Are 64 de ani dar este departe de imaginea standard a batranelului care isi asteapta pensia din fereastra apartamentului sau pe la cluburile de pensionari ale orasului. Pentru inceput, Domokos Balogh ridica zilnic 20 de tone. Iar asta doar la exercitiile pentru picioare.
7 zile pe saptamana, doua ore pe zi, de 25 de ani – isi respecta cu sfintenie programul de antrenament, iar asta se simte de la prima strangere de mana. Inainte de ’89 a fost campion mondial la power-lifting, iar dupa revolutie a devenit de mai multe ori campion la culturism. Ultimul trofeu l-a luat anul trecut; in ultimii cinci, a urcat pe podium la fiecare competitie. Si concureaza cu barbati mai tineri cu 15-20 sau chiar 25 de ani decat el.
“Nu de fiecare data castig, asta se intelege”, spune el, cu modestie.
Dar biroul i-e plin de trofee si medalii. Le vede zilnic, ii amintesc de ce munceste atat de mult. Flotari nu face, e prea usor. Flotarile sunt pentru incepatori. Ar fi penibil sa faca asta, cand impinge 100 de kilograme la piept. Pana de curand, facea genuflexiuni cu 180-200 de kilograme in spate, dar acum a schimbat antrenamentul. Intervine uzura, spune el, iar genunchii si coloana se resimt dupa zeci de ani de ridicat greutati enorme. Acum se antreneaza cu 140-150 de kilograme pentru masa musculara si o sa faca asta, pana il „tin genunchii”.
“Am inceput cu 70 de kilograme in spate, dar dupa o vreme mi s-a parut plictisitor. Intr-un an am ajuns la 100 de repetari cu 100 de kilograme in spate. In filmuletul de pe youtube am facut 110, ca sa nu existe dubii”, rade el, multumit.
Chiar daca este sexagenar, acesta continua sa fie un model pentru tinerii din sala de antrenament. Munceste cat trei la un loc, iar colegii mai tineri recunosc ca ”Domi”, asa cum il alinta, este mult mai ambitios decat ei.
70 % din succes e bucataria. Restul e antrenamentul
Tineretea i se vede si pe fata, nu doar pe corpul antrenat. La 64 de ani, se lauda cu prea putine riduri – e dovada unui ritm de viata sanatos. Un corp antrenat se mentine, in primul rand, in bucatarie; daca alimentatia e corecta, antrenamentul e partea usoara, spune el.
“Abdomene fac o data sau de doua ori pe saptamana, pentru ca nu abdomenele iti ard grasimea de pe burta, ci bucataria. Bineinteles, si aerobicul ajuta, dar daca mananci, nu ajuti cu nimic”, explica Domi.
Cartofi, zahar sau painea alba sunt alimente de care nu se atinge aproape niciodata. Nici cafea nu mai bea de ani buni; are suficienta energie si se odihneste 8 ore pe noapte.
“E un stil de viata, un virus de care sper sa nu scap”, rade el.
Asa ca s-a hotarat dea mai departe virusul – in momentul de fata e instructor la o sala de fitness din oras unde ajung zilnic zeci de copii. „E mai bine decat sa stea in fata calculatorului„, spune Domi, hotarat.
Anul acesta, Domokos Balogh vrea sa participe iar la consursurile de culturism. Varsta e doar un numar – tineretea lui se simte si se vede, nu e definita de numarul de ani.