Rautacisme

ÎPS Andrei, vizită misionară la deținutul Horea Uioreanu: acesta și-a spus păcatele și a primit în schimb cărți bisericești

Scris de 956

Penitenciarul Gherla este locul ideal pentru acțiunile misionare întreprinse de Arhiepiscopia Clujului. Aflat astăzi în municipiul Gherla, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Andrei Andreicuț, a făcut și o vizită în scop misionar la penitenciar. Cum a fost motivată o asemenea acțiune? Păi, dacă ne gândim că acolo își duce zilele deținutul Horea Uioreanu, fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, aceasta nu poate însemna decât faptul că numărul păcatelor este necuprins, iar apăsarea este și mai grea. 

Recent, Ziar de Cluj nota că Horea Uioreanu primește daune morale pentru condițiile din detenție.

Așa, ca la vreo 4.500 de euro. O sumă infimă, dacă ne gândim la ce funcție înaltă a avut actualul deținut Uioreanu. Un mizilic, cum ar veni. La răcoare, pe bani. Nici cărți nu mai trebuie să scrii. 

CITEȘTE ȘIHorea Uioreanu primește daune morale pentru condițiile de detenție

Și mai devreme, Înalt Prea Sfinția Sa Andrei, a oficiat înmormântarea bulibașei Rudi Varga, a cărei fiică este consilierul Viorică Dăncilă. O înmormântare care s-a lăsat cu niscaiva confetti aruncate din avion. 

”Orice om are în lumea aceasta și bucurii și necazuri iar atunci când pleacă la Dumnezeu, e bine ca oricărui om să-i dăm cinstea cuvenită”, declarase Andrei Andreicuț.

Prin urmare, orice om…

CITEȘTE ȘI: Sicriu înfășurat în drapelul României la o înmormântare cu confetti, oficiată de ÎPS Andrei. Mai există decență?

Astăzi, ÎPS Andrei i-a făcut o vizită lui Horea Uioreanu. Evident, doar oameni simpli. Doar deținuți de rând.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Clujului, Bogdan Ivanov, a confirmat faptul că astăzi Înalt Prea Sfințitul Andrei s-a aflat în Gherla și a făcut o vizită protocolară la penitenciar. 

Informația deținută de Ziar de Cluj a fost confirmată și de purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, care a susținut că Andrei Andreicuț s-a aflat într-o vizită cu caracter misionar. 

”Într-adevăr, Înalt Prea Sfințitul a făcut o vizită astăzi la Penitenciarul Gherla. Dar a fost o vizită cu caracter misionar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Marina Oltean.

Desigur, cu toate aprobările necesare. Absolut legal. O vizită cât se poate de simplă. La un cetățean oarecare. Și el, de altfel, un om simplu. 

Doar că, conform surselor Ziar de Cluj, vizita n-a fost chiar una ordinară. Fostul președinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, închis pentru fapte de corupție, și-ar fi spus păcatele direct Înalt Prea Sfințitului Andrei.

La schimb, acesta a primit câteva cărți religioase. 

Dar este cât se poate de evident, că păcatele specifice unei funcții de demnitate publică nu pot fi spuse oricărui preot de parohie. Rangurile și ierarhia se respectă cu strictețe. 

Iar acum putem înțelege mai clar că ÎPS Andrei duce povara păcatelor unor funcționari publici. Nu chiar a oricărui om de rând.

Sperăm că cele câteva cărți primite în dar de la Înalt Prea Sfinția Sa, să aibă un efect cât se poate de benefic asupra deținutului Uioreanu.

Poate vor reprezenta și o sursă veritabilă de inspirație. 

Mai știi, poate se apucă și Horea Uioreanu de scris.  

 

sursa foto: ziarullumina.ro&adevărul.ro

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 17 hours Vocea ta
    Cine-i ”idiotul”?
  • Acum 19 hours Politica
    Dosarul privind certificatul de revoluționar al liderului PSD Marcel Ciolacu a fost clasat: „Fapta nu este prevăzută de legea penală”
  • Acum 21 hours Justitie
    TREABA SE CAM ÎMPUTE PENTRU EUGEN CECAN: DNA Central a cerut documente privind o lucrare de extindere drum efectuată de DRDP Cluj
  • Acum 23 hours Rautacisme
    Eh, Marcel Bonţidean, zis şi “Nicolaie”… a semnat cu Securitatea, dar măcar n-a turnat
  • Acum 23 hours In vizor
    Pe Boc îl lasă nervii din ce în ce mai des. Clujenii care-l critică sunt “isterici”, “iubitori de noroi”… Acum l-a numit “idiot” pe cel care a avut “tupeul” să-i numească “centura de Diamant” “un eşec”
  • Acum 23 hours Din oras
    Primăria Cluj-Napoca susţine: “Lucrările de modernizare a străzii Iuliu Maniu, finalizate la timp”. Colegii de la Gazeta de Cluj au descoperit în teren contrariul. Şi cum nu zice municipalitatea nimic despre mizeria de pe Bolyai
  • Acum 1 day In vizor
    Autostrada Transilvania se conectează prin drum expres, aflat în grafic de execuţie, dar NU cu Centura Clujului (care NU există), ci cu cea a Oradiei (care există)
  • Acum 1 day Politica
    Falimentul Euroins: ASF a retras proiectul de plafonare a prețurilor la RCA. Guvernul urma să îl discute astăzi. Vezi cu ce explicații vin cei de la ASF
  • Acum 1 day In vizor
    O VESTE RECONFORTANTĂ: PUZ nou pentru reglementarea urbanistică a ariei protejate Cheile Turzii
  • Acum 1 day Din oras
    Reabilitarea clădirii fostului Hotel Melody, investiție de peste 1 milion de euro, cu sprijin de la Budapesta
  • Acum 1 day Din oras
    TRAGEDIE la Pata Rât: O locuință și alte anexe improvizate au fost cuprinse de flăcări. Un bărbat a murit
  • Acum 2 days Politica
    O ȚARĂ CU NERVII PE MOAȚE
  • Acum 2 days PubliNews
    Femeia anteprenor și inspirație pentru noi începuturi
Citește și...
Recomandările redacției
OPINIE Vocea ta

Cine-i ”idiotul”?

Szakats Istvan Dacă primarul Boc a avut azi eleganța de-al face idiot pe inginerul Carol […]