Ceea ce mă deranjează în discursul „justițiariștilor” este că confundă Justiția cu niște nume, cu nişte “direcţii” trasate de acele “nume” şi cu indicaţiile că orice rahat ţinut de partea sa curată e şi comestibil. Pentru ei, din “numele” acelea izvorăşte “Justiţie”. Şi numai din aceea cu “J” mare!
Dar de nume sunt pline cimitirele.
Când vorbim despre Justiţie, Dreptate, Adevăr, vorbim în primul rând despre idei și despre principii. Iar ideile și principiile nu le anulezi doar pentru că îţi place un nume şi-ţi displace alt nume.
Dar „justițiariștii” sunt masa de manevră a Democraţiei (cu “D” mare)! Ei sunt activi şi vioi numai din spatele Mămucii sau Tătucului. Fără statuie la care să se închine, sunt ca și orfanii. Sunt debusolaţi şi nu mai au sens şi direcţie. De aceea sunt preluaţi şi pasaţi atât de simplu, în numele “apărării justiţiei”, de la Tătucul Băsescu, la Tătucul Iohannis, cu Mămucile Macovei şi Kovesi.
Dar cine poate apăra Justiţia de propriii ei slujbaşi? Cei care o aplică prin zdrobirea cu anticipaţie a inculpatului?
Ce “justiţie” este aceea care se face cu inculpaţii aflaţi sub presiunea publică (şi subterană) a celor mai puternice instituţii ale statului: procurori, SRI, poliţie, tribunale şamd?
Că am văzut cum, în ultimii ani, inculpaţii au fost mai întâi condamnaţi la televizor şi în “social media” chiar înainte de a ajunge în faţa unor judecători. Au fost “judecaţi” în baza “scurgerilor” din dosare date “pe surse” chiar de către procurorii de caz, goarnelor lor din mass media.
Inculpaţii au fost încarceraţi înainte de a fi judecaţi pentru a fi zdrobiţi psihic şi pentru a li se diminua şansele la apărare. Şi, la tot valul de “scurgeri” de picanterii irelevante judecării cauzei, date trunchiat din dosare chiar de către procurori către goarnele lor din mass media, inculpatul nu a avut (nu are) voie să se apere public.
Am văzut, prea de multe ori, acte de acuzare în care probele în favoarea inculpatului sunt înlocuite cu consideraţii, adesea politice, şi cu justificări legate de opinia publică. “Opinie publică” „montată” împotriva acuzatului prin documente selectiv „scăpate” din dosar către presă chiar de către procurorii de caz. Cu ochii mei am văzut cum în celebrul caz “Gazeta” procurorul Deritei îi pasa picanterii din dosar unei goarne din presa locală, fix înainte de ziua în care se judeca una dintre nenumăratele scandaloase “prelungiri de mandat de reţinere” împotriva jurnaliştilor. Care au pierdut 11 ani din viaţa lor ca să-şi probeze nevinovăţia din cauza unor ticăloşi care au vrut să-şi facă un nume şi o carieră călcând destine în picioare.
Iar când se ajunge în instanţă, avocaţii acuzaţilor sistemului ticăloşit sunt persiflaţi, atenţionaţi şi, „la nevoie”, sunt reţinuţi dacă îndrăznesc să-şi apere clienţii.
Şi chiar încarceraţi. Încarceraţi, apoi sistemul ticăloşit, folosindu-se de slugile sale din mass media, îşi caută justificări.
Ultimul şi cel mai la îndemână exemplu de “justiţie de cumetrie” este cel al avocatului Robert Roşu care a fost condamnat în decembrie 2020, fiind acuzat că şi-a făcut meseria de avocat, apărând interesele unor clienţi. A fost achitat de Curtea de Apel Braşov, pe motiv că nu a făcut altceva decât să îşi facă meseria. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au insistat să se facă “dreptate”, aşa că a luat 5 ani la un complet (denumit “negru”) de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
“111 zile nu am ştiut de ce” – scrie pe blogul său avocatul clujean Robert Chiriţă, fondator al Societăţii de Avocaţi Chiriţă şi Asociaţii.
“Termenul legal de motivare a unei hotărâri este de 30 de zile. În baza principiului “oricum nu păţesc nimic, sunt zeu de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, mă doare la acarici” noul 30 este 111.”
Motivarea s-a dat miercuri seara, dar nu a fost accesibilă electronic celor interesaţi, ci numai goarnelor “sistemului” de la G4 Media care au dat-o cu titlul de “exclusivitate”. În fond, cum spuneam mai înainte şi cum constată avocatul Chiriţă: “Flegmarea în presă a unor oameni, fără să se poată apară este unul dintre stâlpii statului de drept, aşa-i?”
“În fine” – scrie avocatul: “citesc şi io partea mai importantă în ziar. Şi scrie acolo că lui Robert i-au dat 5 ani pentru că, deşi ştia că sunt riscuri pe partea legală – adică, că e posibil să se respingă cererile clientului său – a acceptat totuşi să participe la acest demers ilegal.”
Citez, în continuare: “(…) cred că e capătul profesiei. Adică, dacă eu ştiu că s-ar putea să-mi respingă o cerere ca fiind ilegală, şi totuşi o fac înseamnă că mă duc la puşcărie. Dacă aş fi UNBR azi, aş pune roba jos şi mi-aş vedea de treabă. E nevoie doar de avocaţi care să facă numai cereri legale. Din ăştia crescuţi în spiritul omului nou. Ăştia old school, care facem cereri despre care ştim că ar putea fi respinse, suntem infractori. Dacă ni se admit, către puşcărie, că e loc.”
Vorba aceea: vrem o ţară ca afară? Dar o avem: e Rusia!
Şi, gata!