Politica

Kelemen Hunor ia în derâdere vehiculata candidatură a lui Iohannis la șefia NATO: ”Nu cred că cetăţenii sunt prea preocupaţi de soarta lui politică”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, la Sângeorgiu de Pădure, că cetăţenii nu sunt prea preocupaţi faţă de soarta politică a şefului statului, Klaus Iohannis, după ce acesta îşi va încheia mandatul, dar că, din punct de vedere politic, nu ar strica o minimă transparenţă din partea Cotroceniului cu privire la anumite intenţii.

„Nu cred că cetăţenii sunt prea preocupaţi de soarta politică a domnului Iohannis după ce îşi termină mandatul. Eu mă întâlnesc cu foarte mulţi oameni, dar nimeni nu m-a întrebat: ‘oare ce se va întâmpla cu domnul Iohannis după ce îşi termină mandatul?’. Asta nu este o prioritate pentru cetăţeni. Eu, ca om politic, încerc să fiu atent la priorităţile cetăţenilor (…) Dar eu am observat că cetăţenii nu sunt îngrijoraţi deloc, nu intră în fibrilaţie la acest subiect”, a declarat presei Kelemen Hunor, întrebat fiind despre posibilitatea ocupării de către Klaus Iohannis a unor funcţii la vârful Uniunii Europene sau NATO, scrie AGERPRES.

Kelemen Hunor consideră că, totuşi, atunci când este vorba despre intenţia de ocupare a unor funcţii extrem de importante, cum este cea de secretar general al NATO, ar fi nevoie măcar de o minimă transparenţă.

„Cei care au o putere foarte mare în a lua deciziile au zis că îl susţin pe Mark Rutte, că Mark Rutte e bun sau nu e bun, e o altă discuţie. Dar iarăşi, deocamdată, avem zvonuri. Ştim că ambasadorul de la NATO i-a anunţat pe ceilalţi ambasadori, informal, că România îl va propune pe preşedintele Iohannis, dar cei de la Cotroceni n-au confirmat, n-au infirmat, au zis că ei nu comentează astfel de ştiri. Lipseşte transparenţa în totalitate. Când vrei să se ocupi o funcţie importantă, o minimă transparenţă nu strică, fiindcă până la urmă e vorba despre o funcţie extrem, extrem de importantă”, a subliniat Kelemen Hunor.