In vizor

Jaful la stadion a început cu mult înainte de înfiinţarea societăţii Cluj Arena

Regia Autonomă  a Domeniului Public şi Privat a Judeţului Cluj a plătit 16.000 de euro pe servicii de mentenanţă la sistemul de irigaţii, drenaj şi încălzire a gazonului Cluj Arena, deşi reţeaua era nouă şi în garanţie, de la constructor. Auditorii au stabilit că reprezentanţii RAADPP au încheiat două contracte în 2011 cu o valoare totală de 32.000 de euro, iar lucrările nu au fost executate în totalitate, creându-se astfel un prejudiciu material regiei. 

Auditul privind “Evaluarea modului de gestionare a contractelor încheiate în baza raportului anual de achiziţii publice” al RAADPP a scos la iveală faptul că regia condusă la acea vreme de Mircea Avram a plătit în baza unor contracte atribuite prin achiziţie directă, 8.000 de euro pe lună în trimensrul IV  2011. Suma nu este una mare, însă modul în care s-au încheiat contractele precum şi modalitatea de decontare este în opinia auditorilor la limita legii. 

Imediat după ce a câştigat preşedinţia Consiliului Judeţean Cluj, în anul 2012,  Horea Uioreanu a comandat un audit la RAADPP ce viza contractele de lucrări şi servicii atribuite prin achiziţie directă în perioada 2011-2012 sub semnătura  directorului la acea vreme, Mircea Avram.  Auditorii au descoperit câteva inadecvenţe în atribuirea şi sumele plătite de RADDP pentru mentenanţa gazonului de pe Cluj Arena. 

În luna septembrie 2011, RAADPP a încheiat, în aceeaşi zi,  două contracte a câte 4.000 de euro fiecare pentru mentenanţa gazonului Cluj Arena. 

    “Referitor la servicii de mentenanţă  pentru stadionul Cluj Arena, trimestrul  IV 2011, s-a încheiat cu S.C. Eco Garden SRL contractul cu numărul 39/01.09.2011 servicii de întreţinere suprafaţă gazonată Cluj Arena în valoare de 4.000 de euro fără TVA. Lucrările cuprindeau tundere, arcare, tăvălugire, nisipare, aerare, periere şi întreţinere sistem de dregaj irigaţii şi încăltzire.  În contractul  numărul 40/01.09.2011 servicii întreţinere gazon Cluj Arena tot în valoare de 4.000 de euro fără TVA erau prevăzute lucrări de fertilizare, tratament prevenţie, tratament combatere “, se arată în raportul de audit. 

Ambele contracte s-au încheiat pe  perioadă de 90 zile, însă procedura de achiziţie directă nu a fost una corectă, fiind nevoie de o licitaţie.

“Prin procedura de atribuire a contractelor, achiziţie directă, s-au încălcat prevederile OUG 34/2006 în sensul că valoarea calculată pe o perioadă de 12 luni depăşeşte limita impusă achiziţiilor directe potrivit art.19. Contractele au fost încheiate fără o analiză a informaţiilor publice (internet) oferite de alţi prestatori de servicii similare şi implicit fără a avea cunoştiinţă despre obiectul achiziţiei şi fără o analiză figuroasă a ofertei Eco Garden SRL.

 

Din informaţiile publice  obţinute de auditori  a reieşit faptul că întreţinerea gazonului se face continuu, 8 luni pe an. 

“Întreţinerea completă a gazonului include toate lucrările specificate în Anexele la contracte, cu execepţia celor de verificare a instalaţiilor (irigaţii, drenaj, încălzire). Întreţinerea gazonului se face continuu în sezonul de primăvară, vară, toamnă, când nu este acoperit cu zăpadă, deci 8 luni pe an” 

Pe website-ul SC. Eco Garden erau publicate informaţiile cu privire la modalitatea de întreţinere a unui gazon.  

“Lucrările de întreţinere gazon se grupează în lucrări obişnuite curente şi lucrări speciale. Frecvenţa tăierii  în perioada aprilie-mai la 6-7 zile,  în perioada iulie-august la 10-15 zile. Într-un an, 16/17 intervenţii. Covorul de iarbă, în momentu tăierii, trebuie să fie uscat. Fertilizare se recomandă ca nutriţia să se realizeze în cât mai puţine intervenţii, de regulă de 4 ori pe an.”, informaţii oferite de site-ul Eco Garden. 

RAADPP a plătit 16.000 de euro pentru verificarea lunară a sistemelor de drenaj, irigaţii şi încălzire, deşi acestea erau noi la data semnării contractului cu Eco Garden. 

“Specialiştii în domeniu apreciază că un teren de fotbal/rugby se tunde o dată/de două ori pe săptămână înaintea unui eveniment sportiv. Referitor la verificarea sistemelor de irigaţii, drenaj, încălzire stadionul fiind o construcţie nouă implicit aceste instalaţii au fost noi la data de 01.09.2011. La terminarea construcţiei acestora recepţia s-a făcut ( în mod normal) în urma unei verificări de bună funcţionare. Ce sens ar avea ca acestea să fie verificate lunar imediat după darea în funcţiune”, se arată în raportul de audit.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *