Anul trecut, după 12 ani de promisiuni, o parte din Valea Fânațelor a primit, pe hârtie, ceva asfalt din partea autorităților locale. În rest, rămâne cum Ziar de Cluj a mai scris: șoferii își rup mașinile în gropi, iar pietonii circulă noaptea cu lanterna.
Deși plătesc taxe și impozite de oraș și au buletin de Cluj-Napoca, ei locuiesc în condiții rurale. La intrarea pe Valea Fânațelor, există asfalt, dar lipsește iluminatul public, așa că locuitorii fie folosesc lanterne noaptea, fie circulă prin beznă. Cu cât înaintezi, situația este tot mai proastă: gropi, lipsă trotuare, vegetație și tufișuri în loc de trotuare.
În aceste condiții este de ”Jos pălăria” faptul cu președintele PLUS Cluj, Sergiu Hossu, a ales să vadă cu ochii săi situația din teren și să stea de vorbă cu localnicii.
Fapt consemnat pe pagina sa oficială de Facebook. Ziar de Cluj apreciază inițiativa și dă un ”Jos pălăria!”
”In aceasta zona locuiesc undeva la 600 de persoane, din care peste 100 de copii.
Sâmbătă am avut o întâlnire cu mai multe persoane care locuiesc in aceasta zona. Sunt foarte multe probleme:
– aproximativ 250 de case construite fără autorizație de construcție
– lipsa utilităților, nu exista canalizare, apa sau gaz
– curentul este tras pe “organizare agricolă/pompa apa”
– serviciul de salubrizare aproape inexistent, cu toate ca plătesc abonament lunar, deșeurile sunt ridicate la 2 săptămâni
– nu exista iluminat stradal
– drumurile sunt neasfaltate, despre deszăpezire nu mai vorbim
Străzile nu au nume iar casele nu au număr. La început nu am înțeles importanța unui nume pt fiecare stradă sau cât de important este un număr la o casă: “Va rog sa vă gândiți că în aceasta zonă locuiesc persoane in vârstă, dacă sunăm la ambulantă nu putem sa le indicăm o adresă, la fel și-n cazul unui incendiu”.
Există un singur microbuz care duce elevii la școală, mult prea puțin. Peste 50 de copii sunt duși la școala zi de zi de către părinți. Transportul in comun nu există: “Plătim impozite și taxe, de ce nu beneficiem și noi de transport in comun? De ce nu putem sa ne trimitem copiii la școala cu autobuzul?”
Terenul pe care acești oameni au construit este in extravilan, nu exista PUZ și bineînțeles(așa cum am zis la început) autorizație de construcție. Sper ca împreuna cu colegii mei consilieri din USR PLUS
Adriana Cristian
Alexandra Oană
Radu Boloveschi
și
Dinu Ionescu
sa găsim o soluție pt acești oameni.
Le mulțumesc colegilor
Dinu Ionescu, @Elek Levente, Vlad Cristian și
Ciprian Rus
ca au fost alături de mine la aceste discuții”, a scris Sergiu Hossu pe facebook.
Activistul clujean Szakats Istvan are o intervenție perfectă pe subiectul caselor construite ilegal în Valea Fânațelor, urmare a URBANISMULUI DE CUMETRIE practicat de Primăria lui Boc (că numai a clujenilor nu mai este):
”Peste 250 case construite fără autorizație în Valea Fânațelor. La fel și pe Valea Chintăului. La fel și în plin centrul orașului. Iar Primăria cică nu are soluții.
N-o fi având… dar nici să nu se dea surprinsă.: fenomenul asta e pe escaladate de câteva mandate, și e alimentat zi de zi, de zeci de scandaluri răsunătoare – ba cu clădiri aprobate pentru a fi construite peste trotuar, ba cu autorizații obținute în două zile pentru finuțu’ primarului, ba de Coșciul Clujului. Și vor mai urma. Când ăla cu Audiul bagă voios pe contrasens, tu cu Loganul te simți ca un prost în ambuteiaj, așa-i, clujene? Te oprește bunul simț ardelenesc? De fapt, prin modul în care îi tratează pe proprii șmecheri, Primăria face noua educație cetățenească.”
În 8 ianuarie 2020, a fost publicată Legea nr. 7/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții care va intra în vigoare începând cu data de 11 ianuarie 2020. Una dintre modificările de esență aduse Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții („Legea nr. 50/1991”) o reprezintă cea adusă textului art. 37 alin. (6) legată de posibilitatea intabulării construcțiilor edificate fără autorizație de construire, atunci când este împlinit termenul de prescripție a răspunderii contravenționale, iar sancțiunile prevăzute de lege nu mai pot fi aplicate.
Așa că municiplaitatea are soluții, dar preferă să fie sluga imobiliarilor, nu a cetățenilor.