Editorial

Katyn-ul lor şi Katyn-urile noastre

Războiul de agresiune al Rusie în Ucraina, ce lasă orcii lui Putin în urma lor: ruină, gropi comune, cadavre de civili pe stradă, neantul şi durerea, întunericul absolut al lipsei de civilizaţie, ne obligă să readucem în memorie crimele înfăptuite în timpul celui de-al doilea Măcel Mondial de către cotropitoarea Armată Roşie.

Să nu uităm cum a început acest al doilea Măcel Mondial – de complicitatea dintre nazişti şi stalinişti, despre cum au atacat ei, mişeleşte, Polonia şi şi-au împărţit-o. Despre cum Rusia stalinistă a atacat Finlanda, a ocupat Ţările Baltice, ne-a ocupat şi anexat Basarabia şi nordul Bucovinei.

Să nu uităm crimele de la Poarta Albă – comise de ruşi. Cele de la Katyn – comise de ruşi. „Holomodorul” – comis de ruşi. Şi toate crimele din timpul „eliberării” Estului Europei – o cotropire în fapt.

Crimele comunismului trebuie să aibă parte de un Tribunal de la Nuremberg, la fel ca cele ale nazismului. Şi această ideologie trebuie stigmatizată, numită, sancţionată şi scoasă în afara legii.

Un început este cererea polonezilor de a se judeca, sub aspectul unei crime de război, masacrul făcut de ruşii sovietici în pădurea Katyn. Preşedintele polonez Andrzej Duda afirmă că va aduce dosarul privind masacrul de la Katyn – asasinarea a aproape 22.000 de polonezi de poliţia lui Stalin în 1940 – în faţa justiţiei internaţionale, conform AFP.

Citez: „Genocidul nu poate fi prescris. De aceea, voi cere ca acest dosar să fie tranşat de tribunalele internaţionale. Vom depune în curând cererile corespunzătoare”, a anunţat duminică Duda, într-un discurs susţinut cu ocazia comemorării a 82 de ani de la masacru, evocând de asemenea „agresiunea brutală a Rusiei împotriva Ucrainei independente şi democratice”.

„Această crimă trebuie judecată definitiv şi autorii ei, numiţi”, a adăugat Andrzej Duda.

Ironia criminală a sorţii face ca duminică să se fie şi cea de-a 12-a comemorare a catastrofei aeriene de la Smolensk, care s-a soldat, pe 10 aprilie 2010, cu 96 de morţi, printre care preşedintele de atunci al Poloniei, Lech Kaczynski, care se deplasa în Rusia pentru a aduce un omagiu victimelor masacrului de la Katyn.

O crimă de care Polonia face vinovată în mod direct Rusia lui Putin.

Istoria de după anii 90 consemnează faptul că, în septembrie 1939, în urma invadării de către Uniunea Sovietică a unor regiuni poloneze din est, în virtutea pactului germano-sovietic Ribbentrop – Molotov, 22.000 de ofiţeri polonezi, prizonieri ai Armatei Roşii, au fost ucişi în pădurea din Katyn şi Mednoe (Rusia), precum şi la Harkov (Ucraina).

Timp de decenii, Uniunea Sovietică i-a acuzat pe nazişti de comiterea acestui masacru. Abia în aprilie 1990 liderul sovietic Mihail Gorbaciov a recunoscut responsabilitatea ţării sale în aceste masacre.

„A fost o crimă de genocid comisă de sovietici asupra unor victime lipsite total de apărare. Această crimă nu a fost niciodată pedepsită. În loc de aceasta, am avut minciuna despre Katyn”, a afirmat Duda, adăugând: „nu s-a luat nicio măsură”.

„Ancheta asupra Katyn a fost abandonată şi niciunul dintre autori nu a fost vreodată pedepsit, în timp ce Rusia lui Putin glorifică din nou, de ani de zile, pe Stalin şi Uniunea Sovietică. Minciuna asupra Katyn a revenit în graţii”.

Putin şi întunericul rus trebuiesc combătuţi inclusiv printr-un astfel de proces. Mizeria ideologică despre „cea mai frumoasă dintre lumile posibile” în numele căreia au fost asasinaţi sute de milioane de oameni în întreaga lume, trebuie condamnată.

Polonezii ne arată voinţă.

Românii noştri ce au să arate? Hoardele de AURolaci şi şoşocari care-l apaludă pe Putin şi-i împrăştie ca balega pe câmp propaganda mincionaosă în online?

Îmi aduc aminte de cum am ştiut noi să rememorăm noaptea minţii din timpul regimului Ceauşescu prin filmul „Autobiografia lui Ceaușescu”,  un montaj manelisto-tabloid – şi cum şi-au rememorat Katyn-ul polonezii, cu aceeaşi unitate comemorativă: filmul.

La noi lumea s-a extaziat după vizionarea filmului „Autobiografia lui Ceaușescu”. Fie de prea tineri și că nu au prins cozile inumane la alimentele de bază, fie de ticăloşi şi colaboraţionişti ai regimului care au dus-o prea bine sub regimul totalitarist al gângavului și sinistrei sale soții.

Mie fimul mi-a displăcut enorm. A fost un fel de „hai să ne uităm pe gaura cheii la Leana și Nicu, poate vedem ceva și pe sub fustița ei, ce mișto!”.

Un film fără substanță, fără geniu, o compilație infantilă (iaca am găsit niște mărgele, hai să le înșir pe-o ață!).

Gândindu-mă la ce film au facut polonezii despre Katyn – o parte a istoriei lor, și punând în contrapartidă montajul manelisto-tabloid- miștocăresc făcut de către unul dintre ai noștri, nu pot decât să mă enervez despre cum știm să ne trecem în derizoriu ororile de care am avut parte.

Mă gândesc la toți cei care au fost asasinați prin munți și pe la lagărele de reeducare din închisori, Bărăgan, Canal. La toți aceia cărora li s-au distrus destinele că nu aveau “origine sănătoasă”, care au fost internați cu de-a sila la domiciliu sau prin ospicii, că au avut ceva de zis privind drepturile omului, în timp ce nea’ Ceașcă dansa perinița, să putem să ne hlizim noi azi.

Mă gândesc la toți aceia care au vrut să plece dincolo, la „frontieriștii” prinși pe graniță și bătuți până urinau sânge, dacă mai aveau ce urina, dacă nu cumva le devenise dulce ca mierea glonțul Patriei…

Până la extazul în fața unei pelicule manilesto-miștocărești (pe care străinii vor avea amabilitatea să o considere parte descriptivă a adevăratei noastre istorii), încercați să vizualizați cum stăteau bărbații și se băteau la cozile pentru pachetul lunar de vată pentru soțiile lor.

Iar clujenii să-şi aducă aminte de coada la benzină, de la benzinăria de pe Feleac, care se întindea până în Vâlcele.

Să ne gândim cu toţii la copiii din orfelinate care își mâncau propriul rahat, fiind abuzaţi de nişte asistenţi şi asistente cu mentalitate de mamaşe sovietice șamd – lucruri pe care nu le-am văzut niciodată dramatizate într-un film.

Când întreaga perioadă de oprimare este luată la mișto, să aibă noul proletariat la ce să „se rânjește”, ce pretenţii să avem să nu existe nostalgie după acea „linişte” absolută?

De aceea şi luăm viteză, cu capul înainte, către democratură, anticamera dictaturii.