Editorial

Klaus, Încetinitorul

Legea a fost mototolită-n pumnul politicienilor și a fost azvârlită la coșul de gunoi.

Cum ne-am obişnuit, legislaţia românească este aberantă – prin modul în care a fost croită să servească numai interesele cumătrocraţilor. Ea poate fi răstălmăcită, în prevederile din normativele superioare, prin Hotărâri de guvern, Ordine şi chiar Circulare de ministru. Aici este locul raiului pe pământ pentru fiecare guvernant şi ministru pe care l-a plodit clasa politică după 1989 căci, prin încălecarea legii şi a Constituţiei printr-o simplă Ordonanţă de Guvern sau Ordin de ministru, s-a urmărit servirea unor interese personale sau de grup, multe averi contemporane realizându-se şi consolidându-se doar pe aceasta cale.

Se împlineşte, azi, mâine, cincinalul de când Justiția română a dovedit printr-o sentință definitivă și irevocabil că Muțenia Pământului, Klaus Iohannis și soția au dobândit cu rea credință (fals și uz de fals) o casă de pe urma căreia au beneficiat de foloase necuvenite.

Enorm de multă tăcere mediatică există cu privire la acest subiect și la binemeritatul dosar penal pe care ar fi trebuit să-l finalizeze procurorii din Alba.

Dar stai, că am uitat, între timp unul dintre mătrășitorii dosarului penal a ajuns mare-mare-mare în sistemul de Justiție central (fără nici o legătură cu mătrășirea, nu!), iar ceea ce se va dovedi a fi Acarul Păun, adică mama soacră, a decedat nițel, așa că poate prelua vinovăția tuturor faptelor.

Mie îmi place cum vor să ne facă să credem că PNL și PSD nu sunt aceeași USLinoșenie, că nu-s pe o mână în ticăloșenie. Ne zice Klaus Iohannis: „De doi ani nu am avut vacanță, am stat să apăr țara de pesediști”.

Ia să vedem cum. Mai întâi cu “jos imunitatea parlamentarilor şi a minştrilor-parlamentari”. S-a bifat cu nu – nu a făcut-o!

Apoi: “tăierea pensiilor speciale”. Nu l-a lăsat Curtea Constituţională “controlată” de răii de la PSD atunci când nu-i convin lui deciziile.

Stoparea furtului de pădure. USR-PLUS a propus, PNL, de mânuţă cu PSD au votat de ochii lumii, apoi s-au dus să conteste legea la CCR. Ciuciu, Gardă Forestieră!

S-a făcut poate promisa restructurare a aparatului guvernamental, cu mai puține ministere şi mai puţine sinecuri de partid? Nu!

S-au recuperat prejudiciilor în cazul persoanelor condamnate definitiv? Nu!

S-a făcut reorganizarea aparatului bugetar din ministere și administrația publică locală care colcăie de regii, deconcentrate, inspectorate, direcţii – toate cloacă de sinecuri ale lipitorilor de afişe din partidele politice? Nu!

Or fi fiind în Parlament doar 300 de parlamentari – conform unui referendum pe care s-a aşternut praful? NU!

Avem cumva o justiție dreaptă și independentă? Da, cum să nu…

Până şi iniţiativa “Fără penali în funcțiile publice” şi-o azvârlu toţi protagoniştii şparlamentari unii altora ca pe o pisică moartă!

Toate acestea necesitau doar voință și pix, nu bani! Iar dacă Werner a zis că vrea Guwernerul său ca să se lupte cu PSD, putea să ne-o arate măcar în cei 6 ani de când umple dormitorul de la Cotroceni.

Bag seama că el se lupta, dar pesedeul fugea! El sărea în avioane cu duamna Prima Duamnă să alerge pesedeul prin lume. Și când avea și el vreme de un weekend cu girofarul și coloana la Sibiu, pesedeul îl urmărea și-l ambuscau să le mai dea o șansă de-un guvern nou, ceva!

Și ziceți că nu există încetinitor de particule? Citez din Iohannis: ”Am aflat imediat și m-am dus a doua zi”.

Şi, gata!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *