In vizor

Jurnalistul Mihai Hossu: Untold trebuie să devină cu adevarat parte din comunitate. Până acum i-a dat doar țepe

Jurnalistul Mihai Hossu a publicat o postare în care atrage atenția organizatorilor festivalului Untold că industria divertismentului va fi printre cele care va înregistra cele mai mari pierderi, iar Untold are acum ocazia să devină cu adevărat o parte a orașului. 

Iată textul postat de Mihai Hosu:

Industria divertismentului este cea care, probabil, va înregistra cele mai mari pierderi în aceasta perioada despre care știm doar cind a început dar habar nu avem cind se va termina. Proiecțiile sunt de citiva ani! Vor rezista putini și nu neapărat cei mai mari. Totul depinde de cum vor reuși sa își reinventeze evenimentele țintind cont de restricții și mai apoi cit de mult le-a fost afectata credibilitatea de-a lungul crizei.

Oamenii nu vor mai fi dispuși sa plătească acolo unde au avut experiente triste fără a avea o plasa de siguranță în viitor.

Untold și Neversea nu dau semne pina acum ca înțeleg contextul. Mizează arogant pe o masa de clienți pentru care iluzia celor 4 zile de festival e mai puternica decit orice sentiment de siguranță a sănătății sau a propriei investiții în bani. Și de aceea își permite, în numele unei false solidarității, sa transfere pe nota de plata a clienților întreaga responsabilitate a crizei.

E o soluție pe termen scurt și nu ajuta deloc organizatorul în gestionarea evoluției viitoare.
Cei mai mari oponenți ai festivalului nu sint circotasii de pe margine, ci tocmai partea de public care se va simți păcălit. Cind cei care au plătit în plus cumpărând bilete returnabile vor vedea ca au fost duși de nas și nici măcar ei nu își mai pot cere banii, va fi un semnal de primejdie imposibil de omis.

Nimeni nu va mai avea certitudinea ca plătește pentru un serviciu oferit de Untold și poate beneficia de el sau, în cel mai rău caz, își poate recupera banii.
Untold are o singura șansă acum, cred eu. Fără sa i se nege aportul la plus valoarea Clujului, festivalul trebuie sa își schimbe fata. Sa devina parte din oraș cu adevărat, sa compenseze real disconfortul creat comunității pe de o parte și sa își păstreze publicul. Pina acum le-a dat doar tepe tuturor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *