Politica

Khmerii Poppins: Restaurantele și barurile care sunt amendate de trei ori pentru încălcarea restricțiilor vor avea activitatea suspendată

Scris de 206

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat că Parlamentul va discuta în această săptămân un proiect care va permite suspendarea pentru două săptămâni a activității localelor care sunt amendate de trei ori pentru nerespectarea regulilor impuse în pandemie.

Bode a spus că va cere conducerii PNL să propună în coaliție introducerea pe agenda Parlamentului a unui proiect în acest sens.

”O să solicit conducerii PNL să discute în coaliție foarte serios ca în această săptămână pe agenda Parlamentului să fie aprobat prioiectul de lege care modifică OUG privind regimul sancțiunilor. Sancțiunile nu sunt suficiente din păcate. (…) Legea 55 să fie modificată astfel încât după una, două, trei sancțiuni, instituțiile statului să poată suspenda activitatea agentului economic care nu respectă regulile de protecție danitară. Dacă se repetă, se trece la nivelul următor și aplicăm sigiliul pe locație”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.

Cîţu, sătul să fluture chitanţa, ameninţă cu Ordonanţa

Premierul Florin Cîțu anunță că toate cluburile și restaurantele care încalcă restricțiile impuse în pandemie vor avea activitatea suspendată. Deocamdată, parlamentarii nu au depus un asemena amendament la lege, însă Cîțu spune că dacă e cazul, va emite un OUG.

“Am avut un amendament pe care parlamentarii nu vor să îl depună, vom avea proiect de ordonanță de urgență prin care vom suspenda activitatea acelor cluburi”, a declarat Florin Cîțu.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 17 hours Vocea ta
    Cine-i ”idiotul”?
  • Acum 19 hours Politica
    Dosarul privind certificatul de revoluționar al liderului PSD Marcel Ciolacu a fost clasat: „Fapta nu este prevăzută de legea penală”
  • Acum 21 hours Justitie
    TREABA SE CAM ÎMPUTE PENTRU EUGEN CECAN: DNA Central a cerut documente privind o lucrare de extindere drum efectuată de DRDP Cluj
  • Acum 23 hours Rautacisme
    Eh, Marcel Bonţidean, zis şi “Nicolaie”… a semnat cu Securitatea, dar măcar n-a turnat
  • Acum 23 hours In vizor
    Pe Boc îl lasă nervii din ce în ce mai des. Clujenii care-l critică sunt “isterici”, “iubitori de noroi”… Acum l-a numit “idiot” pe cel care a avut “tupeul” să-i numească “centura de Diamant” “un eşec”
  • Acum 23 hours Din oras
    Primăria Cluj-Napoca susţine: “Lucrările de modernizare a străzii Iuliu Maniu, finalizate la timp”. Colegii de la Gazeta de Cluj au descoperit în teren contrariul. Şi cum nu zice municipalitatea nimic despre mizeria de pe Bolyai
  • Acum 1 day In vizor
    Autostrada Transilvania se conectează prin drum expres, aflat în grafic de execuţie, dar NU cu Centura Clujului (care NU există), ci cu cea a Oradiei (care există)
  • Acum 1 day Politica
    Falimentul Euroins: ASF a retras proiectul de plafonare a prețurilor la RCA. Guvernul urma să îl discute astăzi. Vezi cu ce explicații vin cei de la ASF
  • Acum 1 day In vizor
    O VESTE RECONFORTANTĂ: PUZ nou pentru reglementarea urbanistică a ariei protejate Cheile Turzii
  • Acum 1 day Din oras
    Reabilitarea clădirii fostului Hotel Melody, investiție de peste 1 milion de euro, cu sprijin de la Budapesta
  • Acum 1 day Din oras
    TRAGEDIE la Pata Rât: O locuință și alte anexe improvizate au fost cuprinse de flăcări. Un bărbat a murit
  • Acum 2 days Politica
    O ȚARĂ CU NERVII PE MOAȚE
  • Acum 2 days PubliNews
    Femeia anteprenor și inspirație pentru noi începuturi
Citește și...
Recomandările redacției
OPINIE Vocea ta

Cine-i ”idiotul”?

Szakats Istvan Dacă primarul Boc a avut azi eleganța de-al face idiot pe inginerul Carol […]

TOP CITITE