In vizor

Istoricul clujean Vasile Lechințan a murit

Istoricul și prozatorul clujean, Vasile Lechințan, a încetat din viață azi noapte. Acesta fusese internat la Spitalul de Urgență din Cluj încă din 3 iulie după ce suferise un accident vascular ischemic. 

Vasile Lechințan s-a născut în 21 ianuarie 1949, Silivaşu de Cîmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Istoricul Vasile Lechinţan este de mult cunoscut clujenilor pentru istoriile savuroase din trecutul Cetăţii pe care le scoate la lumina zilei în seriale publicate în presa locală ori în broşuri (în colaborare) precum Legendele Clujului. Poveştile din Comoara lui Mitruţ au ca punct de plecare date reale culese de autor din documentele de arhivă pe care le cercetează de o viaţă. Clujul secolului al XVII‑lea coboară în pagină prin intermediul a trei copilandri. Clujeanul Mitruţ e călăuză „ocoşă” pentru Dan, puiul de ţăran ce-şi însoţeşte părinţii la târg, şi pentru Ian, copil de nobil polonez refugiat la Cluj din cauza prigoanei religioase din ţara lui. Cei trei descoperă străzi, oameni, întâmplări, locuri tainice, fiind spectatori curioşi şi actori de ocazie în felurite peripeţii, multe cu tâlc. Autorul intervine adesea, între paranteze, pentru a explica un cuvânt sau pentru a lega denumiri vechi de locurile de astăzi ale oraşului. O carte pentru copii, dar şi pentru oameni mari, plăcută şi instructivă (Irina Petraş).

Condoleanțe familiei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *