Politica

Ioan Oleleu, numit vicepreședintele ANSVSA

Clujeanul Ioan Oleleu (PSD), fost director al Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Cluj, a fost numit vicepreședinte al Autorității Naționale Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), cu rang de subsecretar de stat, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.

Surse guvernamentale au declarat pentru Cluj24 că numirea lui Oleleu s-a bazat pe experiența acestuia în domeniu ca director al DSVSA Cluj dar și pe experiența în administrație, în condițiile în care a fost mai mulți ani vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj.

Oleleu îl înlocuiește în funcție pe liberalul Mihai Ponea.