Cand am ajuns, erau 12 ore de cand se intamplase. O bubuitura fenomenala. Miroase a ars, e plin de cioburi pe jos, o duba aflata chiar in fata exploziei are o parte botita parca de pumnul unui urias.
Doua „politiste locale” stau si o freaca la umbra blocului, reactia autoritatilor e jalnica. Primarul Sulea e la Bucuresti si si-a trimis vicele care da ture pe la toate apartamentele.
Locatarii stau pe hol in povesti, unii marcati sincer de eveniment, altii mandri ca li s-a smuls si lor usa din tatani. Chiar daca se plang si injura, asta e adevarul: celor mai multi li s-au contorsionat doar usile de la suflul incredibil de puternic al exploziei.
Mai rau e de cei aflat fix in vecinatatea apartamentului unde a avut loc explozia. Doi tineri care stau in chirie sunt pur si simplu socati: va dati seama cum e sa iti explodeze la doua noaptea geamurile si sa pice pe jos toata mobila?
Si inca la ei e bine, daca bine se poate numi faptul ca au cateva daune. Apartamentul aflat perete in perete cu cel unde a explodat centrala este devastat complet. Suflul exploziei a smuls peretele comun al baii si l-a aruncat fix pe un pat. Noroc ca nu dormea nimeni acolo.
Si noroc ca nu au fost victime.
Oamenii sunt rai si injura in continuare pe coridoare. Presa i-a violat cateva ore, apoi i-a lasat in pace. Cat timp a fost presa acolo, s-au miscat putin si autoritatile, dupa ce s-a carat presa, nimeni nu le-a mai zis nimic.
Oamenii vorbesc vrute si nevrute: ca batrana nu o sa se mai intoarca de la manastire, caci nu prea mai are ce repara.
Un gras cu maieu alb zice ca baba a pus la cale intentionat dezastrul caci era in datorii la banci.
E ora doua la amiaza si oamenii de la blocul asta par din alt film. Sunt niste oameni nacajiti care nu aveau nevoie de o asemenea sperietura.
E un prilej minunat sa constat cat de superficiali sunt cei ce se ocupa de Floresti. Zona unde se afla blocul cu explozia e departe de aerele pe care si le da Florestiul, de cartier in dezvoltare, leagan al marilor corporatii. E Florestiul real, unde pute a gunoi acru si unde oamenii nu par sa fie prea bagati in seama.
Ma intorc la oameni, adunati ciopor pe coridor. Din cand in cand, fiecare se mai duce o data spre apartamentul explodat sa mai vada o data dezastrul. Desi au mai vazut imaginea, parca mai vor sa faca o fotografie cu ochii. Sa nu uite.
Pe un perete, Maica Domnului si Iisus se uita si ei la noi, cum ne uitam si noi la ei. Maica si Iisus sunt plini de praf, dar n-au cazut. Explozia nu I-a dat jos de pe pereti.
Au ramas acolo si ne privesc seriosi pe noi, oamenii, cum ne miram de cele intamplate.
„Maica Domnului si bunul Iisus ni-o salvat, ca n-o fost niciun mort”, zice grasul cu maieu alb si raspunde la telefon: „Tu, nu pot vini la lucru ca is cu explozia…”.
