată de libertate nu poate fi transferată în vederea prezentării la termenele de judecată, din motive obiective, este încunoștiințată instanța de judecată și cu privire la posibilitatea audierii prin sistemul de videoconferință. Un exemplu concret este cazul în care au fost anulate cursele de transfer din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Menționăm că Penitenciarul Gherla a procedat la punerea la dispoziție în vederea audierii prin videoconferință a tuturor persoanelor private de libertate pentru care instanțele de judecată și/sau orice alte instituții abilitate au înaintat solicitări”, au mai declarat reprezentanții Penitenciarului Gherla.  

Legea permite audierea deținuților doar în următoarele condiții:

„Referitor la numărul de audieri prin sistem videoconferințe și motivul pentru care respectivul sistem nu este utilizat mai des, vă informăm că audierea persoanelor private de liberate prin sistemul de videoconferințe se face conform art. 15 și art. 16 din Protocolul de colaborare privind citarea și comunicarea actelor de procedură în format electronic, în materie penală, precum și audierea prin videoconferință a persoanelor private de libertate aflate în unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor”.

Pe scurt cele două articole arată că penitenciarele pot solicita instanțelor de judecată folosirea sistemului de videoconferință dacă un deținut a fost solicitat de mai multe instanțe la aceeași dată; dacă distanța până la instanță este foarte mare și dacă citările nu au ajuns în timp util la penitenciar.
De asemenea, sistemul de videoconferință mai poate fi utilizat și în cazul deținuților bolnavi, deținutelor gravide sau lăuze; dacă penitenciarul nu are suficiente autovehicule ca să asigure transportul.
În lege mai scrie și că este permisă utilizarea sistemului „în orice alte cazuri, când din motive obiective nu se poate asigura prezentarea persoanelor private de libertate la termenele pentru care au fost citate”.
Dacă penitenciarul unde urmează să fie transferat, pentru audiere, deținutul este supraaglomerat, se poate utiliza sistemul de videoconferință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *