In vizor

ITM Cluj derulează o campanie de controale în construcții și în service-urile auto pentru depistarea muncitorilor fără forme legale de angajare

Starea de alertă a însemnat deschiderea unor servicii pentru publicul larg (saloanele de înfrumusețare, service-uri auto, magazinele, în anumite condiții, hotelurile, curățătoriile, serviciile de optică medicală, cabinetele stomatologice, muzeele ș.a.). Toate aceste servicii de care beneficiem în acest moment trebuie să funcționeze în condițiile de siguranță sanitară prevăzute prin reglementările legale. Trebuie, de asemenea, să respecte toate legile care se aplicau și înainte de pandemie. Cine verifică, însă, în aceste zile, ca legea să fie respectată, în beneficiul angajaților?

Corina Gavriluț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj, a explicat, pentru Ziar de Cluj, activitatea din aceste zile din cadrul ITM, care derulează în prezent o campanie de controale în domeniul construcțiilor și a service-urilor auto, pentru depistarea muncitorilor care lucrează fără forme legale de angajare:

„Noi acum suntem în organizare, dar sigur că se fac controale. Categoric! Pe site-ul nostru, noi am pus în atenția angajatorilor, a angajaților și a beneficiarilor chiar un comunicat de atenționare. Și, sigur că se vor face controale.

Noi acum avem și o campanie în derulare în construcții și la service-urile auto – dacă sunt persoane fără forme legale de angajare; în general, pe munca nedeclarată. Deja, ITM a început să desfășoare controale.

Avem și sesizări, sunt sesizările zilnice. La fel ca până acum. A fost o perioadă când au fost mai multe sesizări, dar acum sunt cam tot ce a fost și în perioada de dinainte de pandemie. Sigur că acum puțin aspectele sunt diferite. Întrebările specifice au fost legate de șomajul tehnic, de șomaj și de Legea 19, cu mămicile care pot sta acasă. Și până acum veneau întrebări legate de șomaj, dar nu așa multe ca în perioada aceasta de pandemie.

Dar, aspectele sesizate au fost cele generale, că oamenilor nu li se plătește salariul, că oamenilor nu li se face plata concediului de odihnă după ce au plecat, în general, de la firmă, că nu au condiții de muncă corespunzătoare, orele suplimentare nu se plătesc și, pe lângă acestea, în perioada aceasta a pandemiei, au fost legate de șomaj, șomaj tehnic, Legea 19. A fost, chiar la început, numărul mai mare, dar acum sunt ca înainte. Oamenii ne scriu mai mult prin poșta electronică.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *